Fluturii, lampa şi licuriciul independent energetic


butMetafora fluturelui irezistibil atras de lampa care-l ucide e una dintre cele mai frumoase, scrise de poeţii romantici. Înaintea romanticilor, oamenii credeau în destin şi aveau simţul tragicului. Ştim că nu suntem singuri pe planetă şi că nu suntem destul de puternici să dăm tonul în lumea în care trăim. Nimeni nu este atât de puternic, puterea este doar o iluzie şi până  la urmă se transformă într-o capcană. Imperiile au dispărut unul după altul, omenirea a rămas. V-aţi gândit vreodată de ce?

Fiindcă nici un imperiu nu are rost fără oameni, pe care să-i supună.

Supunerea este un alt renghi al destinului. Cine credeţi că a avut insomnii în ultimul timp?

Vă rog să mă credeţi, insomniile sunt pentru cei aflaţi la putere, deoarece ei au ceva de pierdut. Noi, „votanţii”, adică cei fără de putere, alta decât iluzia că suntem consultaţi din când în când, avem insomnii, dacă le avem, din cu totul alte motive, naturale şi logice. Ne preocupă sănătatea, vrem să ştim mai mult, vrem să înţelegem… şi toate acestea ne pot răpi somul.

Dar e foarte diferită împrejurarea în care nu dormi de teama pieredrii fotoliului în care te aşezi zilnic, ştiind că numărul celor care te invidiază, care te urăsc din cauza asta, este cu atât mai mare cu cât e mai importantă funcţia pe care o îndeplineşti. Aţi observat că anumite funcţii nu mai ies pe stradă fără un întreg „aparat” de pază?

Organizarea noastră socială nu este, totuşi, lipsită de sens. Ar fi mult mai productivă, dacă funcţiile ar fi privite ca o responsabilitate, cu ca o confirmare a puterii.

Autorităţile noastre ar avea posibilitatea unui mare pas înainte dacă expresia „în slujba cetăţeanului” ar trece de faza unei simple lozinci de campanie şi ar deveni o realitate.

Conştiinţa că noi finanţăm statul prin impozitele pe care le plătim, că politica se face de fapt pe banii noştri, că alocările de la buget nu sunt „daruri”, ci o redistribuire, de către politicieni, a banului public, adică al nostru, al tuturor şi nu al lor… această gândire ar avea şansa să dea rezultate mult mai bune în instituţii cu mai puţine lacăte, lanţuri şi trupe de pază, în pofica luptei împotriva terorismului.

Aroganţa este şi ea o însuşire omenească. Ea nu este direct impozitabilă, destinul şi providenţa au măsura lor şi căile ştim că le sunt intortocheate.

Dialectica ne mai învaţă că punerea la punct cu îngâmfare şi vehemenţă a aroganţei este tot o formă particulare de aroganţă.

Carpe diem!

Anunțuri

4 gânduri despre „Fluturii, lampa şi licuriciul independent energetic

  1. Am încercat să fac o deosebire netă între “putere” şi “forţă”…Puterea este spirituală, este adevarată, este însăşi natura noastră de care nu suntem conştienţi. Forţa este viscerală, este un produs al ego-ului a tot stăpânitor, fiind în mod fals asimilată puterii. Din nefericire noi nu eliberăm puterea, acea “lumina” ţinută sub obroc, acea energie subtilă, unificatoare, pe care în mod generic o numim IUBIRE.
    Constat că acest concept s-a demonitizat şi asta din cauza modului impropiu în care este (ne)cunoscut. Noi nu apelăm la această energie ,care cu toate că este atât de operantă, ofertantă, atât de accesibilă…ne “sperie”, ne induce o teamă de care numai ego-ul este responsabil. Iubirea îţi da TOTUL şi-ţi cere TOTUL…Noi operăm cu jumătăţi de măsură, sau chiar cu mai puţin şi răspundem doar la nevoia ego-ului de a se impune apelând la forţa gregară, forţa brutală, forţa dezintegratoare…
    Pentru IUBIRE trebuie să fi gata să mori, trebuie să te predai ei cu totul şi asta nu pentru a obţine “mai mult”, “ceva” pentru tine, vrun profit, ea nu este exclusivă, este “inclusivă”, nici măcar nu este o relaţie, este o “stare de spirit”…Iubirea sfidează toate legile economice scrise şi nescrise după care funcţionăm ca mentalitate. Iubirea o ai şi o păstrezi în măsură în care OFERI iubire… Energia creativă se confundă cu aceasta, este energia care păstrată pentru “tine” îşi pierde vibraţia înalta, ego-ul o transformă în forţă gregară, nocivă…

    Apreciază

  2. asistăm la o nouă distribuire a aroganței, totuși cam devreme..

    cît despre parabola superbă de la început, Vă propun o Baladă recentă a lui Șerban Foarță, postată pe blogul meu
    (știți bine că nu obișnuiesc să îmi popularizez blogul )

    Apreciază

  3. Fiecare cu afrodisiacul sau! Unii „trag pe nas” altii, „(se) trag pe sfoara” – tot o forma de dependenta!

    Cred ca si invers e valabil: si noi, „votantii” sa ne punem putin in locul lor, „functiile”. Sunt sigura ca foarte putini si-ar dori acest schimb. Si uite asa, am lasat locul liber…

    Cum sa nu-ti pierzi capul cand asa de multi oameni ti se inchina?
    Chestia e, ca daca totusi, viata te impinge sa ajungi in fruntea unei comunitati, cat de mica e ea, sa nu uiti cine esti sau erai inainte.

    Treaba noastra e sa-i aducem cu picioarele pe pamant.

    Apreciat de 2 persoane

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s