Ce n-a anticipat nici Sun Tzu…


sta„Arta Războiului” este o carte completă. Asta am crezut ani de zile, până am descoperit că de fapt e doar aproape completă. Postmodernii, adică noi, am reuşit să o îmbogăţim cu câteva aspecte la care nu s-a gândit genialul strateg cu milenii în urmă. Un astfel de fenomen e „overcrowding” – simplu suprapopularea, nu e vorba de vechile spaime malthusiene că vom fi prea numeroşi şi pământul mamă nu ne va mai hrăni, ceea ce ne dă nouă de furcă în ziua de azi e supraoferta, sau supraproducţia de şefi. Mie îmi vine să-l citez pe poet cu „în orice prost prevăd un şef şi întrevăd demersuri”, iar de proşti, omenirea n-a dus niciodată lipsă, ca dovadă lumea în care trăim, o lume care după cum funcţionează nu poate fi un produs al geniului, ci mai degrabă a absenţei acestuia.

Aşadar, peste noi s-a instalat o mare binecuvântare. Ea se numeşte progres şi civilizaţie, de fapt nu se numeşte aşa, aşa îi spune lumea, fiindcă aşa vor semenii noştri să-şi prezinte felul de a fi, ca o rezultantă a drumului omenirii spre „noi culmi”. Să nu credeţi că în această privinţă s-a schimbat mare lucru de când am abandonat „limbajul de lemn” al partidului comunist, care numai comunist nu era, şi am trecut la limbajul UE, cu formulele sale stabilite la Strasbourg sau Bruxelles, sau în altă parte, nu contează. Efectul este la fel de bizar, fiindcă o seamă de indivizi folosesc nişte termeni fără să ştie exact sau fără să ştie de loc ce înseamnă.

Gândim cum vorbim. Pe vremurile, cărora ne-am obişnuit să le spunem că ar fi fost „de tristă amintire”, noi, dascălii de engleză, ne-am familiarizat cu termeni politically correct ca: „undeachiever” şi „slow learner”. Aceşti termeni au fost necesari, fiindcă în textele oficiale nu era permis să scrii despre Bulă. Prin translatare, el, repententul clasei a devenit un „subperformer”, o categorie care învăţa „mai încet”. Era strict interzis să gândeşti şi cu atât mai puţin să spui cu glas tare, că „mai încet” însemna de fapt la paştele cailor, că respectivul învăţăcel nu va depăşi niciodată nivelul de ratat şi asta e.

Acest limbaj venea în întâmpinarea părinţilor, pe atunci constructori ai socialismului şi mai nou votanţi ai schimbării. În anii îndelungaţi în care am îndeplinit şi oficiul de diriginte, nici un părinte nu mi-a spus că ar vrea să-şi vadă odrasla ţăran, fierar sau strungar. Opţiunile se opreau la inginer, dacă nu mergea doctor sau procuror, cu o nişă, reprezentată de viitorii popi, indicând că unii păriniţi aveau darul premoniţiei.

Normal că pasul înainte pe care l-am făcut în 89, ne-a plasat din egalitarism în societatea bazată pe performanţă, care, după cum crede toată lumea, se compune din performeri, e o societate de campioni, de şefi şi de vedete. Număraţi preşedinţii de partide, vedetele de televiziune, starurile de toate genurile, da la manele la XXX, aleşii, trimişii şi reprezentanţii, poeţii şi rapsozii… şi veţi constata că suntem o naţiune mare, foarte mare. Asta e bine şi frumos. Dar unde să încapă elitele noastre? Cineva sugera odată un automobil românesc cu 5 locuri la volan, pentru satisfacerea nevoilor psihologice ale viitorilor proprietari.

Partea proastă pentru noi, nonvedetele, nonliderii, „simplii cetăţeni” – de parcă ceilalţi ar fi cetăţeni complicaţi – e că trebuie nu doar să suportăm, suntem obligaţi să şi finanţăm, prin bietul ban public, răfuielile nesfârşite dintre somităţi, fiindcă degeaba ne-am comandat maşina cu cinci locuri la volan, dacă la acea maşină se înghesuie şapte conducători (auto). Cercul e de-a dreptul vicios, fiindcă deîndată ce s-au ocupat cele 5 locuri râvnite, cei rămaşi pe dinafară încep o luptă acerbă pentru „a-i da jos” pe cei de la volan, anunţându-ne că a sosit timpul să facem o schimbare.

Am reţinut că oracolul socialist Ion Iliescu întrevede alegeri anticipate pentru 2015. Aşteaptă-te, române! Have fun!

Anunțuri

5 gânduri despre „Ce n-a anticipat nici Sun Tzu…

  1. Războiul nu este o artă…este o măgărie, o inepţie. Dar nu singura. Când un organism este bolnav şi când boala este incurabilă, să-i zicem cancer, când acesta metastaziază, adică cuprinde toate organele, toate sistemele, la ce să ne aşteptăm?
    În această situaţie se află societatea omenesaca în INTEGRALITATEA ei. Oricât vom încerca să devoalăm stadile bolii, oricât vom cauta să explicăm mulţimea efectelor , modul cum boala produce tot felul de alte şi alte dezechilibre, NU vom reuşi s-o eradicăm, să ne vindecăm.
    Vindecarea este un proces laborios ce nu poate fi înfăptuit decât în forul interior al…pacientului. Nici un politolog, filozof, om de ştiinţă, guru, maestru, preot sfânt,D-zeu , sau altă autoritate NU va reuşi o vindecare miraculoasă, care stă doar în PUTEREA FIECĂRUIA.
    Până când nu vom CONŞTIENTIZA ce se petrece, până când nu vom găsi cauzele ce ţin de modul greşit de funcţionare al minţii corupte de către ego, NIMIC nu este de făcut. Nu vom face decât să ne minţim, frumos sau frust, să căutăm vinovaţii aiurea, să adâncim profunda criză sufletească în care ne aflăm.
    Desigur…este bine să ne tot amintim că suntem gravi bolnavi, să daucem tabloul grotesc al lumii în faţa ochilor noştri adormiţi…
    Zadarnic aşteptam pe ACELA să ne îindemne : „Ridică-ţi patul şi umblă”…

    Apreciază

  2. ”Nici un politolog, filozof, om de ştiinţă, guru, maestru, preot sfânt,D-zeu , sau altă autoritate NU va reuşi o vindecare miraculoasă, care stă doar în PUTEREA FIECĂRUIA.”
    eu cred că stă în puterea noastră, în parte și împreună

    dincolo de opțiunile … ideologice, mai puțin de persoane (Dvoastră știți asta), Vă asigur și acum de considerația mea

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s