Cu falsul pe fals…

Trăim într-o bibliotecă, indiferent cât cititm – o bibliotecă este întotdeauna o capcană, noi am intrat aici cu multă ușurință, dar ieșirea e o enigmă.

Biblioteca noastră a fost vizitată într-o noapte de administratori. Ei au făcut inventarul. Au numărat întâi coperțile desprinse de volume, pe urmă paginile iar când au așezat totul la loc, au făcut-o în grabă, zic unii, iar alții zic că au făcut-o intenționat. Au așezat cărțile în coperți după mărime, fără să se mai uite la conținut.

Citim. Deschidem o carte de poezie și citim despre prelucrarea metalelor prin așchiere. Într-un dicționar îl descoperim pe Harap Alb. Suntem uimiți, pe urmă ne revoltăm ușor, atât cât să nu supărăm pe nimeni. Iată cum am fost ținuți în întuneric. Nu am știut că sistemul periodic al elementelor este un roman, iar creșterea cartofului o poveste nemuritoare.

De la o vreme au apărut zvonuri. Unii cititori, mai isteți, și-ar fi comandat în secret o rezervă de coperți pe care le schimbă după cum le cade bine.

Citim, dar ne temem să vorbim. Amintitile ne încurcă, tot ce am învățat odată ne încurcă, fiindca nu mai știm peste ce copertă vom da și vom fi puși la punct. Ignoranța noastră e din ce în ce mai stânjenitoare.

Toate privirile sunt ațintite spre fotoliul Marelui Bibliotecar. Deocamdată lipsește. Îl așteptăm cu înfrigurare. Sperăm. El va face în cele din urmă ordine. Odată cu ordinea vom avea în sfârșit liniște.