Scrisori deschise. Scufiței. Culoarea nu contează


image

Nu ai nici un motiv să te dai surprinsă dacă, plimbându-te prin pădure în fustiță scurtă, la un moment dat te întâlnești cu lupul.
Dar, mă rog, cu cine ai fi vrut să te întâlnești? Cu zâna cea bună? Zânele în general nu caută fetițe în fustițe scurte prin pădure. Nu le caută fiindcă nu au de ce, nu au ce să facă cu ele.
Cred că una din posturile ridicole ale adultului este așteptarea miracolului la care se crede îndreptățit, fiindcă își închipuie că i s-a întâmplat și altcuiva.
O culme a ridicolului este atinsă atunci când adultul, același, începe să creadă în realitate propriilor basme.
Nu știu cum se definește clinic schizofrenia, dar cred că e pe aproape.
Nu vă place?
Cred și eu, dar am exemple. Dacă voi fi destul de nervos, le voi încredința networkului.
Halal!

Anunțuri

2 gânduri despre „Scrisori deschise. Scufiței. Culoarea nu contează

  1. Problema este cu mult mai gravă…Nimeni nu mai aşteaptă miracole, s-au “împăcat” cu inacceptabilul, trăiesc în concumbinaj cu el, mai nou sunt… “consensuali”…Aşa că… Scufiţa poate sa umble cu rochia până la pământ, sau în poponeţul gol…că lupul tot o mănâncă. De fapt este mâncată déjà…chiar şi în cele mai frumoase vise…

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s