Toate au un preţ


fill01

Vă amintiţi filmul de desene animate „Oblio and the pointless forest”? – depre o lume în care toate trebuiau să aibă un „point” – cuvânt care în engleză înseamnă atât sens cât şi vârf. Traducerea în română se referă la ţara capetelor ţuguiate, iar bietul Oblio, care avea capul rotund era obligat să poarte o tichie cu vârful ascuţit. Timp de trei zile m-am gândit că „there has to be a price in everything” – pentru toate trebuie să plăteşti un preţ. Cum am ajuns la această idee năstruşnică participând – blând şi cuminte spectator – la festivalul bistriţean al prozei scurte? Simplu. La un moment dat cineva a întrebat: pe când şi la noi lecturi publice cu bilet de intrare? Mărturisesc că am pus şi eu aceeaşi întrebare, chiar de mai multe ori, de data aceasta n-am mai pus-o eu, care renunţasem descurajat de răspunsurile negative primite fără excepţie.  A pus-o altcineva şi a primit tot un răspuns negativ. Cu alte cuvinte publicul nostru poate da 10 lei (sau mai mult) pe un pachet de ţigări, o bere sau o cafea, dar nu-şi poate plăti intrarea la o lectură publică a unui scriitor care îi place. Ok. Nu e nimic rău în asta. Ne-am obişnuit cu banul public. E normal ca banul public să fie cheltuit şi în scopuri culturale, deci şi pentru seri de lectură, dezbateri, etc. Numai că… banul public nu este o entitate impersonală, el este administrat, deci accesibil prin intermediul unor persoane concrete, care în mod obişnuit au la rândul lor preferinţe – de la cele politice până la cele confesionale. Teoretic administratorii banului public ar trebui să fie neutri, să acepte doar raportul dintre valoare şi nonvaloare. Dar… cum să stabileşti acest raport într-o societate în care nici costul unui kilometru de autostradă nu poate fi calculat fără echivoc? Şi atunci… te trezeşti că odată cu scriitorul vin şi alţii, în civil sau sutane. Nici asta nu rău. E chiar bine că de la politician la păstor spiritual, iubirea de literatură ne uneşte. Dar tu, spectatorul, ai renunţat odată cu biletul la dreptul tău de vot – calul de dar ştim că nu se examinează stomatologic.

FILL Bistriţa – ediţia 1 a fost o excepţie fericită. M-am simţit ca pe vremuri la cenaclul Saeculum, care nu era nici al uteceului, nici al partidului şi nici al Cântării României. E drept că la Saeculum nu plăteai intrare, dar te duceai pe banii tăi până la Dej, Becelan, Baia Mare, Cluj sau Vişeu, depinde unde se găsea un refugiu temporar. Iar dacă te prindea noaptea prin străini, era treaba ta unde mâncai şi unde dormeai – la prieteni, la vreo ibovnică sau în gară. Saeculum nu era încurajat de nimeni, dar scăpa şi de sub orice control, motiv pentru care a devenit în scurt timp suspect în ochii autorităţilor de atunci. Să lăsăm trecutul. Azi avem o economie de piaţă funcţională, de aceea visez să vină ziua când o manifestare ca FILL va exista datorită contribuţiei publicului şi nu fiindcă a fost votată în nu ştiu ce for politic. Public este. Am văzut asta cu ochii mei vineri, sâmbătă şi duminică. Deci nu mai avem de făcut decât un pas…

Anunțuri

3 gânduri despre „Toate au un preţ

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s