Secretele puterii şi de ce nu vorbeşte lumea despre ele

Această postare face parte din micul manual de diversiune. De obicei pornim de la o reprezentare falsă a puterii, atribuind-o politicienilor, şefilor de tot felul, comandanţilor, miliardarilor, adică acelor oameni pe care media îi prezintă „la putere”. În ce constă de fapt „puterea” lor? Cea mai mare parte a puterii lor se bazează pe informarea greşită a celorlalţi. De fapt, compromisurile pe care le-au încheiat până când au ajuns în locul care, tradiţional şi greşit, este numit vârful piramidei sociale, sunt scheletele din dulap care diluează puterea reală a acestor persoane până aproape de anularea ei totală. Vorbim de o piramidă, o structură geometrică reprezentând un grup de interese, cvasi inexistente la bază, dar care cresc pe măsură ce ne apropiem de vârf. Piramida relaxată la bază este din ce în ce mai concentrată la vârf, interesele sunt din ce în ce mai aprige iar formula consacrată este sacrificarea vârfului pentru a salva ceea ce se află dedesubt. Am avut parte de un exemplu în 1989, când „mult iubitul şi stimatul” Ceauşescu a fost abandonat de toţi activiştii lui de partid, care l-au lăsat să-şi joace rolul la Târgovişte în timp ce ei se puneau în siguranţă. Situaţii similare, chiar dacă nu la fel de dramatice s-au petrecut şi în cazurile Iliescu şi Constantinescu, cât despre „lepădarea de Băsescu” ce să mai vorbim? Dar nu e cazul să insist, fiindcă nu vreau să las impresia că putere înseamnă doar putere politică. Dimpotrivă, putere nu înseamnă nici putere politică, nici economică sau militară, putere înseamnă libertate, înseamnă să fii stăpânul propriilor atitudini.

Cât de fragile sunt celălalte forme de putere am văzut tot în 89, în privirile derutate ale lui Ceauşescu, confruntat subit cu o manifestaţie care nu mai corespundea ritualului uzual, cu oameni care nu-l mai ascultau. Vă amintiţi cum s-a pierdut atunci în faţa mulţimii şi cum s-a năruit întregul edificiu al puterii sale ca o clădire demolată de genişti.

Acelaşi lucru s-ar întâmpla în 2014, dacă în 2 noiembrie samsarii de voturi s-ar trezi cu centrele de votare goale. Nu vă închipuiţi ce panică i-ar apuca, iar pentru asta oamenii „fără putere” nu trebuie să facă decât un lucru simplu, poate cel mai simplu din lume – să stea acasă.