Dacii Liberi n-aveau stare civilă

Dacii Liberi n-aveau stare civilă


5ee9de12067847d3471e7b56ec3e23a5

Cărțile dedicate succesului te învață să-i lauzi bicepșii intelectualului, iar boxerului inteligența. Bref, suntem atrași de ceea ce ne lipsește, o altă zicere din familia caprei vecinului.

Aventurile noastre s-au mutat în virtual, așa că nu avem probleme. Dacii, extremele politice sau sportive, atitudinile radicale de orice natură sunt doar la un clic depărtare. Slavă celui care a făcut lumea noastră în așa fel încât ele să rămână acolo, adică pe display, de unde nu pot face nici un rau evident. Cât de nociv este acest mod de viață pe termen lung e o alta poveste, la care nici nu mă pricep, nici nu mă bag.

Mă suprinde în schimb ușurința cu care judecăm. Am dat un like si un share și am salvat (pe cineva sau ceva), am scris un comentariu oarecare și am devenit militant, luptător, revoluționar, chiar terorist? Bullshit. Am transformat viața într-un joc online și atunci când nu ne mai placem părăsim jocul si ne alegem alta aplicație. Vreo legatură cu rata sinuciderilor? Poate.

Dacii Liberi nu aveau stare civilă. De aceea au dispărut. Femeile lor s-au săturat de viața din codru și au migrat spre oraș (mă rog, ce ținea atunci loc de oraș, castrul) și s-au măritat cu veteranii romani, care aveau stare civilă și le ofereau nu doar un statut ci și confortul domestic.

Ființa noastră tânjește după confort și pe măsură ce ne satisfacem această dorința devenim tot mai slabi. De când m-am mutat la țară am descoperit că viața confortbailă de la oraș te transformă intr-un semihandicapat. Păcat că am făcut această descoperire atât de târziu. Prea târziu.

 

New Themes: Colinear and Franklin

New Themes: Colinear and Franklin


Zorin Diaconescu:

Importanța componentei vizuale a oricarei comunicări.

Originally posted on WordPress.com News:

On this Theme Thursday, we have two new free themes for you: Colinear and Franklin.

Colinear

Colinear: Homepage

Colinear – our update to the older Coraline – is a squeaky-clean theme featuring a custom menu, header, background, and layout. Colinear supports featured images and six widget areas – up to three in the sidebar and three in the footer.

Primarily designed for magazine-style sites, Colinear is a flexible theme that also suits any personal blog or content-rich site.

colinear-responsive

Check out Colinear on the Theme Showcase, or activate it on your site.

Franklin

franklin-showcase-img

Franklin is a lightweight blogging theme, designed by Michael Burrows.

A flexible combination of elegance and readability is evident in Franklin’s design, which can be extended by adding widgets to the sidebar and footer widget areas.

franklin-responsive

Check out Franklin on the Theme Showcase, or give it a spin on your site.

View original

Introducing: Our New Action Bar

Introducing: Our New Action Bar


Zorin Diaconescu:

Good to know

Originally posted on WordPress.com News:

We strive to make all aspects of using WordPress.com streamlined and intuitive, from following a great new blog to editing a post on the go. Today, we’re happy to present the new action bar, which allows you to do all this (and more) no matter what device you’re on.

Following and more

When you visit a site you’re not yet following, look to the bottom-right corner of the screen and you’ll see this:

action bar follow

Clicking on Follow will make it so new posts from that site will appear in the WordPress.com Reader. Becoming a new follower has never been easier, whether you or your visitors enjoy reading posts on a desktop computer, laptop, phone, or any other device.

action bar followed

Click on the three dots and you’ll see more options. If you like the theme you’re seeing, you can now get it for yourself. Feel like sharing a particularly moving post? Get the shortlink and spread the word.

action bar more options

Make…

View original 239 more words

Orice osândă în afară de normalitate

Orice osândă în afară de normalitate


ddab5da0ae2339c7a9197e0694cf2e09

Majoritatea cuvintelor sunt capcane ale gândurilor: normalitate este un exemplu. Norma este o medie statistică. A te supune normei este forma cea mai cumplită de moarte spirituală, de – dacă îngăduiți un barbarism: zombificare. Principala țintă a normalității noastre românești este cultivarea până la absurd a inutilului sau în exprimare savantă a formelor fără fond – vezi întrebarea cheie: de ce să n-avem și noi faliții noștri? Normator(ul)ii nostru/noștri trebuie să fie ființe desosebit de perverse care aleg libertatea atunci când e vorba de proliferarea nonsensului și constrângerea atunci când apare riscul să-l aruncăm peste bord. Preocuparea evidentă este menținerea noastră la stadiul de oi, de unde și expresii consacrate: turmă, păstor, câine de pază. Ocupația păstorului fiind mulgerea oilor și valorificarea produsului în folos propriu, orice alt comentariu e de prisos. Înțeleg si modul oarecum firesc prin care s-a ajuns la această rânduială. Nu înțeleg teama de a renunța la condiția de oaie? Amenințarea lupilor poate fi un motiv acceptabil, dar de ce să excludem posibilitatea de a ne apăra și altfel decât în turmă? De-a dreptul înduioșătoare sunt poveștile oilor ajunse în crescătorii de lux, care oițe îmbuibate încep să cultive nostalgii siropoase după turma natală. N-are sens, dar dă bine în cadru. Mai trsit e când te naști în turmă și-ți lipsește firea de oaie. Dacă nu scapi la timp, devii „oaie problemă” – legislație, interesul turmei, securitate, detenție, tratament psihiatric. În 89 am văzut un experiment inedit: a venit un mag și ne-a spus că „toate structurile care conduceau stâna sunt nule”. Oile s-au trezit în câmp așteptând să se intâmple ceva modern și minunat și behăind: libertate! Câinii s-au împrietenit foarte repede cu lupii și au trecut la „restructurare”, adică nu s-au mai bătut între ei și au explicat oilor avantajele păcii și înțelegerii. Nu toate oile au apreciat schimbarea, iar cele care vociferau au fost numite nostalgice, iar cele care au fost mâncate n-au mai spus – evident – nimic. Măgarii au devenit cărăuși, mai aduc una-alta din străinătate și consideră că o duc bine. Iar ciobanii? Ce s-a întâmplat cu ciobanii? Legea protejează viața privată și amenzile sunt usturătoare. Acest text poate fi o fabulă. Tratați-l cum vreți.

Răspunsul meu este: NU!

Răspunsul meu este: NU!


03e0a8cadcb3c3e4f58b297b0179ff2a

Mă străduiesc să fiu politicos, deci: NU! Mai sunt degete de arătat, vorbe de rostit, dar deocamdată mă abțin. NU accept să fiu luat iarăși drept pion într-o partidă pe care o joacă alții, refuz rolul de executant al unor comenzi fără să mi se spună cinstit care e miza. Pe scurt: mi-a plăcut întotdeauna jocul de poker, dar nu-mi place să mizez fără să văd cărțile și nu orice în viață se pretează la o abordare pocheristă.

Răspunsul meu se adresează celor care în ultima vreme m-au îndemnat grație conectării generale să subscriu la diferite forme de protest față de legea „antilegionară”. Reducerea legii cu pricina doar la mișcarea legionară mi se pare suspectă și mă face atent la manipulare. Nu mă interesează o dispută pe această temă fiindcă ideea că o lege îmi poate schimba conștiința e stupidă. Nicolae Ceaușescu a fost glorificat prin lege, „operele” lui au fost legiferate ca obiect de studiu, dar toate acestea nu au împiedicat nici împușcarea lui la Târgoviște și nici nu am devenit adepți ai teoriilor sale, cel puțin eu nu am fost atras de acele teze imbecile nici când erau tratate precum sfânta scriptură și nici acum, când apologia lor ar avea consecințe juridice. Nu exclud însă posibilitatea ca autorii de facto ai „operei” (că doar nu și-a scris el „capodoperele”) să fie în căutarea unui înlocuitor pentru marele conducător, situație în care răspunsul meu e tot NU.

NU, fiindcă legiferarea comunismului ca religie de stat (fundamentalist!) nu ne-a făcut comuniști, nici „interzicerea” – termenul mi se pare ridicol – unor cărți sau idei nu le-a făcut să piară, dimpotrivă. Iar dacă generația mea are să-și reproșeze ceva, acel ceva e numărul surprinzător de mare (chiar si pentru sceptici) de turnători la fosta securitate, o chestiune de caracter care s-a intâmplat fără ca legea să spună mare lucru în această privință, iar de la năravul turnătoriei nu au făcut excepție nici legionarii, (mă rog, „foștii”), nici comuniștii, popii sau intelectualii.

Dacă tot am adus vorba de turnători, credeți că S.R.I. nu folosește așa ceva? Treaba voastră, sunteți liberi să credeți ce vreți, dar eu zic să vă mai gândiți odată, nu de alta, dar termenul încetățenit este „turnătorii fostei…”, înseamnă că mai există și altfel de turnători, nu?

Dacă vreau să fac ceva pentru cultură, spiritualitate etc., deschid o carte și încerc să înțeleg, să aprofundez ceea ce citesc. Prin petiții și demonstrații nu se face cultură, se face politică, iar politica întotdeauna a urmărit scopuri ascunse, altfel nu ar mai fi politică, adică minciuna prin care o minoritate păcălește sistematic o majoritate de fraieri.

În așteptarea excluderii

În așteptarea excluderii


1c1c7eda159e73b82e04087c61da5640

Iesirea de pe aparat face parte din gramatica noastră existențială chiar dacă încercăm să ignorăm faptul că la un moment dat trebuie să eliberăm locul pentru următorul la rând. Cu câtă grijă a stabilit legiuitorul o limită de vârstă la care nu ești întrebat dacă vrei să te pensionezi, ci ești obligat să treci în categoria asistaților! O categorie care are un buget, fără buget nu exiști într-o economie de piață, iar societatea e generoasă doar la luat, când vine vorba de dat, birocrația apără cu strășnicie banul public cheltuit în alte scopuri cu mână largă, așa că sistemul se protejează ca să nu apuci să profiți prea mult de pe urma investiției tale în componenta socială a prosperității generale. Bineînțeles, toate tracasările se fac în numele binelui, al iubirii între oameni și mai ales respectând porunca: facă-se voia mea, dar a ta nu. Cam la atât te poți aștepta. Doar că cea mai mare parte a vieții aceste chestiuni nu te interesează, fiindcă nu suntem făcuți să ne vedem pe noi înșine bătrâni. Îi vedem doar pe alții, ne uităm la ei ca la o eroare a naturii și ne intrebăm firește: momâia asta ce mai vrea? Ies în fiecare dimineață de sub pătură cu gândul la ce voi fi în ziua aceea: slugarnic sau antisocial? Societatea așteaptă de la mine să-i tot mulțumesc, să fiu de acord că periodic îmi mai interzice ceva, fie din motive medicale, fie pentru a mă scuti de… E ca și povestea cu centura la automobil, statul are dreptul să mă pedepsească fiindcă n-am avut destulă grijă de mine, că altceva tot nu pot face nimănui dacă nu port prostia aceea… Statul are întotdeauna dreptate și eu trebuie să-l susțin, altfel sunt un batrân antisocial, care trebuie împiedicat să-și facă singur rău, deci… sedați-l mă, băgați-i ceva în venă să se liniștească, avem treabă… Nu e frumos să te sinucizi, e până la urmă doar o dovadă de lașitate… Ce-ți rămâne de făcut? Să reziști, rezistând te călești și nu vor scăpa de tine atât de ușor… Fraieri! Dacă ți-ar face pe plac, lăcomia ta proprie te-ar termina mai repede decât spune businessplanul lor. Dar ei nu gândesc așa. Vor să simtă că au forță și sunt capabili să controleze lumea. Lasă-i să creadă. Fiecare seară în care închizi ochii, cu capul pe pernă e o victorie clandestină.

Aceste rânduri sunt desigur o ficțiune. Urmează să stabiliți, dacă vreți, cât din această ficțiune are acoperire în realitate… în realitatea în care credeți fiecare.

Vânătoarea postmodernă – reality show

Vânătoarea postmodernă – reality show


1a839af005cd26c158f270963775e9fe

Din când în când pomii din piață se umplu de ciori iar orașul de gălăgie și excremente. Vocile cetățenilor îngrijorați reclamă prezența unui vânător care ar rezolva radical problema. De obicei nu se găsește nici un voluntar. E de înțeles că onoarea celei mai vechi meserii, care nu este prostituția, cum cred unii, ci vânatoarea, nu permite îndreptarea cătarii de la pușcă spre niște păsări dizgrațioase care se așează singure în bătaia armei ca țintele de la bâlci. Sălbăticiunile care cu cât sunt mai rare, cu atât sunt mai râvnite de vânători, nu stau pe pomi prin târguri, de aceea guvernele pun interdicții, nu pentru a proteja vânatul, ci pentru a stabili cine are voie de la stăpânire să vâneze si cine nu. E limpede că fără puterea executivă nu ar fi existat braconaj iar trofeele ar fi aparținut celor mai iscusiți. Privilegiile făceau odinioară diferența între aristocrați si ceilalți și așa ar putea fi si azi dacă omenirea n-ar fi mânată de o permanentă nevoie de progres. Corectitudinea politică nu e inchiziție, dar în caz de nevoie se impune tot prin forța armată. Iar vânarea sălbăticiunilor rare și/sau ocrotirea lor au devenit surse de profit care  sunt doar uneori concurente.  Suficiente motive pentru a privi altfel și ciorile.