Asasinul din cutia de pantofi


horGeorge consideră imaginația un har, dar și o marfă, mulțumit de satisfacțiile pe care i le oferă piața. Nu-i înțelege pe unii dintre colegi, el le spune „sinucigași”, care omoară ceea ce scriu printr-un titlu care nu spune nimic. Adela e pentru el un caz clinic. Ieri a apărut în rețea cu „declarația președintelui…”. Cum poți să intitulezi o declarație a unui președinte, „declarația președintelui…”? E ca și când ai spune că un câine e un câine. Cu un oftat, mereu același, fiindcă și Adela se încăpățânează să rămână constant lipsită de imaginație, George rescrie titlurile, „declarația președintelui…” devine „bomba care are putea arunca țara în aer”, „accidentul…” se transformă în „carnagiul de pe DN…”, iar ultima găselniță, de care editorul va fi încântat e „asasinul din cutia de pantofi…” pentru un cățel, transportat într-o cutie de pantofi, în portbagajul unei mașini, care nu a asasinat pe nimeni, dar scăpând din cutie, a ros un cablu, despre care se poate presupune că ar fi cauzat un accident, dacă…

Ecranul telefonului, setat în modul silențios, se iluminează pentru a a treia oară în ultimele trei minute. E Adela. În particular, cei doi au ce se numește „o relație”, adică ceva între o combinație de-o noapte și o căsătorie de durată medie, între unu și trei ani. Cum George nu răspunde nici de data aceasta, apelul e urmat de un mesaj text.

„Te rog să mergi după cadoul lui Cezar. Eu sunt la prezentare”.

Cezar e nepotul Adelei, care împlinește zilele acestea cinci ani.

„De unde-l iau?”

Mesajele scurte și directe sunt, la George, un semn de enervare.

„De la Luiza.”

„Shit!” gândește, fără să mai scrie, George. S-a obișnuit cu termenul, scurt si potrivit pentru multe situații, ca și cea de față. Poșta, unde lucrează Luiza, e într-o zonă cu prea puține locuri de parcare, mereu aglomerată. Va fi nevoit să se strecoare pe cine știe ce stradă laterală, pentru a-și înghesui mașina între altele, cățărate cu două roți pe bordură, iar dacă nu-l blochează vreu riveran nervos, va ieși de acolo ocolind întreg cartierul, datorită sensurilor unice.

Cel puțin să termine rubrica cu horoscopul. Balanță. Subconștientul îi spune că e zodia lui. Conștientul intervine, amintindu-i că nu dă doi bani pe prostiile acelea, urmărite mai ales de unele citioare, cum reiese din analytics. „Astăzi, nativii sunt predispuși la… „. Nu vrea să știe la ce e predispus. Un copy-paste rezolvă situația. Minutele se comprimă. De fiecare dată, când ai mai multe de făcut în acelasi timp, minutele se strâng, devin niste puncte în timeline și jocul se termină prea repede, așa că ești nevoit să o iei de la început. Existență? Lifestyle? Pentru George e bullshit, un alt cuvânt universal, potrivit pentru multe situații, ca și aceasta.

Viața nu e, uneori, atât de dură, pe cât ne așteptăm. George a găsit un loc de parcare liber, din cele care nu sunt închiriate, poate are norocul să nu-l blocheze un nesimțit până urcă la Luiza. Colega ei, care îi spune că Luiza „lipsește” are un cap de gălbenuș, așa îi spune George în sinea lui, amintindu-și un roman cu o secretară, care avea părul platinat si i se spunea cap de frișcă, cap de gălbenuș face mereu impresia că tocmai a ieșit de la coafor, așa ca probabil poartă o perucă, una de bună calitate din moment ce nu se observă.

Șeful Luizei e un tip suspicios, îl măsoară pe George cu o privire de jandarm înainte să lase vorbă, Luiza să se prezinte numaidecât la el, apoi închide ușa cu un pocnet sec. Ce animal!, gândeste George, în timp ce cap de gălbenuș se face că intoduce facturi în baza de date, dar uită să le mai schimbe și stă cu acceași hârtie în mână de câteva minute.

Luiza e fără aer când apare în sfârșit, faptul că a căutat-o șeful o bulversează mai tare, fuge, aruncând o privire critică în oglindă, iar din ușă îi spune lui George „vezi la mine sub birou!”

George se strecoară pe lângă cap de gălbenuș, ajunge la biroul Luizei si se apleacă. Sub birou e o plasă mai mare. O ia si coboară scările în fugă, dupa un salut murmurat, la care n-a mai apucat să-i audă răspunsul.

În plasa, care a ajuns pe fundul portbagajului mașinii lui George, parcă se aude o mișcare. George o  deschide. O cutie de pantofi, găurită în mai multe locuri, iar în cutie, …un cățel…

Preț de o secundă, George regretă că n-a citit horoscopul. E ultimul lucru pe care și-l aminteste…

Anunțuri

3 gânduri despre „Asasinul din cutia de pantofi

  1. Hiperbolizarea banalului, firescului,cotidianului, este o stare inflaţionistă care numai printr-o “stabilizare” a bunului simţ mai poate fi oprită. Pantru ca o informaţie să ajungă ştire aceşti năimiţi aflaţi într-o concurenţă acerbă pentru audienţă, au pierdut orice simt al măsurii,asta dacă l-au avut vreodată.Eu mă îndoiesc de acest fapt, nu pot fi decât ceea ce sunt.
    Dacă până şi o informaţie ce ar trebui să fie pur tehnică, dacă ştiinţifică este mai greu, aceea a timpului probabil, este prezentată elucubrant, ce ne mai poate mira?! Afam de coduri în toate culorile curcubeului, de ninsori de 10 cm paralizante, de inundaţii catastrofale cu pierderi de porci şi găini, de cicloane şi anticicloane devastând chipurile îngrijorate ale comentatorilor de televiziune. Truismul băsescian, cum că iarnă nu-i că vara, a devenit o ştire de presă vândută zilnic în ambalaje funeste , caraghioase, jalnice.

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s