Ura şi la ce foloseşte ea

http://www.timponline.ro/florin-bojor-daca-nu-se-vor-schimba-pe-politicieni-ii-asteapta-ura-oamenilor/

Iată un exemplu, simpatic în felul său, de răspîndire a confuziei şi de manipulare subtilă, în sensul că textul lasă aparenţa a fi tocmai opusul a ceea ce este de fapt: o păcăleală, ambalată în staniolul activismului.

1. Ura, dragul meu Florin, nu contează. Tu n-ai apucat bucuria îndoielnică de a trăi în vremea lui Ceauşescu. te asigur că, mai ales în ultimii ani ai vieţii sale, 9 din 10 români îl urau de moarte, s-a văzut bine care a fost reacţia populară la împuşcarea soţilor Ceauşescu de Crăciun, în 89. Cu toate acestea, fără intervenţia din afară, în 89 în România nu s-ar fi întîmplat nimic. Iar intervenţia din afară nu a fost tocmai o binefacere.
2. Toate revoluţiile au vrut să schimbe lumea, din păcate nici una nu a reuşit să o facă mai bună. Înlocuirea actualului sistem politic cu un altul, fără partide, mă duce cu gîndul tot în trecut, când ţara aceasta nu a mai avut partide, ci doar un partid, e elită care nu mai avea funcţia clasică  a unui partid politic, fiindcă îi lipsea alternativa. Întreaga societate românească era cuprinsă în forme asociative. Ţăranii, care îi urau pe moşieri, au ajuns la ceape. Crezi că o duceau mai bine? ca dovadă, nici unul nu a mai vrut ceape după 90. Nici să audă de aşa ceva. Mici întreprinzători au fost uniţi într-o singură cooperativă, aşa zisa cooperaţie. Nimeni nu-i mai împiedica pe şefii cooperaţiei să fure cum doreau ei, fiindcă nu exista opoziţie. Pot copntinua, dar risc să plictisesc. Povestea se repetă. Unde nu e opoziţie, e abuz.
3. Partidul, cum zicea Beniuc, unul din poeţi care-l cînta, era în toate, adică era justiţie, era armată, era presă, nu exista nici o altă forţă care să-l astîmpere, tot din aceeaşi cauză: opoziţia era în afara legii, critica unei decizii a partidului însemna comiterea unei infracţiuni.
4. Iluzia că oamenii s-ar controla singuri e posibilă în teorie, fiindcă în teorie omul e o fiinţă morală. Partidele şi actualul sistem politic nu sunt prea eficiente în administrarea societăţii, în îngrădirea corupţiei sau a criminalităţii. Cred că nu riscăm un neadevăr dacă spunem de-a dreptul că sunt ineficiente. dar sunt. Dacă le desfiinţăm, nimic nu mai stă în calea junglei, adică a domniei celor mai puternici asupra celor mai slabi.
5. Ura pe care o au oamenii faţă de politicieni e falsă, oamenilor le este indiferentă politica, ei aşteaptă încă rezolvări miraculoase, dar uită că miracolele au şansa de 1 la un milion, ca şi cîştigul la loterie. Nu prea ne putem baza pe aşa ceva. În schimb e la modă să-i înjuri pe politcieni, fiindcă tot avem parte de tranşa noastră de libertate. După căderea acestui sistem, dispare şi şansa, societăţile fără partide nu mai suportă să fie contrazise, vezi Coreea de nord.

În concluzie, dragul meu: La mulţi ani! şi dacă nu avem o soluţie mai bună, viabilă, pentru organizarea societăţii, n-are rost să facem experimente pe popoare întregi, n-are rost să stricăm un sistem, oricît ar fi el prost, pentru a-l înlocui cu nimic. Comunismul a fost o astfel de încercare şi am văzut cum s-a sfîrşit. la noi s-a sfîrşit tragic. Ne desparte un sfert de secol de acea tragedie. O luăm de la capăt?