Diferenţa dureroasă dintre schimbare şi îmbunătăţire


famous_math_quotes_albert_einsteinDarwinismul susţine că adaptarea e victoria supremă şi cred că nu greşeşte atunci când se referă la supravieţuirea individului. Specia (omenirea) nu va supravieţui doar prin adaptare, deoarece deţine capacitatea tehnologică să modifice mediul dincolo de limitele biologice. Această judecată pare tot mai puţin acceptabilă într-o societate preocupată de fabricarea unor stări emoţionale care anahiliează raţiunea. Media nu mai e o sursă de informare de când se ocupă cu confecţionarea de opinii vandabile. Mai răzbate uneori printre rânduri nedumerirea, cum se face că vectorul emoţional a dus la luarea unor decizii proaste. Darwinismul social ne obligă apoi să renunţăm la eticheta „proaste” – e o dovadă de neadaptare. Radem grăbiţi această etichetă şi o luăm pe aleea eufemismelor: în noile condiţii… de astăzi lumea nu va mai fi aceeaşi… etc., vorbe goale. Dacă un beţiv a intrat cu tractorul în casa ta şi a reuşit să dărâme un perete, viaţa ţi se va schimba, mai ales dacă nu ai o locuinţă de rezervă sau nişte rude ospitaliere.

Nu am înţeles niciodată setea de schimbare (evident că e vorba de schimbarea poziţiilor în jurul cazanului, dorită de cei care speră să apuce un loc mai în faţă) – fără preocupare pentru o eventuală îmbunătăţire. Cu ani în urmă se mai încerca cu locuri de muncă, investiţii, infrastructură, anticorupţie… inflaţia demogogiei le-a topit urgent credibilitatea, nu mai apelează nimeni la strategia proiectelor, fiindcă nu mai are căutare. În schimb spaimele prind, teama e un sentiment primar care ne uneşte până la un punct. E nevoie doar de câteva scenarii, nu e cazul să înşiri minciuni, e suficient dacă laşi unele amănunte deoparte şi le prezinţi doar pe cele care îţi convin, în lumina potrivită şi ai produs cvasicertitudinea iminenţei unui dezastru. În astfel de momente de panică oamenii îşi caută un salvator şi iată că el apare când nu te aştepţi, gata de acţiune pentru mântuirea colectivă sub înţeleapta lui conducere.

Sunt destul de bătrân să am amintiri care pentru cei mai tineri sunt istorie. Am mai fost mântuiţi în numele naţiunii suverane şi ştiu cum a fost când nu eram slugile străinilor ci slugile neamurilor noastre, parcă mai crude cu noi decât orice străin, când îngheţam în zori la coadă la lapte, când ne spărgeam capetele pentru o franzelă şi ne rupeam paltoanele pentru nişte tacâmuri de pui. Noi eram convinşi că trăim iadul pe pământ şi nu mai aveam de ce să ne batem capul cu viaţa de apoi. Aflu acum că acelea erau nişte vremuri extraordinare, patriotice, când aveam de toate şi mai ales, eram stăpâni. Rămân de fiecare dată mut. Nu ai cum să dialoghezi cu oameni care nu vor să asculte. Istoria se repetă. Evident. Pentru mine nu mai contează. Dacă ţineţi neapărat să mai treceţi odată prin ce am trecut noi, facă-se voia voastră. Distracţie plăcută.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s