Democraţia are limite. Dacă nu are, le punem noi


Am apucat prea multe episoade din acest serial, nu mi se mai par originale, ba chiar plictisitoare. Eram tineri noi ăştia care alcătuiesc acum balastul social („asistaţii”) când cineva cu care trebuia dat de pământ devenea duşman de clasă. Pe urmă tovarăşii s-au lăudat că nu mai există duşmani, că i-au terminat pe toţi, aşa că erai acuzat de atitudini duşmănoase. A venit anul 1989, şi dintr-o dată tot ce era mai respingător în natura umană se aduna în cuvântul comunist. Am mai avut kaghebişti şi băsişti, avem tehnocraţi şi Satana se va mai întrupa şi pentru noi în fel şi chip. Toate acestea din acelaşi sentiment nobil despre care am citit când am fost primit în UTC, prin 1962: mânia proletară. Proletari nu mai avem, dar cu mânia am rămas, o cultivăm ca pe vremuri ardeii iuţi în geamurile birourilor de la administrativ, avem milioane de mânioşi care se ceartă cu ecranele lor, se mai ceartă şi în direct la tv, unde se numeşte talkshow şi din toată această zarvă răzbate dorinţa aprigă de a-l vedea pe celălalt la puşcărie, că pluton de execuţie nu mai avem. Dragi contemporani, nu suntem originali. Aşa a fost în anii 30 ai secolului trecut, mânia tot dădea pe dinafară până când nişte băieţi deştepţi au dat foc la întreaga planetă. Dacă nu ar fi tragică, situaţia poate fi asemuită şi cu o beţie zdravănă, după care te linişteşti. Până când? Până te apucă din nou cheful de băutură.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s