de Zorin Diaconescu

Neîncrederea în cuvinte


La început a fost cuvântul?
Am început cu minciuna, delaţiunea, amăgirea?
De ce nevoia de cuvinte ascunde faptele?
Această haină, cu care acoperim realitatea, ne ispiteşte cu o fericire de silicon.
Programarea se face prin cuvinte.
Cât mai avem să devenim roboţi?

Posted from WordPress for Android

18 gânduri despre „Neîncrederea în cuvinte”

  1. Cuvintele au ajuns paravane în spatele cărora ne ascundem unii de alţii şi de noi înşine neputinţele. Ele ar trebui să ne apropie şi pe măsură ce ne apropie vom avea tot mai puţină nevoie de ele…Tăcerea este mai cuprinzătoare decât toate cuvintele…dar trebuie descoperită şi asta cere o stare devoţională.
    Până atunci vom aruncă cu vorbele, cum aruncăm cu pietrele şi din nefericire nu toţi înţeleg această şi le iau în serios. În spatele lor stă confuzie, frică, orgolii nemăsurate.

    Apreciază

    Răspunde

      1. Aşa este, dar in absenta acestei dăruiri, acestei nevoi firesti, dar atât de greu de realizat, de conştientizat, atâta timp cât ne-am perfectionat tehnicile fofilărilor, ale driblingurilor, de-am ajuns să ne driblăm pâna şi pe noi inşine dându-ne autigoluri , greşind până si poarta… nu există nici o posibilitate de normalizare.
        Eu însă cred în capacitatea omului de a se echilibra tocmai cănd dezechilibrul este mai mare. Interioritatea noastră nu poate fi ignorată la infinit, aceasta cerându-şi dreptul legitim la manifestare. Este şi motivul pentru care suntem in criză psihologică tot timpul. A lupta cu normalitatea, cu propria natura, este fără sens, iar finalul este predictibil.Cănd ?! Este o intrebare pusă de efemeritatea noastră. Cum ?! Este o întrebare care ne-o punem atunci când nu dorim schimbarea.

        Apreciază

  2. La inceput a fost imaginea, si api am dat nume utilizand cuvinte . Cand imaginea este distorsionata intervine disonanta cognitiva, si atunci ne pierdem increderea in tot ce am crezut .

    Apreciază

    Răspunde

Lasă un răspuns către Zorin Diaconescu Anulează răspunsul