Despre Ana Dragu, Marin Mălaicu-Hondrari și Dan Coman de ziua poeziei


poetsTrăiesc în preajma lor, asta înseamnă că ne vedem ocazional, ne salutăm și eventual facem schimb de amabilități. Îi citesc cu interes fiindcă îmi place cum scriu. Nu sunt singurul 🙂 Dacă m-ar preocupa critica literară și aș fi nevoit să le gasesc un numitor comun, i-aș trece la neafiliați. Nu știu să facă parte din vreun cenaclu, asociație sau uniune, un fapt ce poate fi ușor trecut cu vederea. Mi l-am amintit pe fondul mediatizării (excesive, pentru mine) a chestiunilor interne din Uniunea Scriitorilor, probleme serioase pentru membri, dar ce vină avem noi, cititorii?
I-am pomenit pe cei trei fiindca îi citesc, îmi place cum scriu, dar nu m-a preocupat niciodată afilierea (sau mai degrabă non-afilierea) lor, pur si simplu nu cred că este relevantă atunci când sunt cu cartea sau tableta în mână.
Îmi place sau nu îmi place este o judecată rudimentară și denotă o abordare primitivă, dar ca cititor nu sunt obligat la mai mult(e). Libertatea (pentru care plătesc) de a citi sau a nu citi un text mă face să susțin că procesele verbale de la ședințe, comunicatele, contestațiile, alegerile și excluderile (cred că nu am omis vreun gen) să nu fie vandabile. Nu cumpăr, prefer ignoranța.
Recunosc! Există noțiunea de statut oficial al poetului (scriitorului). Pe tema asta m-am certat ani de zile cu unul dintre cei mai buni prieteni pe care îi am, poetul Ion Mureșan. El susținea nevoia unui astfel de statut, eu o țineam că e o aberație. Normal ar fi să-i dau lui dreptate, el știe despre ce vorbește, eu dau din gură de pe margine. La ce i-ar folosi? Iată răspunsul. Cei trei amintiți în titlu n-au căutat niciodată să obțină un astfel de statut și stau destul de bine cu cititorii. Deci? Se poate!
Să nu vă închipuiți că pledez pentru desființarea asociațiilor, societăților și uniunilor. Îndrăznesc doar să sugerez că ele nu sunt sinonime cu literatura și uneori (malhereusement!) nu prea au de-a face cu ea.
Ca să nu abuzez de timpul vostru, vivat poezia, restul e politică!

Anunțuri

2 gânduri despre „Despre Ana Dragu, Marin Mălaicu-Hondrari și Dan Coman de ziua poeziei

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s