Nu vă mai place în colivie?


cgPână la colivă, nu încerc să fiu macabru, dar acesta e sfârşitul natural, chiar dacă nu ne place să ne gândim la felul în care se termină, sau în care începe veşnicia, noi, călătorii în timp şi spaţiu, cum zicea proful de teoria literaturii, ne alegem câte o colivie şi ne agăţăm de ea.

De ce?

Nu ştiu, încerc să-mi explic, nu vrem să fim singuri, ne temem de pustiu, căutăm disperaţi repere acolo unde nu le vom găsi niciodată sau nu îndrăznim să le spunem nu celor care „ne vor binele”.

Coliviile sunt de mai multe feluri, dar indiferent dacă e vorba de naţiune, confesiune sau politică, nu fac parte din fiinţa noastră, dar pot constitui un excelent înlocuitor, un FNI mental care lucrează pentru noi în timp de dormim şi după cum se vede din când în când, administratorii de sistem ne preferă somnoroşi.

Îmi amintesc întrebarea rebelă „dar ce zici de sentimentul patagonez al fiinţei?” – o întrebare pe care a pus-o o minte mult mai trează şi mai cuprinzătoare decât a mea şi care a avut darul să mă deştepte şi pe mine din când în când.

Mă îndoiesc de patriotismul fundamentat pe superioritatea indiscutabilă a tot ce este autohton. Mă îndoiesc de religia care are pretenţia de monopol, declarându-i pe toţi care îmbrăţişează altă confesiune eretici. Mă îndoiesc de doctrina care îi consideră doar pe adepţi oameni şi pe ceilalţi tractoare. Mă îndoiesc de toate trei fiindcă cei mai înfocaţi apărători ai acestor dogme sunt de obicei primii care le încalcă în particular, atunci când au iluzia că nu-i vede nimeni. Am defectul să nu admit un naţionalist care se exprimă caduc şi face greşeli de ortografie. Nu cred că rostul credinţei este să ne ierte abaterile trecute, prezente şi viitoare de la normele ei, dar să nu admită toleranţa faţă de alte confesiuni. Politica nu trebuie să urmărească cu orice scop dominarea, puterea poate fi folosită şi pentru a menţine armonia socială, mult mai importantă decât eterna „ciuruire” a adversarilor.

Armonia nu se va naşte niciodată din minciună. Boala cea mai gravă a omului este să dorească să treacă drept alticineva, să-şi dorească diplome pentru care nu a studiat, medalii pentru care au luptat alţii, să accepte laude pe care nu le merită, chiar dacă o societate bolnavă consideră cele de mai sus semne de inteligenţă şi apreciază abilitatea de a te „descurca”. Preţul pentru banii falşi care strică piaţa se plăteşte, chiar dacă uneori trebuie să aşteptăm ani de zile să se achite facturile pentru minciună şi manipulare, aşa cum un Ion Iliescu disperat deplânge acum starea în care a ajuns partidul pe care l-a moşit, când de fapt generaţia pe care azi o dezaprobă este rodul natural al mineriadelor, al filosofemelor de tipul „noi muncim, nu gândim” şi al mistificărilor prin care elita socialistă şi multilateral îmbogăţită a trebuit păstrată la putere în România cu orice preţ.

E firesc să o ducem dintr-o criză în alta, fiindcă doar prin crize mai reuşim să proptim, atât cât se mai poate, „utilitatea” liderilor, la care am face bine să renunţăm,  aşa cum nu mai deschidem de la o vreme vânzătorilor ambulanţi care sună pe la uşi, gata întotdeauna să ne ofere un chilipir, de fapt destul de abili să ne ia banii pentru nişte lucruri de care nu avem nevoie sau pe care le plătim mult mai scump decât merită.

Va veni sper şi ziua în care vom înţelege majoritar că viitor european, asiatic, american  sau african înseamnă acelaşi lucru, adică performanţă – şi mai important e să ne dăm seama că performanţa nu trebuie obţinută cu orice preţ, în nici un caz cu preţul omeniei, deoarece există viaţă şi pentru locurile 2, 3…

Sper că într-o zi vor dispărea pseudosintelezele în alb şi negru, la stânga e raiul şi în dreapta iadul, una din cele mai mari tâmpenii ale vremurilor moderne bazate pe structura planetei din 2 sisteme, obligatoriu concurente şi imperativ puse să se distrugă reciproc.

Visez la ziua când războaiele, revoluţiile şi toate confruntările vor fi purate doar de cei care instigă la ele pentru a avea apoi ce să regizeze, când se vor bate doar politicienii, popii şi consiliile de administraţie ale corporaţiilor, fiindcă aşa ar fi normal, ei fiind singurii beneficiari ai jertfelor, ceilalţi alegându-se doar cu suferinţa.

Ştiu că avem puterea să distrugem această planetă cu tot ce există pe ea. Mă întreb dacă vom avea mintea să nu folosim puterea destructivă care zace, aici e problema, în fiecare dintre noi?

Anunțuri

10 gânduri despre „Nu vă mai place în colivie?

  1. Eu am avut păsări de colivie; nu mai am, de când m-am însurat, pentru că soției nu-i place să le vadă așa.
    Ușa coliviei era în general deschisă; păsările preferau însă să rămână acolo pentru că acolo era ”teritoriul” lor. Tot acolo aveau mâncare, apă și jucării pentru distracție.

    Cât despre domnia ta, dacă mai scrii banalități și leșinături la modă ca ieri și azi, nu o să îți mai accesez blogul, pentru că e doar marfa de pe toate gardurile. Cu stimă.

    Apreciat de 1 persoană

    1. Nautilus.
      Cum rostul unui blog este si acela de a relaţiona, îmi permit să te întreb , ce înteles are acest pasaj :
      „Cât despre domnia ta, dacă mai scrii banalități și leșinături la modă ca ieri și azi, nu o să îți mai accesez blogul, pentru că e doar marfa de pe toate „gardurile”
      Despre ce „banalităţi leşinate” ar fi vorba în articolul de astăzi?
      Pe ce „garduri” stau afirmatile lui Zorin? Chiar sunt curios…
      Asta în cazul în care întrebarea mea „merită” vrun răspuns?!

      Apreciază

  2. Zorin, articolul asta este pe sufletul meu, merge în adânc, depăşeşte periferia pătrunzând în spre centrul problemelor. Şi cu cât pătrunde mai în centru, este totul mai limpede, mai profund, are perspectivă, are soluţii, se întrezăreşte orizontul, un orizont tangibil(?!),care face parte dintre paradoxurile existenţei.
    Dar cum sunt şi eu un „părelnic”, voi puncta câteva aspecte…cum spuneam ieri…fără să te contrazic, completări asupra unor subiecte atât de cuprinzătoare.
    Eu cred că aceste colivii de care vorbeşti tu, în care ne refugiem, au mai curând gratile colorate diferit, pe care le „restaurăm” periodic eventual schimbând nuanţele, decât faptul că aceste colivi ar fi diferite. Chiar dacă sunt mai spaţioase, mai reliefate, tot colivii rămân.
    Cu siguranţă…Patagonia este în noi, mult mai aproape decât ne închipuim… dar atât de departe pe cât de contiţionaţi am fost să credem că ar fi, sau că este doar un vis, un pământ al făgăduinţei.
    Ce se întâmplă cu institutile religioase , care lupta între ele pentru câştiguri tot mai mari, este pe cât de clar, pe atât de ruşinos. În aceiaşi situaţie se află politica…care înseamnă „politicieni”, motiv pentru care NU este de făcut decât un singur lucru : ÎNLĂTURAREA lor. Ei pot fi înlocuiţi pe criterii meritocrate, nu cu alţi politicieni, cu OAMENI neinfestati de acest morb.
    Despre patriotism…numai de rău. Voi încerca să public câteva articole pe acesta tema, cu tot riscul de a mai colecţiona câteva antipati din partea naţionaliştilor hipnotizaţi de acest miraj…
    Este de înţeles că omul vrea să fie „altceva”, că este nemulţumit de ce vede acum să se petrece cu el, dar să vrea doar să „pară” că este ceea ce nu este, nu este decât o manifestare a aceluiaşi ego a tot stăpânitor.
    Desigur, performanţa trebuie să prevaleze, adică MERITOCRAŢIA.
    Tu închei spunând :
    „Ştiu că avem puterea să distrugem această planetă cu tot ce există pe ea. Mă întreb dacă vom avea mintea să nu folosim puterea destructivă care zace, aici e problema, în fiecare dintre noi? „
    Eu consider că NU MINTEA ne va putea rezolva această situaţie profund nedreaptă, profund greşită în care ne aflăm. Mintea nu va putea decât să vopsească în alte şi alte culori gratile coliviei. Până când nu vom subordona mintea …”patagonezului” din noi…vom rătăcii în lumea egoului, că acesta ESTE mintea. Mintea/inimă este singura care va vedea dintr-o privire REALITATEA în mod clar, limpede, FIRESC. Atunci nu ne vom mai întreba „când” şi „cum” ?! Vom şti, deoarece în acea claritate a inimii se manifestă adevărata inteligenţă, o inteligenţă impersonală…Această inteligenţă generează ACŢIUNEA non-duală. Această inteligenţă este insăşi IUBIREA.
    Un articol…pe cinste.

    Apreciat de 1 persoană

  3. Gansacul era afara ,coliviile sunt pe interior !O poveste Zen vorbeste despre cum scoti un gansac dintr-o damigeana cand l-ai bagat de mic si s-a facut mare.Fara sa omori gansacul ,fara sa spargi damigeana…
    Eroare in mintea rationala.Cei de pe starda Carpati suntem tot noi,nu ne-au parasit niciodata.

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s