În căutarea interlocutorului pierdut


Cât de disperaţi putem fi când ne dăm seama că nu ne (mai) bagă nimeni în seamă?
Sau cât de adulţi trebuie să fim ca să înţelegem că asta e starea de fapt?
Am colonizat această planetă.
Când şanţurile se săpau cu cazmaua, era nevoie de mii de oameni pentru un canal.
Azi e nevoie de câteva tractoare, capabile să sape şi singure.
O singură familie poate cultiva zeci de hectare de teren agricol.
Suntem tot mai mulţi, dar nu e neapărată nevoie de noi.
Planeta s-ar descurca la fel de bine şi cu câteva miliarde mai puţin, zic unii.
Ne-am obişnuit să-i numim conspiraţionişti, dar asta nu schimbă starea de fapt.
Formularea mai blândă e: nimeni nu e de neînlocuit.
Chiar trebuie să ne ia cineva locul?

Anunțuri

2 gânduri despre „În căutarea interlocutorului pierdut

  1. Încă mă întreb dacă sîntem, în mare parte, aceiaşi, ocupînd prin rotaţie alte şi alte containere, în timp… Dar chiar şi-aşa… rămîne întrebarea: de unde provin atîtea suflete noi care populează din ce în ce mai multe containere? Unde o fi fabrica asta de suflete…? Şi de ce aici…?
    Ah şi cîte lucruri se mai întîmplă din nebăgare de/în seamă…!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s