Bucătăria iadului are master chef?


cellUndeva în Ardeal.

O reţea de telefonie mobilă, cu contează care.

O oră a zilei, dar nici ea nu e prea importantă.

„Alo!… No, unde eşti?”

El tocmai a ajuns în parcarea supermarketului şi îi aduce la cunoştinţă acest fapt.

„Vezi să nu uiţi de varză murată! Pa!”

„Alo! Ai cumpărat? Te-ai uitat să nu fie mucegăită? Bine, Pa.”

„Alo! Am uitat să-ţi spun să iei ţigări. Ce? Ai plecat? Ia de la pompă, că tot trebuie să alimentezi. Pa!”

„Salut. Auzi, vineri când ai plecat de la birou ai verificat dacă a intrat mailul de la transportator? Bine, vezi pe mobil. Să nu ne trezim luni că nu l-a primit.”

„Bună ziua. Suntem de la Urban Development. Aveţi câteva minute să ne răspundeţi la un chestionar?…. Nici o problemă. Vă mulţumim. La revedere.”

„Alo! Cu cine tot vorbeşti că sună linie ocupată? Vezi că sunat maică-ta. Întârzie o jumătate de oră…. Bine. pa!”

Aş vrea să continui, dar a început să mă sâcâie stomacul. Cred că mă paşte o mică criză de ulcer. Sau orice se poate face gastric, pe bază de telefon mobil. Aşa că mă opresc aici.

Oricum, ştiţi şi voi oferta. Mai multe minute. De parcă n-ar fi prea multe cele pe care deja le am. Am şi simptome. Lumea le zice abilităţi comunicaţionale. Ştiu să vorbesc cu telefonul prins între ureche şi umăr, aşa cu umărul ridicat ca un adevărat profesionist, în timp ce plătesc la supermarket şi dau mâna cu o cunoştinţă, aflată în preajmă. Mâna liberă, care e probabil stânga, nu dreapta, dar tocmai asta arată că sunt o persoană ocupată, adică implicată. Ştiu să răspund în timp ce schimb viteza, ca să dau prioritate la giratoriu, tot cu telefonul între ureche şi umăr, în timp ce cu mâna liberă caut cutia cu gumă de mestecat. Ştiu să vorbesc încet, cu telefonul aproape de gură, la orice adunare, fără să deranjez lumea din jur, arătând doar că la mine nu se pierde nici un minut, nici un apel.

Aştept, ca toată lumea, nerăbdător umrătoarea generaţie de telefoane smart şi ofertele cu şi mai multe minute.

Într-o zi am plecat de acasă fără telefon şi m-am simţit în pericol. fără glumă, mă stresa faptul că mi se poate întâmpla ceva şi eu nu am cu ce să comunic.

Aceste delicatese ale contemporaneităţii nu pot veni decât din bucătăria iadului, unde lucrează adevăratul master chef.

 

Anunțuri

6 gânduri despre „Bucătăria iadului are master chef?

  1. Numa’ aseară am vorbit patru ore juma’ la rînd (în trei reprize, graţie întreruperii la fiecare două ore „by default” în Vodafone) cu „tanti”, ceea ce a fost o continuare a unui alt apel de vreo juma’ de oră de pe celălalt telefon (Digi) care probabil ar fi durat mai mult dacă n-ar fi sunat primul. Şi n-a fost prima oară. Nu-i de mirare că avem creierii muci, cu atîtea microunde băgate-n ei, fiindcă nu oriunde şi oricînd avem la dispoziţie seturi handsfree sau căşti bluetooth. Aşa că înţeleg perfect ce spui.

    Poate o ştii pe asta, e veche de vreun an şi a fost virală: „I forgot my phone”

    Apreciat de 2 persoane

  2. Cu cât vom fi ţinuţi mai departe de NOI înşine, cu cât ne vor fi externalizate toate problemele, cu cât acestea vor fi mai departe de nevoile noastre reale, cu atât vom fi mai uşor de manipulat, de exploatat, de stăpânit. Că mijloacele de manipulare se tot perfecţionează, că devin tot mai sofisticate…ce mai contează ?! Important este sa ramănem NĂUCI.

    Apreciat de 1 persoană

  3. La telefonul mobil vorbesc cu mama, duminica. Şi nici măcar asta nu se întâmplă în absolut fiecare duminică. O sun eu, fiindcă ne desparte o distanţă apreciabilă, are o vârstă relativ înaintată şi nu prea obişnuieşte să-şi poarte sieşi de grijă. .În rest, prietenii, cunoscuţii, colegii de serviciu şi alţii ce mă au în lista de contacte evită să mă sune ştiind că am prostul (?) obicei de a nu ţine telefonul mobil pe lângă mine. Aşa se face că, din cele 2.000 de minute în reţea cu care onor operatorul mă „cadoriseşte” lunar, reuşesc performanţa de a consuma cam 30-40.

    Apreciat de 4 persoane

  4. asta mi-a placuuuuut !! subscriu….”lost in space without my smartphone „”!!
    hi,hi,hi,..dar sa-ti spun ce ma distreaza cel mai tare…perlele pe care le auzi ( cu ton de strigare de obicei)…spuse de „cetateni si cetatene”” care abia stiu sa scrie …sa-ti reproduc una tare : ” alooo, aicea io, acolo cine-i ??”
    si sa nu uitam de vorbirea la telefon (tinut cu mina mai ridicata sau intre umar si ureche-cum spui)..deci vorbire in timpul condusului…arta si necesitste in romanica parvenita…!!

    Apreciat de 1 persoană

  5. Tot o forma de dependenta. Eram in tramvai si m-am uitat in jur cu ochii de acum 30 de ani: erau oameni care aveau telefonul la ei – ce minune! Pe urma m-am intors in prezent si m-am bucurat ca eu aveam o carte in mana. O carte minunata care ma va insoti in urmatoarea jumatate de ora. Eu aleg ce sa fac, fiindca m-am eliberat. Doamne, multumescu-Ti!

    Apreciat de 2 persoane

  6. super post, comme d’habitude, mon Colonel… 🙂 am un „dumb cellphone”(sic!) de câtiva ani, pe care-l uit adesea à la maison, spre „iritarea” celor dragi si-apropiati, care au „obecte” ultimu’ racnet… who cares?! not me! 😉

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s