Mic manual de diversiune. Lecţia bondarului.


saleDe la Sun Tzu încoace, diversiunea este arma cea mai importantă în orice confruntare. Într-o situaţie conflictuală, aşa cum există peste tot şi din toate timpurile, contează cantitatea şi calitatea armamentului şi numărul şi motivaţia luptătorilor, dar mai mult decât starea reală a acestor parametri contează ce crede adversarul. Informarea greşită a celeilalte părţi poate câştiga bătălii care par pierdute şi pierde bătălii despre care nimeni nu ar crede că nu vor fi câştigate. Gândirea dirijează faptele oamenilor, introducerea unor date greşite în gândire poate schimba soarta unui război sau chiar soarta omenirii. Totul depinde de unde şi când se întâmplă actul falsificator şi pe câtă lume poate influenţa.

Vreau să vă împărtăşesc ce am învăţat din lecţia bondarului. Această insectă dolofană mi-a fost dintotdeauna simpatică, dar n-am ştiut că după legile aerodinamicii, bondarul nu poate zbura. Şi totuşi vietatea zboară, fiindcă nu i-a spus nimeni că nu poate zbura. Eu am răsturnat povestea, închipuindu-mi ce s-ar fi întâmplar dacă bondarului i s-ar fi spus că e predestinat să ajungă un mare campion al zborului. El ar fi fost dezamăgit de rezultatele concrete şi probabil ar fi renunţat să mai zboare. Prima variantă vorbeşte despre motivare, mai exact automotivare, iar varianta doi despre manipulare. Manipularea este cea care asigură dezinformarea şi produce deciziile eronate.

De ce are omenirea nevoie de decizii eronate? Răspunsul corect este că nimeni nu are nevoie de decizii eronate, dar omenirea este condusă, la ora actuală, prin intermediul unor astfel de decizii. Erorile nu aparţin conducătorilor, care pierd conducerea în urma luării unor decizii greşite, erorile sunt ale alegătorilor, consumatorilor, etc., care prin deciziile individuale eronate aduc la putere oameni care nu doar că nu le îndreptăţesc niciodată aşteptările, dar care, odată ajunşi la conducere, îi tratează pe cei pe care îi conduc cu dispreţ.

Pe ce se bazează manipularea? În primul rând, pe comoditatea consumatorului, pe adormirea discernământului printr-un procedeu simplu; inventarea unei false probleme şi oferirea unei soluţii, evident la fel de false ca problema, care e la mâna ofertantului. Dacă eu vă sun la uşă şi vă ofer un aspirator de praf la jumătate din preţul său din magazin, am produs o falsă problemă. Interlocutorul meu va fi presat de nevoia de a lua o decizie, să pună mâna pe un chilipir sau nu, în loc să se gândească dacă în primul rând are nevoie de un aspirator nou sau îl mai poate folosi pe cel vechi. Exemplul acesta se referă la un truc de vânzător ambulant, nu foarte isteţ şi care nu prezintă cine ştie ce potenţial de manipulare. Din păcate, însă, societatea noastră este alcătuită din asemenea mecanisme, din ce în ce mai sofisticate pe măsură ce urcăm în ierarhia nivelurilor de decizie.

Întrebarea justificată, în context, este: ce posibilităţi avem să schimbăm lucururile? După părerea mea, posibilităţile noastre sunt imense, însă nu folosim nici 1% din potenţialul pe care îl avem.

În postările următoare voi încerca să mă refer la câteva din aceste posibilităţi. Să auzim de bine!

UPDATE. Între timp pe wordpress / meanwhile on wordpress:

preşedinţi|cuvinte |credul |target |dezmembrări |gokmop |sf |pervertire |terapie |hoţie |gogu |nimeni |vişinata |uk |discriminare |happy |toamna |alexandria |existenţă |55 |lux |

Anunțuri

28 de gânduri despre „Mic manual de diversiune. Lecţia bondarului.

  1. Încep să aud scârtâitul lugubru al cutiei Pandorei…Ranga conştienţei începe s-o forţeze. Aştept cu nerăbdare momentul următor…

    Aşa este Zorin…diversiunea, conflictul, manipularea, violenţa, minciuna…toate fac parte din hrana de fiecare zi a ego-ului. Fără acestea egoul ar muri de inaniţie…
    Legile aerodinamice sunt infirmate de bondar care zboară împotriva lor. Noi oamenii ne aflăm în aceiaşi situaţie, dar complet răsturnată. Existenţa a investit în om cea mai mare cantitate de calităţi, de potenţialităţi…şi omul alege să nu e folosească, să nu le dezvolte preferând să-şi construiască un ego fals, imaginar, auto-distrugător.
    Bondarul zboară împotriva raţiunii…omul se “târăşte” din cauza “raţiunii”. Aici trebuie scormonit…

    Apreciat de 3 persoane

    1. Cred ca ego-ul se mai hraneste si din carti,din stiinta,cu cat stii mai multe cu atat esti mai neatent si ia hrana!Zic si eu …asa cred ! Conflictul,manipularea,diversiunea,violenta…ii plac si nu-i plac ! Cand ii plac ,cand nu-i plac ,functie de cum reuseste sa ne adoarma si sa ne imbrobodeasca…E dat naibi !

      Apreciat de 1 persoană


  2. Azi, in cana de cafea
    N-am pus apă de cismea,
    Nici cafea dintr-un ibric
    Ci, din sufletul meu mic
    Am pus tot ce-i mai frumos,
    … Mai curat și calduros
    Sa v-aduca zi senina
    Si de bucurie plina
    Dupa ce ma veti citi
    Si din cafea veti sorbi.
    O zi frumoasa! 😉

    Apreciază

  3. Noi venim în lume fără ego, doar cu sinele. Apoi educaţia, societatea va construi o personalitate falsă, un zid ce ne va împiedica să ne mai vedem sinele real. Această personalitate falsă ne spune că suntem români sau unguri…creştini sau mahomedani…şi multe alte idei false despre ce suntem. Prejudecăţi, condiţionări, ambiţii ne vor pietrifica această structură falsă. Cu timpul pierdem complet contactul cu propriul sine pierzându-ne autenticitatea. Acum ego-ul este plin de dorinţe, de ambiţii care vor produce suferinţă, conflicte, frustrări, exploatare, nedreptăţi, violenţe.

    Apreciat de 1 persoană

    1. Zici ca venim fara ego ?!Pe cuvant ? Eu zic asa cum zice si Drug: venim cu ego,e o gena .Venim cu toate ,nu avem cum sa le lasam si nici unde,trebuie sa le rezolvam aicisa’.Educatia e doar o mica parte din aisberg…inauntru,Calin,inauntru…nu afara ! Afara e vopsit gardu’.Daca nu ti-e dor de o zi de post nu rezolvam nimic…nu are sa-i fie nici lui,nici ei…la nimeni.Mergem la demonstratii ,sau ne vine mintea la cap ?

      Apreciază

      1. Chestia cu “gena” este curată aiureală. Te rog să nu te simţi lezat…Nu este dovedită o asemenea genă nici ştiinţific, nici spiritual. Ne place să ne răsfăţăm, să ne găsim justificari, să găsim vinovaţi…dincolo de NOI, de NOI cei ADEVĂRAŢI, în insticte reziduale, în latura animalică, în predestinări oculte sau nu. Şi asta din mai multe cauze. Din laşitate, comoditate, dintr-o lipsa de încredere în capacităţile noastre, dintr-o educaţie familială, şcolară şi socială OTRĂVITĂ.Venim pe lume curaţi, inocenţi, puri…bineînţeles cu un caracter….ce nu trebuie confundat cu o gena. Este o predestinare că ţine de nenumăratele existente trăite până la aceasta din prezent, în care s-au adunat în “patrimoniul” nostru, în subconştient…experienţele trecute…Avem însă şi “talanţii” corespunzători fiecăruia dintre noi. Este subiect ce trebuie aprofundat…şi nu cred că este locul aici, unde suntem în “vizită” la Zorin.
        Este valabil şi pentru Drugwash…

        Apreciază

  4. Din păcate, nici o buturugă mică – recte România – nu poate răsturna carul mare. Şi cînd spun car mă refer la:
    China
    America
    Rusia

    Dacă ar fi existat independenţă şi putere de decizie absolută pe teritoriu, fiecare stat ţi-ar fi putut prezerva valorile naţionale, tradiţiile, obiceiurile, etc şi ar fi putut negocia condiţiile interacţionării cu celelalte state (sau lipsa totală a interacţiunii, după dorinţă). Însă aşa ceva nu există, ci dimpotrivă, există un amestec major al „puterilor” în fiecare stat din lume, dictîndu-se de la distanţă drumul fiecăruia, care se voieşte uniform, comun, cenuşiu. Ca atare vitele vor sta în ţarc fiindcă gardul electrificat le ţine la distanţă, şi nu prin vorbe ci prin şocuri puternice.

    Apreciat de 1 persoană

    1. Spune un preopinent că buturuga mică nu poate rasturna carul mare…în ciuda faptului că bondarul zboară împotriva legilor aerodinamicii…
      Eu spun că buturuga nu este mică şi carul nu este mare…
      Eu nu văd România sau altă naţiune scoasă din context şi contextul este OMENIREA în ansamblul ei.
      Aşa zişii satapani ai lumii sunt “ vai de mama lor “, asta însemnând că vulnerabilitatea lor este TOTALĂ. Faptul că cei covârşitori de mulţi se lasă călcaţi în picioare este din cauza că foarte mulţi dintre aceştia sunt gata să calce la rândul lor pe alţii în picioare…dacă ar avea acesta oportunitate. Sistemul suntem NOI, iar puterea exercitată de alţii împotriva noastră se bazează pe această “slăbiciune”. Cei mulţi îşi doresc să fie EI în postura stăpânilor…să se bucure EI de privilegile stăpânilor…să fie EI …STĂPÂNII.
      De aici vine “puterea” sistemului, NOI suntem răspunzători de acest fapt.
      Când o masă critică va înţelege că nu ne poate fi bine decât ÎMPREUNĂ, că pentru a-mi fi bine mie…trebuie să fie o consecinţă a faptului că îţi este bine ţie…că IUBIREA compasională este SINGURA forţă REALĂ căreia NIMIC şi NIMENI nu i se poate opune…buturuga va fi un arbore falnic, iar carul… un biet cărucior.

      Apreciază

      1. „Design-ul” omului este …PERFECT, din păcate a fost şi este alterat de către o educaţie IRESPONSABILĂ.
        Eu NU visez…Sunt ferm inpotriva iluzionărilor, a viselor, a speranţelor. REALITATEA se va impune, mai devreme sau mai târziu. Eu doresc să se petreacă …mai devreme.
        Nimic nu se „întâmplă”…decât poate în lumea iluzilor, a viselor, a speranţelor. Tot ceea ce se petrece este o consecinţă a gândurilor şi faptelor noastre. AICI este…”buba” si aici este REZOLVAREA.
        Măsura în care vom constientiza realitatea…TOTUL devine posibil.

        Apreciază

      2. Omul e un prădător. Domesticirea lui relativă s-a produs în milenii şi totuşi gena aceea blestemată continuă să iasă la suprafaţă. Cum se face că tocmai cei ce poartă acea genă a răutăţii ajung în posturi cu influenţă? Natura îşi spune cuvîntul. Restul e discuţie sterilă, filosofie idealistă.

        Apreciat de 1 persoană

      3. De ce e omul un pradator ?!Pentru ca are doua ,,gene ” ;una a binelui,cealalta a raului…asa e necesar pe pamant ,altufelu’ nu am pricepe nimic-nimicuta.Nu putem percepe decat prin diferenta.Zero-unu.Asa e creierul,asa e mintea .
        ,,Cum se face că tocmai cei ce poartă acea genă a răutăţii ajung în posturi cu influenţă?” Pentru ca asta se promoveaza,chestie de sistem de valori.Hai sa nu mai umblam la politica si stem ,si sa umblam la bucataria proprie,la tare si slabiciuni proprii,sa vedem daca se schimba viata personala si sociala !Ai dreptate,,Natura isi spune cuvantul” ,dar inconstienta si prostia decide.Sau constienta.Cine mai stie ?!

        Apreciază

      4. Consider că este vorba de multa confuzie…Nu există asa ceva…o genă a binelui si una a răului…Cred ca va trebui stabilit un dialog bazat pe concepte semantice comune…altfel vom vorbi de mere, pere si prune…la gramada…

        Apreciază

      5. Draga ,Calin,ai mare dreptate cand spui de masa critica,dar nu e pe afara,e pe interior…eu cu mine,tu cu tine .cat ai schimbat si cat am schimbat in noi,fiecare cu el, si nu in discutii,nu in concepte,nu…in constienta si constiinta,luciditate si discernamat,e treba grea,infernala,e greu pana si de priceput ,ca sa nu mai vorbesc de facut.
        Drugwash e trist degeaba,tot tu ai dreptate- se va implini o lume mai buna- doar ca nu e problema de vointa si putere,si nici de stiinta,e chestie de calitate.Eu trebuie sa ma schimb pe mine…ma rog ,a spus multi,s-au schimbat putini.Tu ce crezi,tu esti apt ?

        Apreciază

      6. În ceea ce mă priveşte, o spun cu toată responsabilitatea…AM REALIZAT…Ştiu că nu putem avea o stradă curată decât dacă ne vom face fiecare curat în faţa propriei case…
        În cazul nostru „curăţenia” este INTERIOARĂ, acolo trebuie găsite cauzele şi rezolvările. Tot ceea ce spun aici si pe blogul meu( spunea cineva ca pomenesc de blogul meu pentru a-mi face reclama(?!). Este o aiureala.) face parte din cele ce am experimentat. Nu vorbesc nici teoretic şi nici de dragul de a mă afla în vorbă…Eu SUNT transformat…viaţa mea prezentă îmi stă mărturie.

        Apreciază

      7. Calin,cand e transformat nimeni nu spune ca e transformat …poate unde nu-l mai intreaba nimeni !Tu te-ai intalnit doar pe tine transformat ?
        Cu gena chiar ca e o aiureala,nu e o gena, e o aiureala ,’tui mama ei ca nu se mai termina cu ea !

        Apreciază

      8. Este o atitudine ipocrită să faci că nu vezi,,, ce VEZI ! Nu te lua după ipocrita smerenie a multora ce se fac că nu văd, nu stiu, nu spun…In mintea lor este, de cele mai multe ori…un adevarat cosmar.
        Eu nu pot vorbi decât in nume propriu…nu în numele altora…Eu stiu cum am fost si cum sunt…Fiecare trebuie să se gaseasca pe EL ÎNSUŞI…sfaturile altora sunt bune doar pâna la un punct, după care mergi singur. Este pe barba ta, pe riscul tau…iar miza este TOTALĂ. Pui totul la bataie, nu-ţi opreşti nimic…pentru „zile negre”…sau la o „adică”…Aici nu merge cu fofârlica…

        Apreciază

      9. Iiihhhh, uneori ce vedem nu e ce vezi !E ceva in om care ii joaca feste. Poate chiar ego-ul de care vorbesti tu e acela…Ai vazut cate probe sunt ! Se spune ca ultima ar fi orgoliul.Parca asa ziceau,despre orgoliu spuneau ca e ultima proba.Nu stiu…e complicat.Sa fii lucid ,sa ai discernamant nu e chiar asa de usor,presupune curaj si perseverenta,un curaj vecin uneori cu nebunia pentru ca trebuie sa te vezi si cum esti si cum iti inchipui ca esti,si trebuie sa o scoti si basma curata.E complicat rau de tot si e greu cum nu-ti inchipui.Te ia cu rusine ,cu regrete infioratoare,cu frica de tremura carnea pe tine,e un adevarat proces de constiinta,nu mai e o joaca teoretica.Pana sa spui ,,am inteles,multumesc” treci prin iad.Eeehhh,luciditate mai presupune multe,inclusiv sa vezi cinstit cat de mari sunt altii si cat de mic esti tu,sa dai valul la o parte e un miracol ,pe cuvant,o priza serioasa asupra realitatii e salutara dar se plateste greu.Cam asta ,in principal ,ar insemna Noscete ipsum…si ,da,nu merge cu fofarlica !

        Apreciază

      10. Da,fofarlica ar fi si cand nu stim unde suntem dar credem ca suntem suficient de sus ca sa dam sfaturi la altii cand altii,in realitate,sunt mc2…te dai la dumnezei,la Einstein ,le stii pe toate.In sfarsit ,e treburi si treburi.E altceva. Pe mine ma intriga ca l-ai facut aproape inconstient pe Zorin in chestia aia cu ranga si scartaitul…ai si tu atentie ,ce Dumnezeu,se pot supara oamenii

        Apreciază

      11. Costel daraga…eu nu vreau sa intru in polemica nu nimeni, cu toate ca o pot face…atata timp cat este folositoare cuiva…Ca ma dau la D-zei sau Einstein…este „treaba mea”, cu toate ca n-o fac…asa cum „vezi „tu lucrurile. Daca esti „deranjat” de modul meu de a fi…nu ramane decat sa ma ignori…Daca consideri ca „merita” sa comentezi cele ce le spun…vino cu ARGUMENTE concrete, nu cu mc2 si …generalitati irelevante. Faptul ca ai „inteles” ca l-am facut inconstient pe Zorin…demonstreaza ca perceptile pot fi atat de diferite…Zorin sunt SIGUR ca a inteles ce-am vrut sa spun…

        Apreciază

      12. Calin, e evident ca aici e spuma,crema ,ce e mai bun.Nu-i cunosc,nu servesc interesele nimanui,ca sa nu intri la banuieli.Oamenii astia,insa ,majoritatea,daca ar scrie pe closet si tot a parfum ar mirosi !mc2 – Einstein.Tu nu simti clasa ,nu vezi diferenta ? Pe de alta parte, noi ,si eu si tu, nici daca venim in frac si papion nu suntem nici la jumatate .Cat ne-am screme prin salon tot un fas iese . Si tot nu va fi de lux un timp destul de multisor. Zorin a inteles ,chestia e ca nu el trebuia sa inteleaga !

        Cu drag,Costel.

        Apreciază

      13. S-o luăm blând…Tu pleci cu o prejudecată…spui că “evident” spuma, crema tot ce este mai bun se află AICI?! Unde aici, care aici? Nu ştiu de ce te simţi obligat să fi avocatul lui Einstein(?!), mai ales că nimeni nu-i contesta meritele…Vorbeşti de “clasă”, de “diferenţe”…Adică ce-ţi dă “clasă”, sau ce face “diferenţa”…atâta timp cât este vorba despre CALITATE UMANĂ, trăire, libertate, autenticitate, cunoaştere, conştientizare, iubire?! Eu despre acestea vorbesc.
        Nu ştiu cum te simţi tu(?!)…dare eu nu mă COMPAR cu nimeni…EU sunt EU şi atât. Nu am nici un complex faţă de nimeni…şi nu mă plec decât faţă de EXISTENŢĂ, cu tot ceea ce presupune ea. Numeşte cum doreşti atitudinea mea…dar aşa SUNT eu…şi doresc să fim câţi mai mulţi cei care nu ne închinăm la idoli. Nu mă “screm” şi nici nu caut vrun frac …pentru a mă simţi EGAL cu ORICE semen de-al meu.
        Cred că nici Zorin nu are nevoie de avocat…Dacă are ceva de spus EL SPUNE. Dacă vrei să mă faci să gândesc că tine…renunţă. Eu nu te OBLIG să gândeşti ca mine…dar nici să TAC nu mă poţi face.
        Repet…vino cu argumente sustenabile. Idolatria nu este un argument. Poţi fi OM întreg fără să fi savant…sau mai ştiu eu ce…
        Cu bine…Costel.

        Apreciază

      14. Bland de tot si cu catuse roz…! Ia ,te rog,scade-ma de la chestia aia din introducere ca nu sunt cu circul ! Si zambeste larg si des ca murim de foame .Acum ai si argumente sustenabile :S-o luam bland suna stramb si cu puncte dupa si fara.Acum plec fara nicio prejudecata.Sa auzim de bine si sa am iertare.

        Apreciază

      15. Costel…cu puncte,
        argumentele tale strarnesc zambete mai largi decat ai crede…
        Vad ca esti suparacios si nu este cazul.
        Totusi , daca tot iti place sa te inclini in fata „profesionistilor” de mare valoare iti propun s-o faci in fata celei mai de seama profesii : aceea de OM !
        Fara suparare…numai de bine.

        Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s