Să nu uităm nicicănd să iubim cititorii…


laszlorobert

Toate statisticile arată că piața cărții s-a prăbușit dramatic. Dar și mai dramatică îmi pare a fi o altă statistică, nepublicată din motive lesne de înțeles, care arată că românii nu mai citesc, că au părăsit cartea în favoarea televizorului și mai ales a calculatorului.” scrie prietenul Robert Laszlo pe blogul său. Concluzia lui e devastatoare: ”În România nu cred că sunt zece scriitori care trăiesc din scris. Asta nu-i meserie, și din moment ce nu este lucrativă, nici nu poate fi!”
De acord cu tânărul meu prieten care enumeră mai sus efectele, dar cum rămâne cu cauzele?

  • Nu cumva scriitorii, atâția câți sunt (mult prea mulți, după părerea mea, dar asta contează mai puțin) au contribuit la această stare de fapt?
  • În dorința lor de a-și vedea numele pe coperta unei cărți, au mai respectat scriitorii noștri regulile pieței?
  • Cum stăm cu cererea și oferta?
  • Dar cu numărul mare de cărți lansate “în familie”, cu prietenii, care se distribuie gratuit, fiindcă ele au fost deja plătite de sponsor?

Subvențiile ajută fără îndoială la publicarea cărților, dar ele constituie o opțiune a unor instituții sau persoane private cu dare de mână. Din cele scrise de Robert Laszlo pe blogul său rezultă că cititorii sunt de altă părere și nu e de mirare, din moment ce au fost uitați. Avem nenumărate reviste care anunță aparițiile editoriale, dar nici una nu se ocupă de vânzarea cărților sau cel puțin de un dialog decent cu cititorii. Literatura a devenit un fenomen de echo chamber (termen din sociologie) în care autorii sunt și presupușii cititori care schimbă amabilități între ei în cadrul unui grup local.

  • Câți scriitori se (mai) întreabă ce vrea, ce așteaptă să citească publicul?
  • Și câți caută doar un finanțator pentru un tiraj confidențial și apoi vânează unul dintre miile de premii care se distribuie cu mare, prea mare generozitate?

Nu cumva contribuie și aceste practici la faptul că avem o armată de scriitori publicați și premiați, dar, vorba prietenului meu, între ei nu sunt nici zece care sunt citiți cu adevărat.
Rămâne întrebarea: ce este de făcut?

  • În primul rând cred ca atenția ar trebui să se îndrepte spre cititor.
  • Dacă cititorul va simți nevoia de lectură va merge să cumpere cărți așa cum cumpără alte produse.
  • Pentru ca el (cititorul) să simtă această nevoie trebuie să înnoim cunoștința cu el, să îi înțelegem nevoile și așteptările, adică să coborâm din turnul de fildeș.

De multă vreme propun (și tot de atunci lumea se face că nu aude, deci înțeleg că nu le convine propunerea mea) – publicarea cărților prin crowd funding – cartea se tipăreste după ce un număr target de cititori au comandat-o. Pentru detalii putem continua dialogul în altă parte. Ar fi o dezbatere lungă dar folositoare, piața cărții nu va reînvia de la sine și mai ales nu va reînvia dacă noi nu întreprindem nimic în acest sens.

Reclame

Un gând despre „Să nu uităm nicicănd să iubim cititorii…

  1. „Criza” cititorilor pare să fie asemenea „crizei” fondului de pensii: s-ar părea că sunt mai mulți cei care scriu decît ei care citesc! E un aparent „cerc vicios”: aproape toți cei care scriu și citesc, după cum, foarte mulți pensionari și muncesc!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s