Formatorul, informatorul și transformatorul


wizCândva, pare mult de atunci și totuși, ideile acelor vremuri nu sunt chiar atât de îndepărtate de prezent, la școală era o gazetă de perete intitulată „Meserii noi pe harta țării”. N-am șiut niciodată dacă eram în față unei mostre de umor involuntar, bazată pe excesul de zel și noninteligența aproape obligatorii activistului din categoria „idiot util”, dar timp de vreo doi ani de zile,  elevilor le era prezentată profesia de „turnător-formator” drept brățara de aur la care ei erau îndemnați să râvnească.

Ne-a mai trecut râsul când am fost adunați in sala de festivități a liceului, pentru a-l asculta pe un tovarăș de la județ, despre care noi bănuiam ca avea să ne spună iarăși „tipicul”, o glumă de-a noastră, a dascălilor de provincie din Ardeal. Tipicul se știe bine că este un îndrumar de cântare bisericească, iar abordarea „socialismului științific” se făcea în România acelor ani într-o manieră panreligioasă, un fel de sinteză a cultelor, care era patidul cu dumnezeul său aflat la București.

Surpriza a fost aproape totală când în locul unui activist șablon ne-am trezit față în față cu un bărbat tânăr, evident trecut prin școli, care nu se mai împiedica la pronunțarea termenilor si a numelor proprii și care nu mai încurca conceptele, așa că hazul nostru s-a domolit repede, lăsând loc unei neliniști profunde. Individul era mai inteligent decât noi, evident mai citit și juca cu noi un joc pentru care nu eram pregătiți, dar care simțeam că nu e prevestitor de bine.

Ne-a luat mai întâi prin învăluire, ridiculizând poziția oficială cu privire la rezultate, pentru ca în secunda doi se ne ridiculizeze pe noi, care mai dădeam si note de 2 sau de 3, cu întrebarea pe care nu ne-o pusese nimeni până la el: iertați-mă, stimați colegi, dar dumneavoastră v-ați propus să sondați prostia? Unii mai zglobii au zâmbit, unele doamne priveau galeș, tipul arăta prea bine pentru rolul pe care îl juca.

Curând am aflat că menirea noastră era alta, noi eram formatorii omului nou, a cetățeanului de mâine, care avea nevoie în primul rând de atitudine și doar în al doilea rând de cunoștințe, acestea din urmă puteau lipsi, la rigoare, dacă atitudinea era cea corectă. Nu vi se pare cunoscut? Azi, la distanță de câteva decenii în timp, am impresia că omul acela, pe care nu l-am mai văzut niciodată, al cărui nume nu l-am găsit nici in nomenclatura inspectoratului, a partidului sau a altor instituții fundamentale ale învațământului sau ale administrației, care nici nu mai știu dacă s-a prezentat cu numele său real și care oricum nu se potrivea nici prin limbaj si nici prin atitudine cu oamenii acelor vremuri si locuri, nu era cumva un călător în timp, venit să ne pregătească pentru ce avea să urmeze.

Activismul mi se pare forma cea mai gravă si ireversibilă de dezrădăcinare a individului, întotdeauna am știut că doar cel care e pe deplin străin de funcția pe care o îndeplinește poate fi un executant acefal, fără replică sau ezitare, a ordinelor pe care le primește. Din acest motiv tovarășul cel mare a vizitat mii de fabrici și le-a dat indicații deopotrivă electroniștilor si ceapiștilor, dar n-a pus niciodată piciorul într-un atelier de cizmărie. Un miner e bun să fie ministrul învățământului sau al sănătății, dar niciodată ministrul minelor.

Între timp ne-am rafinat, am descoperit că un tânăr fără experiență e la fel de bun ca un neștiutor, dacă îl săltăm peste vreo zece trepte din ierarhie, direct în vârf, pentru a-l pune să semneze, plin de infatuare, mârșăviile de care habar nu are, dar care i se vor pune în cârcă,  atunci când va fi plimbat cu cătușe la mâini în fața camerelor video.

Parafrazându-l pe regretatul Grigore Moisil, țara asta are destui tineri câștigători la olimpiadele internaționale pe materii, care, dacă se mai întorc în țară după ce termină facultatea, vor ocupa un job modest și vor primi ordine de la corigenții care au terminat ceva studii vagi si de la mare distanță, dar au avut timp de lipit afișe si de dat bine pe lângă șefii politici si evident, cu binecunoscutul „sprijin” ajung să conducă instituțiile fundamentale ale țării, sau, mă rog, să creada că ei le conduc, fiindca alții nu vor să iasă în față.

Vă plângeți de starea de fapt? Eu zic să spuneți o rugăciune de mulțumire, cu astfel de metode, e o minune ca mai existăm.

Anunțuri

4 gânduri despre „Formatorul, informatorul și transformatorul

  1. Mă întrebam retoric şi întrebam pertinent pe alţii, cum este posibil să preferăm ignoranţa, inconştienţa, refuzul vieţii în toată plenitudinea ei ?! Bun, am înţeles că educaţia ne-a făcut varză, dar vine o vreme, care poate să fie de la om la om mai devreme sau mai târziu, în care REALITATEA ne intră în ochi, ne ia de guler…şi noi îi întoarcem spatele făcându-ne că nu vedem…De ce?! Se pare că răspunsul nu este departe de modul vicios în care concepem existenţa. Noi ne dorim în viaţă să căutăm, să alegem tot ceea ce ne face plăcere şi în acelaşi timp ne dorim cu disperare să evităm durerea, suferinţa…Dar sursa plăcerii este aceiaşi ca şi aceea a durerii, deoarece sursa este VIAŢA în integralitatea ei. Nu poţi alege din ea cum alegi bomboanele de pe colivă, iei cu bomboana şi coliva, chiar dacă nu este dulce. Pentru a te bucura de darurile vieţii, de plăcerile ei, de fericire, de iubire trebuie să fii sensibil pentru toate acestea. Dar dacă devi sensibil la fericire, la bucuriile plăcerilor, la iubire, vei fi sensibil şi pentru suferinţe, acestea vin la pachet cu plăcerile…Este vorba de aceiaşi măsură. Ochii şi urechile de “văzut” şi “auzit” în lumea sensibilă şi suprasensibilă acţionează pe de-a întregul. În măsura în care fericirea atinge extazul, în aceiaşi măsură suferinţa lumii atinge abisuri nebănuite. Cu cât sunt mai înalte piscurile, cu atât sunt mai adânci prapastile…
    Preferăm inconştienţa , mediocritatea căldicică, focului conştientizării, adevărului, iubirii. Spunea Iisus despre femaia acuzată pentru desfrâu, că îi sunt iertate păcatele deoarece MULT a IUBIT. Ea şi-a asumat păcatul, cu aceiaşi putere cu care a iubit…şi nu era puţin lucru…
    Noi nu ne asumăm nimic şi avem parte de …NIMICURI.

    Apreciat de 1 persoană

  2. Să nu ne imaginăm că în alte părţi e altfel în sensul de mai bine. Nu românii au descoperit şi îngăduit să prospere mafia în înţelesul ei larg. Întreaga lume e condusă de cîte o mafie de un fel sau altul, iar mafiile conlucrează între ele, deşi uneori pot da impresia că se duşmănesc de moarte – teatru!

    Problema e în felul următor: prostimea există, nu e o fabulă sau o invenţie. Ea trebuie stăpînită fiindcă nu e capabilă să gîndească corect de una singură şi poate face tîmpenii crase. Prostimea e majoritară, chiar dacă am vrea să credem că nu e aşa. Puţinii dintre noi – la nivel global – care realizează starea de fapt şi care nu sîntem altceva decît victime colaterale – nu avem alte opţiuni decît a ne preface prostime căutînd alternative de a supravieţui demn sau a lătra riscînd să deranjăm liniştea factorilor responsabili.

    Revin la vechea vorbă: „fericiţi cei săraci cu duhul”

    Apreciat de 1 persoană

    1. care de fapt conduceau catre „Terminatorul” care va veni….soon, oh, so very soon! 🙂 Si cel dintai in tara asa zisei „aparatoare” a libertatii si democratiei la nivel mondial! No one would you see
      „You ask yourself, who could it be
      A solitary voice to speak out and set you free
      I hate to say it
      I hate to say it, but it’s probably me!” Sting

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s