Cine a încurcat cuvintele?


decLa ce vă gândiţi acum, dacă auziţi cuvântul comunism? Nu vă lăsaţi bruiaţi de ridicola „condamnare a comunismului” – comunismul este o ideologie, ideologiile nu pot fi condamnate – încercaţi să pătrundeţi în sinea voastră şi să vă aflaţi propriile gânduri despre ce înseamnă cuvântul „comunism”. Comparaţi-le apoi cu ce presupunem că au gândit cei care au răbdat închisoarea sau au acceptat moartea în numele acestei ideologii şi veţi vedea limpede că acelaşi cuvânt are sensuri diferite în împrejurări diferite. Cuvintele se încarcă şi/sau descarcă de înţelesuri precum conturile în bancă.

Creştinism înseamnă iubirea aproapelui, mai greu de explicat pe vremea inchiziţiei sau a „creştinării” prin sabie… Mintea omului e întotdeauna dispusă la speculaţii, unii consideră scopul o scuză a mijloacelor, alţii mijloacele o scuză pentru scopul propus. Toţi au dreptate, în anumite împrejurări, dar împrejurările se schimbă, iar dreptatea se transformă în opusul ei.

M-am gândit adesea unde se află doza cea mai mare de capacitate manipulativă a cuvintelor cheie din zilele noastre şi am găsit „a nu rata o şansă”. Şansa este un teribil cuvânt capcană, fiindcă subsolul, adică subînţelesul acestui cuvânt este minat. Şansa nu este o minciună doar în împrejurarea în care eu într-adevăr îmi doresc acel ceva pe care nu am voie să-l ratez. Ori de aici începe păcăleala, situaţia seamănă cu o carte căreia îi lipseşte primul capitol. Noi citim de la capitolul doi mai departe şi la sfârşit ne dăm seama că ceva nu este în regulă şi atunci bănuim că explicaţia s-ar găsi în primul capitol lipsă.

Este un truc pe care se bizuie majoritatea celor care vor să vândă ceva, de la şampon la partide politice. Tertipul a ajuns atât de răspândit încât până şi publicaţii cu pretenţia de „quality” titrează: „află ce s-a întâmplat…” sau ceva de genul acesta, pentru a te îndemna să accesezi un material, adică să-i virezi printr-un clic o sumă infimă în contul bancar. Întrebarea onestă ar fi: „vrei să afli…?”, dar această întrebare n-ar mai produce acelaşi efect. Tehnica se bazează pe principiul nu lăsa clientul să se gândescă, fiindcă se va răzgândi!

Pot oare să fiu acuzat de anticapitalism dacă sunt împotriva vânzării cu orice preţ? a transformării omului în vânzător (cu diferitele denumiri derivate, operator, agent, etc., care n-au alt sens decât să mascheze ideea principală – vânzarea) şi/sau client (utilizator, vizitator sau mai ştiu eu ce, adică persoană care contribuie la creşterea venitului vânzătorului)? Şi dacă sunt anticapitalsit, înseamnă numaidecât că sunt un fel de comunist nostalgic?

Poate că unii vor dori ca imaginea să apară în felul acesta, adică în alb şi negru. Treaba lor. Dar eu mă întreb în continuare: dacă am tot vorbit pe vremuri de „socialismul cu faţă umană” este exclus să vorbim şi despre „capitalismul cu faţă umană”? Şi dacă e exclus, de ce?

8 gânduri despre „Cine a încurcat cuvintele?

  1. În ceea ce mă priveşte lucrurile sunt simple.Fie că vorbim de comunism, de capitalism, cu toate derivatele cardinale de centru, dreapta, stânga, şi celelalte permutări posibile şi imposibile, fie că vorbim în termenii credinţelor, de creştinism , mahomedanism, budism şi câte or mai fi ele pe lume… de sisteme, dogme, concepte, s.a.m.d. , toate, dar absolut toate au ceva în comun : IDEOLOGIA. Ideologiile, “spălate” de zgura demagogică, au ca factor comun : acapararea puterii prin ORICE mijloace. Restul este manipulare, butaforie pe care putem broda…
    .

    Apreciat de 4 persoane

  2. Iti poti permite acum sa vorbesti despre toate variantele de mai sus fiindca le-ai trait. Si eu. Unii sunt mai tineri si bietii de ei au mostenit de la noi, parintii si bunicii lor, o lume cu bune si cu rele dar nu au mostenit o directie, un ideal: spre ce ar trebui sa ne indreptam? Cum arata o lume ideala?
    Cum ar arata „raiul pe pamant”?
    Daca am stii unde trebuie sa ajugem, cu totii, nu numai idividual,
    atunci am sti si ce trebuie sa facem, cum sa ne organizam societatea.
    Si cred ca aceea nu va vi nici comunista, nici capitalista, nici bazata pe religie dar cu siguranta bazata pe credinta, pe Dumnezeu.

    Apreciat de 1 persoană

    1. Nimeni nu poate moşteni un ideal. Este adevărat însă că educaţia este o catastrofă, este cauza principală pentru care lumea arată atât de dezarticulată. Idealul este o condiţionare a memoriei, a trecutului, nu are realitate, este o făcătură, o imaginaţie, o iluzie.
      Raiul ca să fie pe pământ…va trebui mai întâi descoperit în suflet, acolo unde este “comoara”, unde este locul LUI şi este o chestiune personală.
      Aşa este . O societate ideală nu poate fi una imaginată de mintea egotică. O societate normală este o REALITATE ce trebuie descoperită în mintea/inima noastră . Ea nu va fi în folosul uneia sau alteia dintre clase, acestea trebuind să dispară, sunt discriminatorii, iar atunci nu ne va mai trebui un D-zeu aflat undeva în afara noastră, pe care să-l rugăm să ne facă şi să ne dreagă neputinţele. Atunci acel “ceva” inexprimabil va fi revelat în NOI ÎNŞINE.

      Apreciat de 1 persoană

  3. A republicat asta pe CRONICA [R] și a comentat:

    Cât de mult ne încurcă cuvintele? Fiindcă le împrumutăm, aşa cum împrumuți o haină când ți-e frig. Dar nu e haina ta. Şi nu ştii când proprietarul ți-o cere înapoi. Rămâi în cămașă în toiul iernii şi nu e bine. Înghețul nu iartă pe nimeni. Însă înainte de a muri, visezi frumos. În vis, toate cuvintele pot fi ale tale. Somn uşor.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s