Ultima noapte de dragoste, prima noapte de arest


arrSă mă ierte Camil Petrescu, recunosc, n-am rezistat ispitei, mă bântuie acest titlu încă din vremea insomniei de noaptea trecută, motivul probabil fiind ghinionul de a fi nimerit iarăşi lângă un ecran de tv în funcţiune. În stilul, inaccpetabil după normele învăţate de mine şi de o întreagă generaţie care mai credea în „misiunea ziaristului”, inacceptabil atunci dar practicat pretutindeni azi, o domniţă escortată de nişte persoane care păreau să reprezinte legea, tot ieşea pe o uşă cu aspect de clădire oficială renovată termopan, la interval de circa 30 de secunde, în timp ce într-un alt pătrat al ecranului o altă domniţă, purtătoare de microfon, deci din „branşă”, tot explica ceva, n-am înţeles ce, era gălăgie în jur şi sonorul era defectuos, dar asta n-are importanţă, consider că am reeditat modul standard de recepţionare de „breaking news” în România europeană. Mesajul principal, înregistrarea video repetată până la transă, cu cele 30 de secunde fatale din viaţa unei persoane contemporane cu noi, m-a „hipnotizat”, era clar şi din inscripţiile de pe ecran, care îmi sugerau cu insistenţă ce trebuie să înţeleg din ceea ce vedeam, aşa că dincolo de tulburările de somn nu am avut nici o problemă cu priceperea, lupta împotriva corupţiei mai câştigase o bătălie, statul pierduse din nou câteva milioane de euro, probabil pentru totdeauna, viaţa merge mai departe.

Aşa cum n-am fost în stare să mă desprind de acest titlu camilpetrescian, nu sunt în stare să scap, ca de o melodie sâcâitoare, care te urmăreşte până te exasperează, de o replică din „The Importance of Being Earnest” (Importanţa de a fi Onest) de Oscar Wilde, o piesă mai mult decât îndrăgită de mine, în care Lady Bracknell decide maiestuos: „To loose one parent might be regarded as a misfortune, to loose both looks rather like carelessness” (să pierzi un părinte e o nenorocire, să-i pierzi pe amândoi pare mai degrabă neglijenţă).

Ladies and gentlemen!

Să arestezi câţiva demnitari corupţi, e o pagină de succes a statului de drept, să faci treaba asta aproape zilnic e deja o problemă, ca să nu zic mai multe. Ne îndreptăm vertiginos (ce nu e vertiginos în ziua de azi, când oamenii umblă cu maşinile de parcă ar dori să se sinucidă cu orice preţ) – ne îndreptăm spre o imensă criză de încredere în autorităţi. În orăşelul în care m-am retras – (după unii am eşuat aici) – liniştea patriarhală a târgului a fost zguduită tot zilele acestea a la conu Leonida, trezit în puterea nopţii de împuşcăturile cauzate de cheful poliţiei la lăsata secului, imposibil de reclamat, din moment ce era însăşi poliţia cea care tulbura liniştea cetăţeanului constituţional Leonida.

La sfârşit de octombrie mă prezentam disciplinat la poliţie, socotind că-mi expirase peroada de 30 de zile de suspendare a permisului, dar – ghinion, era vineri şi trecuseră doar 29 de zile, iar sâmbătă şi duminică poliţia de aici nu are program cu publicul, aşa că m-am dus din nou luni, când se împlineau de fapt 32 de zile de exerciţii pietonale ale subsemnatului, unii m-au sfătuit să fac contestaţie, eu n-am vrut, pe principiul greşelii recunoscute, cine m-a pus să o calc ca la Paris-Dakkar tocmai sub ochii celor de la „ruitieră”? Aflu însă acum că şeful lor, împreună cu alţi 2 colegi, fu săltat ieri de DNA, probabil ştiţi toată povestea de la „breaking news”, situaţia în care eu mă simt iarăşi fraier, fiindcă în timp ce eu am lut-o la trap timp de o lună, că – deh, călcasem pe bec, alţii făceau treaba asta în formă repetată, dar nu-i costa decât o parte infimă din profit, transferată nu în bugetul poliţiei ci  în buzunarul şefului cel mare şi probabil o fracţiune şi prin buzunare mai mici.

Fuck! Ştiţi de ce mă supără pe mine treaba asta? Fiindcă mi-am dat seama că eu şi dacă aş avea banii pe care nu-i am, tot n-aş fi în stare să îndes un teanc de bancnote în buzunarul agentului, ca să nu mă amendeze pe mine ci pe altul. Asta se numeşte după unii, prostie, după alţii, inadaptare şi din păcate pentru mine e o boală fără leac. Aşa-mi trebuie!

Anunțuri

5 gânduri despre „Ultima noapte de dragoste, prima noapte de arest

  1. Empatizez cu lehamitea stârnită de alterarea insomniei de către ştirile cu care ne inundă mass media, unde consacratele noutăţi ale arestărilor, fără de care deja este de neconceput să nu se petreacă din zi în noapte şi din noapte în zi, ne-au insensibilizat până dincolo de orice limita a nesimţirii. Deja , un investitor cu ceva bănet, ar putea da lovitura construind vreo două trei puşcării pe care să le închirieze statului Român. Cred că în ritmul actual al arestărilor ar fi cea mai rentabilă investiţie imobiliară.
    Singurul lucru interesant de ştiut ar fi acela al recuperărilor prejudicilor…Tare îmi este teamă că după câţiva anişori petrecuţi în preventoriul arestului, hoţii îşi vor fi “spălat” banii puşi bine pe undeva şi vor reveni în forţă, ei şi copiii lor, alcătuind acea clasa socială definitorie pentru nouă orânduire cu specific local : “capitalismul românesc”.

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s