Firul verde al ierbii de acasă (2)


judetul_somes7

Pentru a alcătui o sumă a amintirilor din acea vreme sunt suficiente cuvintele „dar ce, noi să fim mai prejos?” – cam acesta era „spiritul revoluționar” al localnicilor la ora la care au aflat, de la televizor, singurul mijloc de comunicare funcțional în iarna lui 89, că „dictatorul a fugit”, după ce „a întinat nobilele idealuri ale socialismului”, (exprimarea din urmă îi aparține lui Ion Iliescu). Toată țara a fost cuprinsă de febra anticomunismului alimentată de diversiunea catodică transmisă zi si noapte de TVR „Liberă”, iar tot omul de pe aceste meleaguri locuite în general de păstori și agricultori pașnici era animat de o singură dorință: să nu cumva să creadă lumea că a fost comunist. Scheletele erau prin toate dulapurile, fiecare avea la activ o luare de cuvânt la învățământul politic, o decorație primită la colectivizare, o notă informativă semnată la securitate sau un alt gest de „atașament” – era de fapt singura modalitate practica prin care ajungeai la un servici ceva mai bun, la o locuință din singurul fond locativ care era de stat, la un bon care îți dădea voie să cumperi pe banii tai zece litri de benzină sau cinci de ulei comestibil în plus, fiindcă aveai o nuntă sau o înmormântare în familie, în fine fiecare bătuse cel puțin odată la ușa vreunui secretar de partid, daca nu pentru el, era pentru nevesta care nu avea servici, sau pentru copilul repartizat la mama dracului în nordul Moldovei… Numai cine nu a trăit în România acelor vremuri poate crede că dizidentii anticomuniști se plimbau printre noi si puneau la cale „evenimentele”.

Era firească dorința de a nu fi printre cei huiduiți după ce ai trăit ani de zile așa cum ai trăit, iar acestei nevoi îi răspundea perfect ziarul local, unde aveai prilejul să publici luări de poziție și opinii, să mai denunți public un „tiran” în contul unor polițe vechi și neplătite, sau să prinzi trenul care tocmai pleca din gară spre destinația ” la vremuri noi, oameni noi” și cine nu era dispus să fie om, adica șef nou? Au urmat „demascările” in cel mai curat stil stalinist, fiecare întreprindere, mare sau mică avea un șef, devenit peste noapte tiran, sau cel puțin suspect, era necesara „darea jos” sau „reconfirmarea” printr-o procedură absurdă a votului popular care nu avea nici o legătură cu competența persoanei sau cu vreo regulă a managementului și care nu stabilea nici un obiectiv pentru „noua conducere”. Istoria va numi acea perioadă „vidul de putere” si va trece peste ea într-o singură propoziție, dar pentru noi, „reporterii” Gazetei Someșene, chemați, mai degrabă somați să participăm la fiecare orgie de populism, au fost vreo două luni de viață în care am crezut că Dante Alighieri a înviat și regizează o nouă versiune a Divinei Comedii.

judetul_somes4

Am văzut oameni care au cedat psihic, complet nepregătiți pentru ce avea să urmeze, am văzut și mai în profunzime ce se ascunde sub aerul blând și împăciuitorist al oamenilor din spațiul carpato-danubiano-pontic. Nu a fost nicidecum o lecție de jurnalism, dar a fost o lecție de viață.

(va urma)

Anunțuri

Un gând despre „Firul verde al ierbii de acasă (2)

  1. Cu lecțile de viață stăm bine, nu ne întrece nimeni, dar am rămas de fiecare dată repetenți. Motive?! Se găsesc o sumedenie, de la profane…la savante, de la firul ierbii…la cele mai înalte piscuri. Ce rămane este repetenția in urma corijentelor la toate provocările istoriei.Nu este blestem, nu este onjunctural, nu este scuzabil…ĂȘTIA SUNTEM !!!

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s