#trădarea cuvintelor


Cuvintele și legământul expiră la prima trădare.
Trădarea a devenit substantiv comun: traseism.
Ce rost au cuvintele tricolore, dacă tai pădurea fără milă ca să-ţi cumperi jeep?
Ne iubim atât de mult ţara încât o vindem pe un litru de ulei și un kilogram de zahăr celor care descoperă mereu că a mai rămas ceva de furat?
Îmi spune cineva care mai e sensul cuvântului patriotism?
Ce rost mai au cuvintele când aștepţi doar pomană și minuni?
Soarta se poate schimba.
Un început ar fi să nu ne mai furăm cuvintele.

Posted from WordPress for Android

9 gânduri despre „#trădarea cuvintelor

  1. … „La început a fost CUVÂNTUL…dar cuvântul NU era la „noi” şi n-a fost NICIODATĂ. Pentru noi sunt reprezentative vorbele, deoarece sunt după chipul şi asemănarea noastră : mincinoşi, ipocriţi, trădători, hoţi, parşivi, lacomi, perverşi, conflictuali…iar lumea în care presupunem că „trăim” este la rândul ei după chipul şi asemănarea vorbelor. Şi astfel închidem cercul ruşinii, mai bine spus al INCONŞTIENŢEI.
    Parafrazând putem spune că la început a fost CONŞTIENŢA prin care s-au creat toate cele, ca mai apoi creaţia INCONŞTIENTĂ să realizeze CONŞTIENŢA, adică CREAŢIA, adică CUVÂNTUL care va genera un „tot” INCONŞTIENT, care…

    Apreciază

  2. Cei care au votat pentru un kilogram de făină/litru de ulei ești sigur că nu au făcut o alegere bună și logică? Oare primeau mai mult (sau, mai general, primeau altceva) din partea ”concurenței”?

    Orice ”trădare” schimbă de obicei sensul cuvintelor. Ea trebuie să se justifice cumva și nu se poate decât prin reinterpretarea avocățească a termenilor din contractul încălcat.

    Apreciază

    1. Nu ştiu ce aşteptau să primească, sau care era contraoferta. Logic au avut dreptate, dreptatea lor. Nu înţeleg de ce mai e cazul să vorbim de patriotism, în împrejurările date? Fiindcă un contract încălcat e ceva care ţine de relaţiile dintre oameni, în timp ce patriotismul e un principiu. Principiile nu pot fi negociabile. Negocierea încetează calitatea de principiu, se transformă în acord.

      Apreciat de 1 persoană

    2. ”Patriotism” este un cuvânt perimat. Doar cuvântul, însă. Sunt o grămadă de astfel de cuvinte abuzate: ființă, iubire, conștiință… câte vrei.

      Să spui însă că aceia care și-au vândut votul și-au vândut ”țara”, ori au încălcat un principiu, e foarte discutabil.

      Apreciază

  3. Nu ştiu dacă avem cuvinte perimate sau ne ascundem trădările în spatele presupusei lor perimări. În momentul în care admitem că orice e discutabil şi totul e relativ, am renunţat la un sistem de valori, înlocuidu-l cu o singură certitudine: incertitudinea. Cam asta e, pe scurt, teoria societăţii nesigure. Nesigură, fiindcă aşa ni se pare mai lejer.

    Apreciat de 1 persoană

  4. ”Nu ştiu dacă avem cuvinte perimate sau ne ascundem trădările în spatele presupusei lor perimări.”
    Pentru asta să te adresezi omuleților de cultură ai patriei noastre, cam cu asta se ocupă. Poți să-i lași în pace pe amărâții care votează pentru un kil de făină pentru că e ceva în plus față de nimicul care este oricum.

    Apreciază

    1. Nu-i pot vedea pe toţi oamenii de cultură în postura de omuleţi și nu-i văd atât de nevinovaţi pe cei care sunt consideraţi amărâţi.
      Nu cred că fiinţăm la standarde duble.
      Nu cred în vina de a fi cult și în circumstanţa atenuantă a ignoranţei.
      Cred în omul care se naște cu drepturi și responsabilităţi egale.
      Am trăit la ţară printre așa zișii amărâţi.
      Ei nu se consideră amărâţi și n-au nevoie de compătimire.

      Apreciază

      1. Nu prea are legătură cu ce am zis. Poate doar faza cu omuleții.
        În altă ordine de idei, cred că în ultima vreme scrii de pe telefon sau tablet, iar asta îți afectează stilul.

        Apreciază

  5. Lasand la o parte afinitatile culturale si spirituale, pentru mine, patriotismul este si un egoism de grup. Adica, daca vrei sa-ti urmaresti interesele personale, trebuie sa urmaresti si interesele de grup. Adica e o prostie sa nu fii patriot, caci e ca si cum ti-ai ataca (sau cel putin ti-ai neglija) propriile interese.

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s