Sunt bucuros că pot scrie aceste rânduri, care îmi vor răpi câțiva “prieteni”. Nu sunt scriitor și nici nu ambitionez să devin. Nu (mai) sunt angajat la o instituție (publică sau privată), deci nu-mi prejudiciez angajatorul supărînd clientela. Trăiesc într-o pădure și îmi place aici – deci nu mai pot fi trimis nici măcar in exil. Am bafta să fiu pensionar (alții consideră asta un blestem), am tras destul ca să ajung aici, mă dor toate încheieturile și mă ramolesc pe zi de trece, dar cel puțin pot să scriu ce gândesc.
Nu este un secret că în România nu se poate trăi din scris. Piața noastră de carte are distorsiunile ei, editorii luptă din greu cu falimentul iar scriitorii se mulțumesc în general să fie publicați fără să se mai tocmească pentru onorariu. Dar cineva trebuie să plătească chiria și să astâmpere foamea și frigul. De aceea USR și alte instituții dătătoare de subvenții devin nu doar importante, ci de-a dreptul vitale, la fel și lupta pentru puterea asupra acestor resurse.
Un episod recent este “cazul Aldulescu”, o telenovelă căreia i-am dat și eu like și share cu blazarea utilizatarului de facebook pentru care clicul ține loc de lectură și de gândire. Adevărul e că nu prea am avut de ce să ma intereseze cazul, până în dimineața aceasta când m-am trezit cu o întrebare din partea lui Daniel Moșoiu, nu-mi este adresată mie întrebarea, omul vrea să se dumirească, normal, nu?
Mă simt obligat să-i răspund mai tânărului prieten in primul rând din respect pentru onestitatea sa, onestitate care m-a făcut in primul rând să mă rușinez de blazarea mea.
Am luat puțin netul la răsfoit și m-am trezit cu câteva… coincidențe?
Scriitorimea protestatară (adică anti Manolescu, omul care a monopolizat USR pentru el și acoliții acuzați – de opozanți – că-i cântă în strună… deh, ce nu face omul pentur o bucată de pâine?) nu părea deosebit de interesată de soarta d-lui. Aldulescu, de fapt dacă te uiți pe rețele, fiecare e deosebit de interesat doar de propria soartă.
În ordine cronologică, d-l. Manolescu, acest padișah al scriitorimii autohtone, a primit veste (nu e greu, cu internetul) că la filialele bucureștene (mai bărbate, nu atât de obediente ca cele cuminți din provincie) se uneltește împotriva tronului de către prinții mai tineri, un fel de variantă a serialului Suleiman Magnificul. Drept urmare sultanul a hotărât să le închidă seraiul recalcitranților, oferindu-le în schimb o cămăruță la sediul central, unde îi poate supraveghea mai bine.
Normal, răzvrătirea a luat amploare. Întâmplător la sediul devenit măr al discordiei locuia și d-l Aldulescu, cu voie de la padișah. Renunțarea la sediu îl lasă așadar făra locuință pe chiriașul Aldulescu? Nicidecum, USR nu este proprietarul imobilului, așa că d-l. Aldulescu, dacă nu vrea să se mute, poate încheia un alt aranjament cu proprietarul.
Dar într-o campanie electorală factorul emotional este mai important decât logica, iar toata lumea a priceput că în USR e o campanie mai aspră decât cea din politică, Manolescu e în mod natural în curs de predare, întrebarea cheie e: cine primește? Moment prielnic pentru alianțe, proteste și alte atitudini, în vederea asigurării unei poziții bune in noua ierarhie. Nimic deosebit.
Iată cum a ajuns d-l. Aldulescu “evacut de USR”, vicitmizarea aducându-i o adevărată competiție în materie de manifestări de solidaritate, la fel de “originale” ca întreaga luptă pentur putere din USR.
Consider ca toate acestea erau de așteptat într-o societate ca a noastră. Mă miră un singur fapt: de ce se lasă d-l. Aldulescu folosit în această campanie electorală?
CRONICA [R] 
Sunt două aspecte aici: cel al cazului ca atare care e bine de făcut cunoscut (presupun însă, că nu-i nici primul nici ultimul ) și celălalt- al politizării situației (ăsta fiind aspectul obișnuit, urât și păgubos, care nu ajută și nu schimbă năravurile de campanie în care se stabilesc ierarhii de gașcă, prea puțin sau deloc meritocratice…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Întru totul de acord, doamnă. Cazul însă rămâne obscur. Nu am aflat de pildă care este natura convenției în baza căreia care d-l. Aldulescu locuia în sediul filialelor bucureștene? Înțeleg argumentul obligației morale a USR de a-și ajuta membrii, dar este d-l. Aldulescu singurul scriitor aflat la strâmtoare? Sau singurul căruia nu i s-a răspuns la cerere? Iar daca problema este că d-l. Aldulescu nu are bani de chirie, nu era normal să se adreseze cu o cerere în acest sens USR? Din singurul document publicat rezultă cu USR l-a anunțat că renunță la acel spațiu, bănuiesc că trebuie să-l predea proprietarului fără chiriași, (în cazul în care ar fi existat un contract de subînchiriere dintre USR și d-l. Aldulescu). Nu rezultă nici că proprietarul nu dorește să-i închirieze d-lui. Aldulescu un spațiu, nici că USR ar fi refuzat o cerere de ajutor pentru plata chiriei din partea d-lui. Aldulescu. Care este deci cazul care e bine să fie cunoscut?
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Aldulescu e un caz social iar Uniunii Scriitorilor i s-a parut ca daca rezolva chiar si un singur caz social nu e ceva rau, dimpotriva, e un lucru de lauda. Aldulescu nu era vreun milionar care beneficia pe nedrept de ajutor, sustinerea lui financiara era bine plasata. Ca avut pile e alta poveste, deoarece si ca cersetor trebuie sa dai din coate ca sa primesti pomana inaintea celorlalti. O fi dat din coate, mai ales ca e fost boxer. Iar daca a trait ani buni cu o chirie de 60 de lei pe luna (probabil un record in România si in lume), nu s-a considerat privilegiat, caci stia ca daca nu plateste aia 60 de lei pe luna la Uniune si va trebui sa se descurce pe cont propriu, va ajunge in secunda doi in strada. Dupa ce sediul Uniunii (casa Monteoru) a fost retrocedat, Aldulescu nu mai putea locui la adresa respectiva (s-a intamplat ceva similar ca acum) si a fost mutat in sediul Vietii Romanesti, unde sunt conditii improprii de locuit, deci pe mine nu caritatea m-a socat, ci bagarea lui in vagon, ca sa zic asa! Dar calul de dar nu se cauta de dinti, asa ca Aldulescu a inceput sa locuiasca intr-un birou sau debara (ce i-or fi repartizat colegii). Acum doi ani Aldulescu a castigat un premiu de 10.000 de euro, din care a primit efectiv in mana vreo 8.000. Cu 100 de euro chiria, intr-o garsoniera confort 3, ar fi putut supravietui cu acesti bani vreo 3 ani, daca nu punem la socoteala si mancarea. Dar el nu a investit in chirie si a continuat sa stea la sediul Revistei, cu sau fara bani, iar acum, daca face contract cu proprietaul, tot in strada va ajunge, mai devreme sau mai tarziu, caci alt premiu nu va lua, mai ales ca acela pe care deja l-a luat a fost desfiintat de anul acesta. Iar proprietarul nu inchiriaza o camera cand poate inchiria cu 5000 de euro pe luna unui restaurant. Situatia lui e critica, degeaba puneti botul la pacalelile lui Manolescu ca Aldulescu nu e evacuat. Poate nu e inca evacuat, dar intrebarea e: cine o sa-i plateasca lui Aldulescu 5000 de euro pe luna sa stea in vila aceea? Cine o sa-i plateasca macar 100 de euro, sa se mute undeva la periferie? Tragedia e ca Aldulescu e rasfatat si vrea sa stea numai in Centru. Probabil se va sinucide, cat de curand, din cauza afacerii imobiliare pe care incercati cu un suspect servilism s-o considerati pe nedrept exagerata de cei evacuti (din motive electorale…cum dracului electorale daca jocurile sunt facute si va ramane Manolescu pe viata?!). In loc sa taceti, ati o zis o mare prostie. Manolescu trebuie dat jos si daca Aldulescu nu e lasat in strada, dar mai ales acum, ca e lasat in strada! Ce vi se pare neclar?! Proprii dvs. ochelari de cal?!
ApreciazăApreciază
Înțeleg, Zorin, totuși nu pot să fiu indiferentă la ce i s-a întâmplat d-lui Aldulescu. Aș fi solidară de altfel, cu orice scriitor, artist sau om de ispravă (care a făcut ceva bun pentru alții la viața lui) dac-ar fi tratat astfel.
http://pressone.ro/aici-nu-mai-locuieste-un-mare-scriitor-roman/
ApreciazăApreciază
Mulțumesc pentru comentariu, Cristi. Nu înțeleg față de cine sunt servil? Manolescu? N-am nimic nici cu el, nici cu USR. Numai dacă nu sunt servil de dragul servilismului? Ce zici?
ApreciazăApreciază
Nu vreau să fiu „avocatul diavolului”, dar Radu Aldulescu, considerat de unul dintre bunii critici mai noii generaţii, unul dintre cei mai mari prozatori în limba română ai momentului, a scris un număr însemnat de romane, aproape toate benefeciind de mai multe tiraje (chiar la edituri importante), toate premiate, inclusiv de USR şi Academia Română, este autorul scenariului filmului „Terminus Paradis” (regizat de Lucian Pintilie), care a obţinut Marele Premiu al Juriului la Festivalul de la Veneţia (bănuiesc că nu a făcut-o „pro bono”!). În 2013 (deci, cu numai doi ani în urmă) a fost beneficiarul premiului literar “Augustin Frăţilă”, în valoare de 10.000 de euro, distincţia fiindu-i acordată pentru romanul “Cronicile genocidului”. Numai din acest premiu, autorul şi-ar fi putut plăti anticipat chiria pentru o locuinţă în Bucureşti (ce-i drept, nu ultracentrală) pentru cel puţin patru ani!
Pentru „subzistenţă” ar trebui să-i ajungă onorariile pe cărţi, colaborarea permanentă la o revistă-două şi, (aici poate să-l ajute USR), un loc de redactor la o revistă a USR (chiar cu jumătate de normă).
Cred că pentru situaţia în care se află „sărmanul” scriitor nu e USR, ci mai degrabă el însuşi! A ajuns s-o ducă greu, de bine ce-i mergea!
Dar, sigur, nu mă bucur niciodată de necazul altuia, cu atît mai puţin atunci cînd în cauză se află un scriitor, un puternic prozator, chiar din generaţia mea!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulțumesc pentru comentariu. Eu nu am scris un text despre Aldulescu. Subiectul este prefăcătoria. Care e aceeași la toți oamenii, mari sau mici.
ApreciazăApreciază
Dle Vasile Gogea, dumneavoastră nu sunteți avocat, nici al Diavolului și nici al Bunului Dumnezeu. Cred că confundați rolul avocatului cu cel al procurorului. Doar modestia prefăcută (apropo de ce-i displace gazdei) vă face să îmbrăcați roba greșită. Desigur, dacă cânți după ureche, poți să pari la gură-cască un Bethoween, eventual un Aldulescu II, dar nu ești decât un urechist. Când ai scris 10 romane ai dreptul să-l judeci pe unul care a scris 8. Eu am scris 4, deci mai am puțin ca să mă trag de șireturi cu Aldulescu, care este un cal d epovară al literaturii și scrie mai mult decât comentarii malițioase pe Facebook, vă garantez! Vedeți doar lenea lui; dar ca să scrii 8 romane cred că vă trebuie de o mie de ori mai multă lene decât a lui! Premiul de 10.000 de euro nu i-ar fi ajuns pentru chiria pentru 4 ani, cum în mod fals pretindeți. Eu chiar am și specificat acest lucru în textul meu, dar se pare că sunteți într-o ureche și nici nu citiți comentariile ajutătoare, care v-ar feri de gafe. Orice premiu se impozitează, deci a primit din cei 10.000 de euro doar 8.000. Deci din 4 ani de chirie virtuală se fac 3. Nu uitați că deja au trecut doi ani de la primirea premiului. Deci mai are bani pentru un an. Din 2016 îl găzduiți acasă la dumneavoastră sau vi se pare că dacă rămâne în stradă peste un an e mai acceptabil? Prețul minim la chirie în București este 100 euro (cameră la comun în apartament cu altcineva). Deci, presupunând că nu și-a cheltuit banii d epremiu, asta înseamnă 3,3 ani perioadă de grație. NU moare acum, moare peste 3 ani. Iar dacă nu moare, und eo să stea? Pe Facebook, ca dumneavoastră?! Iar calculul ăsta simplist e făcut în ideea că nu mănânci nimic în acest răstimp. Iar dacă nu mănânci, pentru că nu ai bani și de mâncare, chiria se calculează după vreo lună direct la Bellu.Nu mai umflați cifrele, că nu suntem aici la stabilirea planurilor cincinale! Dar vechile obiceiuri dispar greu!
ApreciazăApreciază
@Cristi Lavin
Tonul d-voastră atît de sigur de adevărul pe care crede îl exprimă, ar trebui să mă scutească de orice răspuns. Totuşi, continui să cred că şi o opinie diferită de a altcuiva, se poate formula cu o minimă politeţe. Cel puţin „aritmetică”. Pentrucă tot aţi invocat numărul de cărţi (în cazul în discuţie, romane) de la care am avea dreptul să formulăm opinii, aflaţi (dar de pe FB, unde eu nu am cont) că am semnat şi publicat şi eu, pînă la această oră (peste cîteva zile cifra s-ar putea modifica!) 16 cărţi. E adevărat, nu doar „romane”, dar cărţi, care au primit şi ele premii (nu la nivelul lui Radu Aldulescu!).
La restul de mojicii înşirate nu vă răspund. Vă întreb, numai: sînteţi sigur că, şi dacă i s-ar plăti pe viaţă costurile unui apartament la Hotelul „Capitol”, prozatorul nu va muri în următorii trei ani? Eu, s-ar putea să par în ochii unora ca d-voastră, un „procuror”, dar d-voastră vă credeţi… Dumnezeu!
Punctum!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Corrigenda: „dar NU de pe FB…”, cum cred că, de altfel se înţelege şi fără această revenire.
ApreciazăApreciază
Domnule Vasile Gogea, vă mai pretindenți avocat, când sunteți parte în proces, adică membru în Uniunea Exterminării Scriitorilor, că altfel nu pot să-i spun! Orice pledoarie din partea dvs. e o pledoarie pro domo și nu poate fi luată în considerare nici dacă ar fi ceva de capul ei. Măcar dl. Zorin era neutru, sau cel puțin așa rezulta a fi, studiindu-i CV-ul. Să fie clar: cine își exprimă ideile trebuie să aibă spate și nu mă refer acum la maculatura scrisă (16 volume sau 66), ci la claritatea ideilor în sine. O greșeală aritmetică ar fi scuzabilă dacă ar fi singura greșeală. Dar în cazul dumneavoastră e o trambulină pentru a vă arunca în piscina erorilor. Vă bălăciți cu maximă fervoare în cocina spiritului și habar n-aveți cât de por sunteți! Și acum nu mă refer la atitudinea criminală față de Aldulescu, care reiese din întrebarea de Dr. Menghele pe care o puneți cu atâta noșalanță: „sînteţi sigur că, şi dacă i s-ar plăti pe viaţă costurile unui apartament la Hotelul Capitol, prozatorul nu va muri în următorii trei ani?” Acuma vă mai considerați și Dumnezeu, să hotărâți când moare omul și se pare că nu-i dați mai mult de 3 ani de trăit! Bravo, câtă generozitate! Păi, dacă tot dați ca sigur că moare, i-ați pregătit coșciugul? Sau putem să-l îngropăm în mijlocul drumului, sub stratul de hârtii aruncate pe jos? Grija voastră umană și solidaritatea de breaslă va fi în ofsaid și dacă moare și dacă nu moare. Căci nici hotel nu i-ați dat, nici ajutor de înmormântare. Doar trăncăniți, dar asta nu ține de cald, ci e un cuțit pe care îl înfigeți și mai adânc în rană! E ca în bancul ăla cu Ceaușescu: „Domnule președinte, în țara dumneavoastră oamenii mor de foame, nu găsesc de-ale gurii în magazine, cepărere aveți despre asta? Iar Ceaușescu răspunde: Da, e adevărat, dar n-a murit nimeni din asta! Domnule președinte, dar în țara dumneavoastră oamenii mor de frig, că le tăiați curentul și nu au cu ce să se încălzească. Da, e adevărat, dar n-a murit nimeni din asta! și Ultima întrebare: domnule președinte, dar cu cianură ați încercat?!” Nu contează ce a făcut Radu Aldulescu ca să-i fie mai bine, ci ce ați făcut dumneavoastră, ca să-i fie mai bine! Poate el e cu capul în nori și e mistuit de pasiune apentru literatură încât nu mai poate să-și managerieze viația, dar asta nu e problema lui, ci problema României, căci al doilea Aldulescu nu se va naște mâine, ci poate peste o mie de ani. În joc nu e soarta unui om, ci soarta literaturii române. Repet: ce ați făcut pentru Radu Aldulescu în afară să-i anunțați moartea?! asta e soluția la problemele bietului om: să moară?! Nici măcar un Premiu al Blogului Gogea?! A, știu: ăla o să i-l acordați post-mortem, cum aveți obiceiul în ultima vreme! Până când viperea nu moare n-o să-i dați nimic, decât un șut în cur! Deci nu la polemica sterilă cu un muribund, cu cronica unei morți anunțate, pe care i-o pregătiți lui Aldulescu mă refer în acest text, ci la viziunea dumneavoastră dobitocească față de Eminescu. Deci după ce ați trăit o grămadă de ani pe lumea asta și ați publicat o grămadă de cărți în curul ăla de țară numit Cluj singura ideea pioasă care vă trece ărin minte despre poetul nostru național este că el a fost nu sărac, cum suna propaganda comunistă, ci bogat, pentru că avea un ceas de aur pe care nu-l băgase încă la amanet și îl aveas asupra sa tot timpul?!!!!!! Până și comuniștii erau mai inteligenți și mai umanitari decât dumneavoastră, care îl confundați pe Eminescu cu un nabab numai pentru că avea o sărmană bijuterie de familie. Până și țiganul care scotocește în gunoaie are pe el (și în gură) mai mult aur decât avea Eminescu! Deci dacă ai un ceas de aur poți să trăiești 30 de ani fără serviciu și fără pomana nimănui, ba chiar Eminescu, dacă ar fi fost șmecher, mai putea trăi încă 40 cu averea lui inestimabilă? Domnule ăla era un ceas, nu era o tonă de aur! Iar dacă nu poți să-l vinzi, din motive sentimentale, înseamnă că ești bogat sufletește, nu că ești bogat financiar! Cred că confundați cantina cu amanetul. Iar dacă destinul lui Eminescu ar fi încăput pe mâna dumneavoastră nici n-am mai fi avut poet național! Murea mai repede, ca să-i puteți fura la înmormântare ceasul, că numai la asta vă e gândul!
ApreciazăApreciază
Domnule Lavin,
Ai întrecut măsura. Te rog să uiți existența acestui blog. Nu doresc să fiu în legătură, fie ea și virtuală cu oameni care nu au respect pentru demnitatea celorlalți. Recitalul de insulte la adresa d-lui Gogea te descalifică. Punct.
ApreciazăApreciază
Domnule Gogea,
Vă cer scuze pentru lipsa de educație a d-lui Lavin. Dacă se repetă astfel de incidente, voi lua și alte măsuri.
ApreciazăApreciază
Apreciez cum se cuvine, Domnule Diaconescu, temperarea acestui avînt „retoric” de un stil pe care nu mă aşteptam să-l întîlnesc pe acest blog!-Vă mulţumesc!
Dar, mulţumesc şi insolentului vizitator, căci, după cum spune o veche înţelepciune chineză, „nu învăţăm nimic de la cei care nu ne contrazic niciodată”!. Am spus/scris „contrazic”, nu înjură. Pe aceştia din urmă, îi dai afară pur şi simplu şi încerci să stai departe de ei.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Pentru că e om și sub stelele înghețate nu prea poate scrie?!
ApreciazăApreciază