Cuvinte capcană: libertate


11954586_998497163547004_5479437135690517870_n

Dictatura se impune cu forța, într-o democrație ar trebui să fie invers, adica oamenii sa facă de bună voie ceea ce fac. Viața ne învață însă că niciodată decidenții nu acceptă să „scape lucrurile din mână”, să renunțe la controlul asupra celorlalți, la care ei se cred îndreptățiți. Mă surprinde doar naivitatea în formă continuată a bunului cetățean (care nu a ales să fie infractor) și căruia i se promite de fiecare dată ceva, iar el, cetățeanul se conformează, credul, cu toate că niciodată promisiunile care i-au fost făcute nu sunt respectate. Închipuiți-vă ce ar fi auzit d-na. Cristea (cred că așa se numește d-na cu legea anti-fumat) dacă ar fi propus așa ceva în parlamentul din 1990, câte „complimente” ar fi primit, cel de „comunistă” fiind probabil cel mai blând. Au trecut doar 25 de ani și deja o bună parte dintre noi se bucură că s-a mai interzis ceva! Aveam prea multa libertate? Libertatea strică? Această patimă pentru robie este de neînțeles pentru mine. Subiectul în sine nu mă interesează. Nu fumez din 1986, dar nici nu mă deranjează dacă altii fumează. Deci aș putea să-mi văd liniștit de trebă. Dar nu pot fi relaxat din momentul în care legiuitorul își aroga dreptul de a mă păzi pe mine… de mine. Cu alte cuvinte, paternal și autoritar, legiuitorul îmi dă sau nu îmi dă voie să fac anumite lucruri, chipurile în propriul meu interes, sau, cum spun mentorii noștri americani „for my own safety”. Aici nu mai e vorba de simplul confort sau disconfort al consumatorilor dintr-un bar. Aici e vorba de un leguitor care vrea să gândească in locul meu, probabil din cauză că eu nu gândesc bine, sau poate că nu ar trebui să gândesc de loc, aceasta operațiune fiind rezervată „aleșilor”. La sfârșit de an au fost interziși niște câini (deocamdată cei de la stână) și fumatul. Parlamentul intră în vacanță, dar revine după sărbători. Ce interdicții vor urma?

Anunțuri

8 gânduri despre „Cuvinte capcană: libertate

      1. Un grup (real) e definit de un ţel comun. Personalităţile pot rămîne distincte, nealterate, cel puţin pînă la îndeplinirea acelui ţel, aşa cum se pot şi modifica pe parcurs, din diverse motive. Renunţarea la sine – aşa cum văd eu lucrurile – ar apărea doar în cazul adoptării unui ţel străin propriilor dorinţe şi ambiţii. Cam ceea ce se întîmplă, puţin cîte puţin, odată cu fiecare compromis acceptat.

        Apreciat de 1 persoană

  1. Fie că este vorba de relația dintre partenerii cuplului, fie că este vorba de biserică sau de politicieni….toți isi doresc cu ardoare controlul. Prin controlul celorlalti isi vor asigura realizarea dorintelor, plăcerilor, intereselor cu efort minim. Este normală o asemenea atitudine într-o lume profund egotică. In plus este adevarat…cuvintele si-au pierdut demult rolul (dacă l-au avut vreodată) de a comunica cu adevărat. Este nevoie de un re-dicționar prin care cuvintele corupte să fie revalorizate, sau să fie așezate la locul cuvenit.

    Apreciat de 1 persoană

  2. La Multi Ani 2016– Happy New Year 2016


    Gândiţi-vă la trecerea dintre ani ca la o poartă. Puteţi să treceţi prin această poartă în noul an şi să luaţi cu voi doar lucrurile şi gândurile bune. LA MULŢI ANI!
    Consider the passage of years as a target. You can go through this gate into the new year and to take with you only good things and thoughts. HAPPY BIRTHDAY!



    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s