Manuscrisul blestemat

Colonelul Sanders ridică ochii de pe ecranul tabletei, îşi scoase ochelarii şi îşi masă obosit globurile oculare. Apoi, cu un deget, atinse cu nonşalanţă ecranul aparatului, pe care-l aşezase pe masă. Mesajul fusese expediat. Ceasul arăta ora 22:45. În cincisprezece minute, echipele vor fi în teren. Operaţiunea va dura trei ore. La ora 02:00, toate manuscrisele vor fi confiscate, în vederea arderii lor.

„Arderea cărţilor a constituit un gest contraproductiv”. Membrii Consisiului ascultaseră impasibili expunerea colonelului. „Este vorba de opere care au fost tipărite şi puse în circulaţie, iar retragerea şi arderea lor nu a făcut decât să le crescă notorietatea. Cu manuscrisele e altceva. Ele nu sunt cunoscute, în schimb constituie o îndeletnicire suspectă. Fabricarea şi utilizarea uneltelor de scris manual a fost sistată cu două decenii în urmă. Reproducerea lor, în scopuri artistice, se face sub licenţă şi poate fi urmărită. În schimb, agenţii noştri au lichidat săptămâna trecută un ateleir clandestin de produs cerneală. Al treilea în acest an. Ştim că zeci, poate sute de unelte de scris sunt produse artizanal, uneori chiar de utilizatori. Baza noastră de date indică o diferenţă dubioasă între numărul de locuitori al districtului şi numărul de cartele pentru comunicaţiile mobile. Scăzând persoanle excluse oficial, datorită vârstei sau a unui handicap, rămân aproape o mie de persoane care nu pot fi monitorizate. Sustragerea de la monitorizorizare constituie o încălcare a legii antiterorism. Am obţinut un set de mandate de percheziţie. Vom lovi simultan, pentru a nu le da timp să fugă sau să se ascundă. În finalul operaţiei vom distruge toate manuscrisele prin ardere, nu contează conţinutul lor, ci faptul că sunt texte redactate clandestin, imposibil de monitorizat, fiindcă nu apar în reţelele noastre electronice, care ştiţi că sunt cât se poate de permisive.”

Secretara Generală (cunoscută drept Doamna SG, sau scurt, Doamna) îi făcu colonelului un semn de aprobare. Consiliul Superior tocmai adoptase proiectul prin consens, iar prezenţa sa nu mai era necesară. Sanders se ridică şi părăsi încăperea.

Vim găsea că jobul său de ecologizator era interesant şi destul de bine plătit, asta în timp ce-şi consulta contul online şi se pregătea să expedieze un set de comenzi pentru aprovizionare. Undeva citise că, cu multe decenii în urmă, profesia sa se numea gunoier şi era considerată degradantă. Pe atunci oamenii aruncau, nu reciclau. Totuşi, societatea aceea necivilizată, barbară prin consumul exagerat, iraţională prin nereglementarea atâtor aspecte ale vieţii sociale, îl fascina pe Vim, găsea că oamenii de atunci aveau un acut simţ al poeziei, dar şi o obsesie a dezastrului, ambele lipsind din prezentul sigur şi strict echilibrat.

Munca la manuscrisul său i se părea în primul rând palpitantă, era, ce-i drept, o încălcare a legii, dar nu făcea rău nimănui şi îi oferea o aventură care era numai a lui. Trecuseră luni de zile de când Vim profita de singurătate şi dedica aproape zilnic timp manuscrisului său. Nu îndrăznise să vorbească nimănui despre asta, de aceea se blocă, când descifră un mesaj personal de la vărul său, poliţistul. Mesajele cifrate erau interzise, aşa că ei se amuzaseră, pe când erau elevi să dezvolte un cod, în aparenţă un mesaj banal, iar literele cititite în altă ordine, conţineau mesajul criptat.

„Vino cu manuscrisul la Mall, ora 22:00” era mesajul în clar primit de la vărul său. Mesajul era imperativ. Deci Pedro ştia de manuscris. Avea de gând să-l aresteze? De ce la Mall?

Se hotărâ să se conformeze. Cu două minute înainte de ora stabilită, putând o minge veche de baschet sub braţ, în care ascunsese manuscrisul, Vim începu să se plimbe înaintea Pavilionului Cafelei, locul lor obişnuit de întâlnire.

„E aici?” Pedro arătă spre minge, în loc de salut.

Vim dădu din cap.

„Recicleaz-o!” Privirea severă a lui Pedro indica posibilitatea să fie monitorizaţi. Fără să mai rostească un cuvânt, Vim o luă spre subsol, unde folosi cartela sa de servici şi introduse mingea cu conţinutul ei clandestin în sistemul de recliclare selectivă.

Acasă îl aşteptau poliţiştii, doi la număr. Percheziţia dură 10 minute, efectuată cu mănuşi de unică folosinţă şi foarte profesional. Rezultatul a fost negativ.

„Semnează aici!” îi spuse cel mai înalt dintre poliţişti, întinzându-i tableta pe care Vim introduse codul său unic.

„Te-ai văzut cu Pedro?” mai întrebă lunganul. Vim tăcu încurcat. „Transmite-i salutări din partea noastră. Suntem mai mulţi decât crezi…”