Cuvintele pâlpâie din ce în ce mai slab. Parcă știm tot mai puțin ce înseamnă, sau nu ne mai pasă că folosim cuvintele fără pic de respect pentru semnificația lor. Ușurința cu care mințim – aceasta e denumirea comună a procedurii – ia forme din ce în ce mai grotești. La fel, adică grotesc, este și modul nostru de viață. Necazul vine de la dispariția treptată a nevoii de a munci. Știți cât de mult respectă apa cei care trebuie să o scoată din fântână și să o care cu găleata? Ei nu ar lăsa niciodată un robinet să curgă degeaba. Nu am mai auzit de mult expresia om de cuvânt. Probabil nu mai suntem, sau suntem de cuvinte. Iar faptele noastre ni se întorc amplificate. Ne-am prins în pânza de păianjen a propriilor noastre perversiuni. Nu suntem mai fericiți sau mai bogați, dimpotrivă, disperarea ne face să ne autodetestăm, dar perseverăm în elanul nostru sinucigaș. În meseria mea, imaginile au murit înaintea cuvintelor. La școală ne-au explicat că televiziunea e imagine, nu „capete vorbitoare” (talking heads în priginal). Imaginile bune nu cer doar talent, ele costă. Competiția economică a fost și de această dată necruțătoare. Piața a impus produsul mai ieftin și au revenit, în stoluri, capetele vorbitoare. Cererea și oferta au fost satisafăcute pentru o perioadă de timp. Apoi s-a așternut din nou foametea. Tot mai mulți competitori încercau să-și plaseze oferta, iar capetele vorbitoare s-au transformat în figuri (o animație care în loc de desene folosește oameni). În gura lor cuvintele nu mai au sens, a rămas doar melodia, un cântec de jale care preamărește, în felul său, mizeria imaginației. Din moment ce cuvintele și-au pierdut rolul de căpătâi în comunicare, transformate în zgomot de fond, sonorizare ambientală, muizcă de atmosferă – am început să comunicăm nonverbal. Dacă discursul nu mai spune nimic, urmăriți detaliile. Ce vrea să ne transmită, de pildă, domnul acela elegant, care a sosit în mare viteză cu mașina de servici și căruia șoferul i-a adus sacoul de firmă fiindcă proprietarul n-a mai avut răbdare să-l îmbrace în automobil, domnul care evident a făcut un efort aproape supraomenesc de a se desprinde de multele obligații zilnice pentru a participa la eveniment și care, deîndată ce boxele amplifică primele cuvinte ale vorbitorului numărul unu, începe să-și consulte febril telefonul inteligent de ultimă generație? Cui îi zâmbește cuceritor doamna a cărei vestimentație costă cam cât subzistența unei familii medii pe o lună de zile? Privirile doamnei fac un unghi de 90 de grade cu direcția vorbitorului, iar zâmbetul ei cu greu poate fi plasat în contextul discursului. Mai există motive să-i condamnăm pe jurnaliștii rutinați care, la asemenea ocazii vizitează mai întâi bufetul suedez, lăsând discursurile pe seama debutanților?
![CRONICA [R]](https://crezerv.files.wordpress.com/2018/04/cropped-image0006-e1524368208317.jpg)
CRONICA [R] 
Cuvintele mai au însemnătate, întrucîtva, doar între oamenii de rînd; cu cît mai simpli, cu atît mai multă greutate au. Ori cel puţin, sper, îmi doresc asta.
În lumea „educată”, minciunile au devenit de mult platitudini, însă uimirea e că majoritatea sînt încă hipnotizaţi şi dependenţi de ele. Foarte mulţi, mult prea mulţi, încă le cred – fie ele cusute cu aţă albă fosforescentă.
În lumea atît de mică şi fragilă a realiştilor, acele dreptunghiuri zumzăitoare de format 4:3, 16:9, 16:10 sau ce altă minciună s-a mai inventat, nu există. Punct.
Produsul ‘teveu’ nu e cu nimic diferit de produsul ‘biscuiţi’, de produsul ‘bere’, de produsul ‘canapea’ şi aşa mai departe. La început, prima şarjă, prima serie de produse din orice categorie, a avut calitate maximă, o reţetă excelentă, respectată cu stricteţe. După ce a prins la public, reţeta s-a modificat (mai mult sau mai puţin subtil), ‘ambalajul’ s-a modificat şi el – fiind din ce în ce mai strălucitor pentru a compensa scăderea calităţii conţinutului şi creşterea inevitabilă a preţului – s-au dosit materiale, mergîndu-se pe ideea că fie este monopol şi oamenii n-au de ales, fie că aceştia sînt şi vor rămîne fideli „numelui”. În ciuda oricărui bun-simţ datorat capacităţii de gîndire, de judecată a omului în sine, se pare că sistemul continuă să funcţioneze (aproape) perfect în acest mod. Iar asta e unica reţetă pe care n-au modificat-o şi se pare că n-o vor modifica vreodată.
ApreciazăApreciază