Homo [D] descoperă diferenţele culturale


sausEra în 94, eram de vreo 3 luni pe solul britanic, cum zic ei (on British soil), când am auzit aforismul de care, acolo, nu se îndoia nimeni: there is no such a thing as a free lunch.

Cum să le explic eu că în ţara din care eveneam eu, there is always such a thing as a free lunch, că de fapt poftirea la masă intră în rândul tradiţiilor fundamentale ale culturii mele. Dacă mentalul lor nu acceptă prânzul gratuit, la noi el trece drept ospitalitate şi are caracter legic, în capul nostru nu încape viarianta „să plece oamenii ca de la casă pustie”.

Am priceput atunci că mentalitatea occidentală nu va înţelege niciodată semnificaţia adevărată a „punctului 3” de pe orice ordine de zi românească, comunistă sau postcomunistă. Delegaţii lor nu vor pricepe niciodată, sau greu şi târziu, că în România obţii mai mult dacă mănânci şi bei o noapte întreagă la restaurant, decât dacă îţi prezinţi slide-urile în powerpoint într-o manieră strălucită în sala de conferinţe unde fiecare minut e calculat la 60 de secunde şi maximum de lejeritate e o cafea proastă sorbită din 3 înghiţituri într-o pauză de 10 minute.

Occidentul nu l-a înţeles pe Zorba când spunea: boss, ai mai văzut o asemenea prăbuşire magnifică? Ce conta? Să nu se ardă mielul. Iar ca să-ţi treacă de necaz, te învăţ să dansezi sirtaki.

Nu suntem chiar afgani. Ei te primesc lângă vatra lor, aşa le cere legea ospitalităţii, te ospătează cu ce au mai bun, iar după ce ai plecat te împuşcă, fiindcă deîndată ce te-ai îndepărtat de casa lui nu mai eşti oaspete, eşti un necredincios care pângăreşte pământul musulman.

În schimb suntem naivi, nişte oameni sărmani care s-au trezit la masa bogaţilor şi nu ştiu cum să se comporte în lumea în care nu există prânz gratuit, adică nu există ospitalitate.

Se tot vorbeşte de marea corupţie din România. Îmi vine să râd. Marea noastră corupţie este o biată găinărie la nivel mondial. Nu fiindcă am fi mai cinstiţi sau mai fraieri decât alţii. Atât pricepem. Nu cred că mai există o ţară în care corupţia să se măsoare în caltaboşi. Dacă ar fi doar această secvenţă şi tot am merita un Oscar. Sau vreţi să-mi spuneţi că mai există vreo ţară în care mieii, de paşti, se mută din portbagaj în portbagaj, în faţa guvernului?

Ce ziceţi? Începem prin a ne cunoaşte pe noi înşine?

Anunțuri

10 gânduri despre „Homo [D] descoperă diferenţele culturale

  1. de cand ma stiu ,din anii 60′ incoace se muta mieii si purceii din portbagaj in portbagaj!! indiferent de oranduire, partid, mileniu!! l-am putea omologa sau „brand-ui”” ca de e la moda …drept „romanism” strict si neaos!!
    CREZI ca o sa ne TREACA vre-o data???!!

    Apreciat de 2 persoane

  2. Occidentul nu i-a inteles nici pe africani, indieni, chinezi, nativi americani, australienii, tot asa cum nu ne poate intelege pe noi sau pe greci. Stim cum s-au purtat pe acolo. Ei considera ca cei diferiti de ei sunt inferiori. Sa ne amintim ca negrii erau considerati un fel de animale, iar aborigenii din Australia abia din 1966 sunt considerati oficial ca fiind oameni, pana atunci faceau parte din fauna locala.
    Dau si exemplul dispretului germanilor fata de rusi, dispret care a disparut dupa razboi. Oare de ce a disparut acest dispret? Si de ce dispare in zilele noastre dispretul fata de chinezi, asa cum a disparut dispretul fata de japonezi dupa succesul lor economic?
    Ca sa dispara dispretul fata de romani, trebuie sa dam dovada de putere. Atat, nimic mai mult. Nici de spirit democratic, nici de civilizatie, nici de spirit european. Nu trebuie sa dam dovada de nimic din ce pretind ei ca vor de la noi (vorbe goale). Doar de putere. Slugarnicia si imitatia nu face decat sa accentueze dispretul fata de ceea ce nu pot ei sa inteleaga.

    Apreciază

  3. La noi, cele mai bune business-uri, bișnițe sau deal-uri se închid la crâșmă, în acorduri de „gentlemen’s agreement” la un șpriț și nu cu ștampile pe contracte așezate, foaie cu foaie, pe birouri din mahon. Crâșma-i sufletul românului 🙂

    Apreciază

  4. Tell those imbecils that push the new world order down our throats what cultural differences – or specifics – really mean! Tell them how many priceless customs, principles and how much knowledge goes down the drain during this stupid worldwide leveling. But would they ever listen…? 😦

    Apreciat de 1 persoană

  5. Thank you for any other wonderful post. Where else may just anyone get that type of info in such an ideal manner of writing?
    I have a presentation subsequent week, and I am at the look for
    such information.

    Apreciază

  6. Transferul mieilor dintr-un portbagaj de Dacie într-un portbagaj de BMW…sau traficul de înfluienta prin tranzacţionarea caltaboşilor …nu sunt circumstanţe care să nu ne dea frisoane de revoltă faţă de jaful, deloc desuet , care timp de 25 de ani s-a perpetuat de la o guvernare la alta, de la un politician la altul…
    Faptul că la noi se fură orice…de la ace brice şi alte alea…la devalizarea economiei naţionale, de la rafinării, bogaţii ale subsolului…până la zahărul din ceai…este un motiv de îngrijorare maximă…Ăştia “chiar” n’au tată, n’au mama, n’au nici un D-zeu…
    Rapacitatea, lăcomia, voracitatea, nesaţul, cupiditatea…politicienilor români…este demnă de “Cartea recordurilor”, chiar dacă vârful de lance este bietul porc al cărui maţ a ajuns să fie monedă forte.

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s