De ce nu avem opoziție?


image

Îmi pun această întrebare din 1990.
Pare un paradox. După valul  (subit?) de anticomunism care cuprinsese țara în iarna lui 89, poporul suveran a votat cu o majoritate jenantă urmașii vechiului partid, reşapați în FSN. Am crezut atunci că am fost victimele unei manipulări de proporții. Doar că nu ne-a manipulat nimeni. Un sfert de secol mai târziu am înțeles că „people constrained by loyalty to others who have helped them with wrongdoing, who use those others’ corruption as an alibi for their own failings, and those who hope that the resulting system of shifty back-scratching somehow constitutes an alternative ethical system” este explicația. Citatul este din cronica la recentul succes cinematografic „Bacalaureat”, apărută în The Guardian. Nu ştiu dacă această etică alternativă de care ne agățăm cu disperare este generală sau se aplică doar unor societăți. Experiența îmi spune că e generală, deosebirile sunt doar de nuanță. Iar tunelul nostru de fugă e alcătuit din iluzii. Ciclic suntem euforici pentru a sfârşi în depresie, în căutarea altei euforii. Până când? Până când rezistă organismul, cel individual sau cel social. În cele din urmă orice entitate biologică moare pentru a face loc alteia, predestinată să repete experiența. Nu avem opoziție din același motiv pentru care eu nu am fost niciodată în stare să ajung scriitor. Am simțit mereu nevoia să spun adevărul, în loc să fabulez. 

Dintre toate căile


Numai una e cea mai scurtă, numai una e cea mai bună şi numai una e a ta. Depinde de tine cât de mult ți se potrivește calea pe care ai ales-o. Vrei să fii altcineva? E posibil. Merită? Răspunsul e la tine.
Întrebări ajutătoare:
Câte probleme care te preocupă sunt cu adevărat ale tale?
Câte bucurii ai trăit fără să ai nevoie de ele?
Ce-ți spune cuvântul turmă?
Am descoperit un autor destul de curajos ca să abordeze o problemă dificilă, riscantă.
Mai multe după lansarea cărții.
Promit să vă țin la curent.

image