S.O.S.


fiction

Azi fiind 4 iulie nu ai cum să nu te gândeşti la Marea Putere cu sentimente adecvate stării, opţiunilor şi/sau intereselor (mai mult sau mai puţin) legitime din care se compune conştiinţa noastră socială. Te mai gândeşti că noi nu avem cum să fim o mare putere şi nu ştiu dacă asta e bine sau rău. Ştiu doar soluţia la care am apelat mereu: refugiul în ficţiune, locul în care oricine poate fi Făt Frumos, Ileana sau Zmeul, după preferinţe. Mircea Iorgulescu remarca în „Eseu despre Lumea lui Caragiale” natura strict verbală a conflictelor, dramelor, etc. de la noi, totul rămâne în cuvinte, nimeni nu află vreodată dacă în sticluţa Miţei e vitriol sau apă chioară, fiindcă sticluţa e doar pomenită, niciodată folosită. Ne-am născut poeţi? Sau ne comportăm poetic, fiindcă ne este accesibilă poezia? Mai avem opţiuni, ca de pildă emigraţia (de loc neglijabilă în ultimele două decenii). Diaspora îşi poate permite să renunţe (pentru cât timp?) la ficţiune, are ce face cu concretul cotidian ce prinde substanţă. Dar nu e o soluţie pentru toată lumea, nu merită pentru oricine, mai ales nu e recomandabil să emigrezi dacă te-ai obişnuit să visezi cu ochii deschişi. Prosperitatea nu e gratuită, de fapt nimic nu e gratuit. Consumi – plăteşti. Şi visele costă, pierzi o felie din realitate, dar e posibil să regreţi mai puţin.

Nu comentez


image

Există acel moment al adevărului când nu mai poți da înapoi, când eschivele nu mai sunt admise iar amânările nu se mai acceptă. Unii îl numesc judecata de apoi, dar când este sfârșitul? Merită speranța că orice facem în această viață vom da socoteală doar în cea următoare? Pentru unii probabil merită, e treaba lor, nu sunt implicat. Mi-e milă doar de cei care răspândesc minciuna fără să știe ce fac, din dorința prostească de a se afla în treabă acolo unde ei, sărmanii, nu au nici o treabă. L-am călcat pe cineva pe orgoliu? Îmi pare rău, nu am încotro, altfel trădez acel adevăr despre care e vorba de la început. Internetul e plin de oameni care distribuie, aprobă, comentează chestiuni pe care nu le cunosc. De unde știu că nu le cunosc? Fiindcă nu te poți pricepe la toate, fiindcă cea mai mare prostie contemporană este să crezi că în numele democrației ești îndreptățit la comentarii despre orice. Teoretic ești îndreptățit, dar unele drepturi trebuie dobândite – (de pildă dreptul banal de a conduce un automobil) – în timp ce in alte chestiuni credem că ne-am născut cu dreptul de a ne da cu părerea despre justiție, sănătate, învățământ și altele. Nu ne poate interzice nimeni exprimarea liberă, dar nici mie nu-mi poate interzice nimeni să întreb: cât de calificate sunt aceste opinii? Câți contemporani cheamă pe cineva să le schimbe o priză, dar își dau vioi cu părerea despre întreaga industrie energetică? Și câți imbecili consideră că dacă l-ai înjurat pe cel care a exprimat public o idee, asta se cheamă opinie? Și în ultimul rând, nu înțeleg de ce ne așteptăm ca această harababură să funcționeze și suntem foarte nervoși atunci când suntem nevoiți să constatam în repetate rânduri că nu funcționează?

P.S. Ne-am foarte alarmat în legatură cu „abuzul în servici”. Ce abuz mai mare decât să folosești dreptul de vot al unei majorități pe care ai dezinformat-o sistematic pentru a-ți legitima faptele?

poemă nostalgică


Screenshot - 03312016 - 06:28:19 AM

poema e un poem la feminin; clar?

 

am auzit zgomote în fundul grădinii

zicea cândva un grădinar al gândurilor

vecinii păreau că se ceartă

sau poate chiar se certau

ion striga la gheorghe şi se supăra

fiindcă şi gheorghe striga la ion

inadmisibil

ei nu strigau de mânie ci se mâniau pe măsură ce strigau mai tare

ca să se facă auziţi

mare lucru – exclusivitatea

suntem aici ca să ce?…

dezbatem

nu se mai poate, domnule

cine mă?

între timp ploua liniştit peste oraş

 

clişee,domnule, clişee

viaţa e o stereotipă

amurgul adaugă şirul prietenilor care au plecat

 

De ce nu avem opoziție?


image

Îmi pun această întrebare din 1990.
Pare un paradox. După valul  (subit?) de anticomunism care cuprinsese țara în iarna lui 89, poporul suveran a votat cu o majoritate jenantă urmașii vechiului partid, reşapați în FSN. Am crezut atunci că am fost victimele unei manipulări de proporții. Doar că nu ne-a manipulat nimeni. Un sfert de secol mai târziu am înțeles că „people constrained by loyalty to others who have helped them with wrongdoing, who use those others’ corruption as an alibi for their own failings, and those who hope that the resulting system of shifty back-scratching somehow constitutes an alternative ethical system” este explicația. Citatul este din cronica la recentul succes cinematografic „Bacalaureat”, apărută în The Guardian. Nu ştiu dacă această etică alternativă de care ne agățăm cu disperare este generală sau se aplică doar unor societăți. Experiența îmi spune că e generală, deosebirile sunt doar de nuanță. Iar tunelul nostru de fugă e alcătuit din iluzii. Ciclic suntem euforici pentru a sfârşi în depresie, în căutarea altei euforii. Până când? Până când rezistă organismul, cel individual sau cel social. În cele din urmă orice entitate biologică moare pentru a face loc alteia, predestinată să repete experiența. Nu avem opoziție din același motiv pentru care eu nu am fost niciodată în stare să ajung scriitor. Am simțit mereu nevoia să spun adevărul, în loc să fabulez. 

De ce achizițiile ocolesc Linux?


image

Întrebarea e naivă. Inutilă, vor zice unii. Nu e limpede, ce mai întrebi? Linux e gratuit, deci trebuie eliminat. Noi funcționăm doar cu bani. Cât mai mulți. Să avem de unde sifona. Altminteri, ce afacere am făcut? Deștepții îmi explică. Sunt unele aplicații incompatibile. Eu ştiu că nu e adevărat. Nu ştiu fiindcă aş fi un specialist. Ştiu fiindcă le folosesc pe laptop, care merge de mulți ani doar pe Linux. Alții vor Windows pentru satisfacția de a folosi un sistem de operare „crăpat „,  adică fără licență, asta e imposibil cu Linux fiindcă acolo nu ai ce crăpa. Mai sunt şi cei  (cele) care îmi răspund lasă-mă, am destule pe cap, nu-mi mai trebuie alte complicații. Am vorbit şi cu decidenți. Era clar că nu înțelegeau nimic, mă ascultau cu răbdarea diplomatică a alesului față de alegătorul fraier. Să nu râzi când citești că am avut parte şi de un scandal Microsoft? Puteam lipsi?

Empatia şi omul


Vezi Tweetul lui @ZorinDiaconescu: https://twitter.com/ZorinDiaconescu/status/728483114318712832?s=09

Empatia nu ar trebui să fie generală, nediscriminatorie?
E normal să ne alegem cu cine vrem să fim înțelegător şi pe cine vom judeca implacabil?
Dacă normalitatea e doar o medie statistică şi nimic mai mult, e normal.
Majoritatea are preferințe, deci preferențialitatea e norma, nu excepția.
Vom avea două imagini care se contrazic.
Nici una nu e reală, ambele retușate.
Toate vor să convingă.
Adică să renunț la ideile mele şi să continui cu cele importate.
E ceva în neregulă cu ideile mele?

Dintre toate căile


Numai una e cea mai scurtă, numai una e cea mai bună şi numai una e a ta. Depinde de tine cât de mult ți se potrivește calea pe care ai ales-o. Vrei să fii altcineva? E posibil. Merită? Răspunsul e la tine.
Întrebări ajutătoare:
Câte probleme care te preocupă sunt cu adevărat ale tale?
Câte bucurii ai trăit fără să ai nevoie de ele?
Ce-ți spune cuvântul turmă?
Am descoperit un autor destul de curajos ca să abordeze o problemă dificilă, riscantă.
Mai multe după lansarea cărții.
Promit să vă țin la curent.

image