Mașina timpului

sau cum te pune pe gânduri un articol pe care l-ai scris în noiembrie 2018 și care apare în aprilie 2019… pe dulcele stil vechi. Noroc că Fake News e un subiect tot mai actual.

Confesiuni incomode 04.11.2018


CUM POT AJUNGE EVREII ANTISEMIȚI?


Istoria, un reportaj scris de învingători, rescris de urmași, se transformă treptat în mit, legendă sau basm, în funcție de interpret și de publicul interesat.
Mă întreb dacă mai are rost să ne batem capul cu fakenews – știrile false – când la un moment dat nu mai poți să ocolești faptul că noțiunile de adevărat și fals se confundă. Sunt neliniștit de tot mai desele postări pe rețelele de socializare – autorii rămân de obicei anonimi – imagini și texte care vor să transmită mesajul de admirație față de calitățile de om de stat, de patriot ale lui Nicolae Ceaușescu.
Am considerat mai întâi că am de-a face cu o diversiune, cineva vrea să ne testeze reacțiile, să verifice cum ne-am comporta în anumite împrejurări, să elaboreze un pronostic util unor forțe care au de gând să schimbe modul de funcționare al societății.
Am ajuns apoi să stau de vorbă cu oameni care susțineau patetic și aparent convinși „măreția” epocii Ceaușescu, un disconfort major pentru mine, care am trăit acea epocă din prima până în ultima zi și nu am descoperit nimic măreț în mizeria socială, subdezvoltarea economică și schizofrenia politică caracteristice fenomenului numit (culmea!) epoca de aur.
Disconfortul meu crește direct proporțional cu evidența faptului că și interlocut(orul)oarea au trăit în acele vremuri, că nu am în față un tânăr dezinformat, manipulat, ci o persoană a cărei vârstă este apropiată de a mea și care cu decenii în urmă și-a manifestat la fel ca și mine frustrarea față de regim, înjurând sau tăcând cu dinții încleștați, după temperament.
Și mai tulburător e faptul că nu pot să-i bănuiesc pe acești apologeți ai unui trecut mizerabil și mistificat de cine știe ce conspirație în numele unor interese oculte. Nu o fac în schimbul unor avantaje, repetă benevol niște clișee împrumutate din surse incerte și o fac cu candoare, fără gânduri ascunse.
Refuz să-i resping pe oamenii aceștia, să le lipesc o etichetă pe frunte și să-i trimit la dracu. Ar fi inuman să procedez așa. Consider ca am obligația să-i înțeleg, sau cel puțin să încerc să-i înțeleg. Ce îi poate determina pe acești oameni să nege azi afirmațiile lor de acum câteva decenii, mai ales – să se convertească benevol la o doctrină de care se bucuraseră că au scăpat?
Nu cred că manipularea mediatică, așa cum se face ea de decenii, a avut un asemenea efect. De altfel manipularea nu se practică într-un singur sens, ci în ambele sensuri, fiecare acuzându-și adversarul de răspândirea neadevărurilor.
Dacă știrile insidioase ar fi principala cauză a acestor nostalgii, ele ar trebui să se manifeste doar de o singur a parte a spectrului socio-politic. Surpriza neplăcuta pentru mine a fost sa le găsesc de ambele părți ale baricadei, un fapt care mi-a complicat mult investigația.
În sfârșit am primit un semn care venea, ca de obicei, dintr-un loc neașteptat: de la manifestanții din Piața Universității. Lucram într-o instituție media publică al cărei statut ne obliga la imparțialitate. Am constatat că era imposibil să-i convingem pe manifestanți de atitudinea noastră lipsită de partizanat. Pentru ei, oricine nu striga „Jos guvernul!” era vândut, slugă, etc.
Atunci am început să înțeleg acest mecanism social al
partizanatului de teama de a nu fi considerat ca te situezi de cealaltă parte a baricadei
. Evident e o capcană, fiindcă fugind de una din părțile baricadei nimerești printre luptătorii celeilalte părți, adică tot într-un loc în care nu vrei să te afli.
Aceasta pistă s-a dovedit corectă, fiindcă nu trebuia să insist prea mult cu întrebările ca să mi se răspundă de către aceiași admiratori ai defunctului dictator cât de mult au suferit ei din cauza regimului său.
Oximoron? Personalitate multiplă? Sau… pur și simplu consecința faptului că adevărat și fals au devenit noțiuni interschimbabile? Respectiv pot avea atât sensul de adevărat cât și cel de fals?
Nu știu cât de pregătiți suntem pentru noua (i)realitate. Generația mea a avut parte de un trailer publicitar în discursurile aceluiași Ceaușescu deopotrivă admirat și detestat. Omulețul acela cu ambiții uriașe nu se sfia să anunțe în aceeași frază noi măsuri de austeritate și în același timp să aclame creșterea nivelului de trai fără ca cineva să-i amintească faptul ca una o exclude pe cealaltă. Tăcerea cu care erau privite aceste violări sistematice ale logicii era însoțită de haina noastră de protecție: comportamentul duplicitar. Una spuneam la ședință și altceva la cârciumă, printre prieteni.
Culmea este că postmodern, aceeași violare a logicii nu mai trebuie impusă cu mijloacele unei dictaturi. Ea funcționează prin voluntari (să fie idioții utili numiți așa de V.I. Lenin?)… și pare asumată, vorbitorii nu dau de înțeles că ar fi constrânși să facă enunțul.
Unde vom ajunge? Greu de spus în politică, unde singurul fapt previzibil este imprevizibilul.
În mentalul nostru? Probabil vom ajunge să spunem ca Ianke: „să vă ferească Dumnezeu să ajung eu antisemit”. Nu e de neimaginat.
Dacă Europa campioană a respectării libertăților individuale a ajuns să genereze o epidemie de doctrine identitare, radicale, xenofobe și colectiviste – de ce să nu ne așteptăm și la răspândirea antisemitismului printre evrei?


Bistrița, 04.11.2018


Zorin Diaconescu