Vineri, ziua consumului cu mască neagră


Mă amuză campaniile „Black Friday”. Nu particip. Never. Nu vreau să mă duc acolo unde se duce toată lumea.
Am o problemă de atitudine?
Depinde cum priveşti.
Nu sunt un „organisation man”, un element activ (util) sistemului.
Nu sunt nici obsedat de cei care controlează sistemul, sau aşa cred ei.
Prefer să mă controlez pe mine, să consider această zi o reuşită fără nevoia de a face „victime”, de a-i convinge, conduce, racola sau manipula pe alţii.
Nevoia de putere e o dependenţă care se termină prost sau foarte prost.
Evitarea unor false nevoi ne face mai puternici.
Sfatul zilei: caută puterea adevărată, nu aparenţa ei.

Posted from WordPress for Android

Anunțuri

10 gânduri despre „Vineri, ziua consumului cu mască neagră

  1. Da. Despre asta e vorba. Dar suntem invatati de mici sa traim pentru „afara”, pentru ce cred altii despre noi. A te regasi, a te cunoaste, pentru multi e doar filozofie pura si pierdere de vreme.

    Apreciază

  2. Aşa este Zorin. Eu nu aş spune „puterea” adevarată…Puterea este deja un cuvant prea corupt, as spune FORŢA, deoarece analogia cu energia este mai usor de făcut. Această fortă , generic se numeste, aici este vorba de un alt concept si el corupt prin folosinţă inadecvată…IUBIREA…COMPASIUNEA. Este singura forţă UNIFICATOARE, ELIBERATOARE pe care o recunosc.
    Va trebui sa avem mare atentie cu acest concept. Observ cum este folosit cu lejeritate, cu o totală iresponsabilitate. Aruncăm cu vorbe despre iubire si ură, precum cu zarurile la barbut…
    Nevoia de a manipula pe alţii este doar cand urmăreşti un profit, fie material fie spiritual. O poţi face însă fară să-ţi doresti expres acest fapt şi o faci în clipa în care îţi exprimi o părere…adică de cum deschizi gura, sau pui mâna pe stilou să scri ceva în spaţiul public.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s