De ce nu are scriitorul român agent literar?


FotoTuculescu2

„La noi scriitorul nu are un agent literar care să se ocupe de treaba asta. Deseori, cînd eram dincolo, mi se spunea să le dau adresa agentului meu literar… E o problemă veche și cine știe cît timp o să tot fie. Dar literatura română poate sta, fără nici o jenă, pe raft alături de literaturile de afară. Iar poezia română e una de vîrf. Întîmplător, am tradus vreo 9 volume de poezie de expresie germană și, zău, am ajuns la concluzia că… noi avem poeți minunați. Păcat că nu prea se știe și dincolo, decît prin mici cercuri nesemnificative.”

… spune Radu Țuculescu într-un interviu (sursa: „Și atunci cînd cînt la vioară, de fapt scriu proză ori teatru” – interviu cu scriitorul Radu Țuculescu). Eu cred că problema merită mai multă atenție. Radu Țuculescu nu face decât să o amintească, tema interviului e alta. Am încercat și eu să abordez acest subiect în cercurile literare care mi-au făcut onoarea și unele dintre ele chiar placerea să-mi suporte prezența. De fiecare dată răspunsul a fost același: tăcere. Nimeni (dintre cei cu care am apucat a vorbi – avem așadar de-a face cu o reducție severă a termenului) – nimeni nu s-a arătat dispus să accepte subiectul. Interlocutorii mei îmi lăsau de fiecare dată impresia că am făcut o gafă, aveam senzația de parcă spusesem un banc cu „.. și dă-i și fute-o..” într-o societate simandicoasă și că eram pe cale să fiu scos pe ușă afară. Nu am eu menirea să lămuresc această chestiune, nu sunt nici scriitor, nici editor sau cel puțin critic literar. Sunt un biet cititor care trăiește undeva la marginea (aproape în afara) societății și nu am autoritatea necesară pentru a emite judecăți privitoare la lumea literară. Nici nu vreau să-i înfurii pe corifeii genurilor literare, foarte mulți la număr și destul de irascibili as it is.

Îmi amintesc însă de disputele tot mai frecvente pe „rețele” despre „patriotismul lui Ceaușescu”, „trădătorii” care au vândut, furat, distrus industria noastră chipurile atât de puternică încât trebuia desființată printr-o conspirație ca să nu stânjenească occidentul grație concurenței pe care i-o făcea. Nu sunt expert în economie (adevărul e că nu mă pricep de loc), însă nu vi se pare de bun simț faptul că un produs (industrial de data aceasta) nu trebuie doar fabricat de o industrie foarte performantă, cu specialiști de talie mondială, etc. – acel produs trebuie în cele din urmă vândut, altiminteri rămâi cu el în depozit și mori de foame pe lângă performanțele tale industriale.

E riscant dacă nu de-a dreptul revoltător să încerci o comparație între industrie și literatură. E clar că după paragraful de mai înainte m-am ales cu capul spart (cel puțin). Cu toate acestea, o zice chiar Radu Țuculescu, avem o poezie, o literatură care poate sta oricând alături de altele pe raftruile bibliotecii Babel. Doar că – un mic defect – nimeni nu prea știe cât de bună e literatura noastră.

Continui, cu capul spart mai înainte (mai exact cu 2 paragrafe în urmă) și spun – asta cred că le va pune capac la toate – că nici noi nu știm cât de valoroși suntem. Obișnuiesc să frecventez lansările de carte și intâlnirile cu scriitorii. N-o fac foarte des și circul la periferie (stau la vreo 500 km de București și la 50 de Cluj) dar atât cât am apucat să fiu martor la întâmplări, am constatat că avem 2 categorii de scriitori: „foarte important” și „unul dintre cei mai importanți”. E adevărat, mai avem și debutanți – ( „foarte important” și „unul dintre cei mai importanți” devii după al doilea volum) – care debutanți intrunesc de la lansare suficiente superlative în descrierea („critică”) a operei lor încât nu au cum să rateze celălalte 2 categorii.

Cu toate acestea, „piața de carte” (iertat fie-mi barbarismul, dar am citit că în lume există așa ceva), vânzările, etc. sunt subiecte tabu, dar din când în când scapă câte o copită sau un capăt de coadă păroasă și atunci adjectivul la modă e „nasol” (eufemism).

Din această dilemă, dragi prieteni (virtuali și/sau reali) nu pot ieși. Cum se face că un popor cu atâția scriitori foarte buni, dintre cei mai importanți, etc. cumpără atât de putine cărți?

Mă abțin de la măgăria de a întreba dacă în România se (mai) poate trai din scris.

Vă rog să vă gândiți 2 minute la cele de mai sus, dar numai dacă vreti.

Anunțuri

3 gânduri despre „De ce nu are scriitorul român agent literar?

  1. Singurii agenţi funcţionali ai Romaniei au fost si sunt de…securitate. Că nu avem de securizat decât prostia conducătorilor şi săracia celor conduşi, nu mai contează. Aşa este, avem totuşi un popor talentat, dar prost manageriat…Ei ŞI ?! Nu ne pasă nouă de viaţa noastră, de ceea ce se petrece peste capul nostru cu complicitatea noastră…şi să ne pese de managementul creaţilor artistice ?! Pfui…

    Apreciat de 1 persoană

  2. A încercat, încă de la începutul anilor 90, regretatul prozator Mircea Nedelciu ca, odată cu înfiinţarea ASPRO, să creeze şi instituţia agentului literar. Din nefericire, prea devreme proiectul, prea iute sfîrşitul lui Mircea…

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s