Codul secret: Dumnezeu crede în oameni dacă oamenii cred în el?


Răspunsul este imposibil de dat, deoarece Dumnezeu nu a fost contactat niciodată direct, ci doar prin interpretarea unor fapte atribuite divinității.

Creștinii susțin că Dumnezeu ar avea un plan cu oamenii, dar cum intențiile lui sunt dezvăluite doar prin oameni, nu avem măsura necesară delimitării intențiilor divine de intențiile celor care propovăduiesc.

Adevărat rămâne faptul că oamenii au avut întotdeauna o religie, demantelarea unei forme de religie a dus întotdeauna la apariția alteia.

Eu m-am născut în Republica Populară Romînă (respectând și grafia de atunci) stat ateu, transformat apoi în Republica Socialistă România, în care ateismul luase evident forma unei noi religii, cu elemente păgâne stilizate numite folclor și tendința de zeificare a șefului partidului unic.

Ce a urmat știe toată lumea.

La ora actuală, oficial suntem creștini și ar fi foarte bine dacă ne-am aminti mai des acest fapt.

Anunțuri

11 gânduri despre „Codul secret: Dumnezeu crede în oameni dacă oamenii cred în el?

  1. Dumnezeu crede in oameni , din moment ce i-a facut El .
    …Si Dumnezeu stie ce face !
    de unde stii ca nimeni nu l-a contactat pe Dumnezeu direct ?
    sunt mii de reveniri la viata dupa accidente mortale diferite, dar toti povestesc acelasi lucru, adica au avut toti acelasi vis ?
    subiectul acesta e mult prea grav sa-l tratam doar cu ..”.parerea mea e ca”

    Apreciază

  2. Citeşte-le în ordine. Chiar dacă par (şi poate sînt, cine ştie?) doar simple născociri SF, fiecare aduce totuşi cîte ceva nou în ecuaţia Universului şi chiar dincolo de el. Lecturi interesante, chiar şi numai prin prisma unui iubitor de SF. Ar fi amuzant ca la un moment dat să ne dăm seama că totuşi ce se spune acolo – mai ales în interviurile cu Al Bielek – e adevărat. Enjoy! 😉

    http://boddhiportal.blogspot.nl/2013/01/300-million-year-old-machinery-found-in.html
    http://boddhiportal.blogspot.nl/2013/02/more-evidence-emerges-that-our-universe.html

    Apreciază

  3. Subscriu la ce ai spus. Religia a fost folosita ca mijloc de manipulare in masa in beneficiul unor inalti prelati si al institutiei bisericesti in sine. In numele ei au fos crime, s-au puratat razboaie, s-a jefuit. Si as mai completa ca, acel crestinism de care dau dovada unii preoti sunt pentru mine niste mostre excelente de arta teatrala. Am vazut preoti fara credinta si fara sfintenie, destui incat sa-mi pot formula o idee.

    Apreciază

      1. Mi-ar place o discuție pe tema acestui subiect deși, cred că răspunsul la întrebare nu am să-l aflu niciodată, dar nu pentru că el nu există, ci pentru că oamenii sunt înclinați să gândească subiectiv când vine vorba despre religie, iar o gândire obiectivă, vis a vis de acest subiect, atrage după sine anatemizarea celui care își pune astfel de întrebări.

        Apreciază

      2. Şi mie mi-ar plăcea să aud opinii obiective, bine argumentate, la (orice) subiect. Pînă la urmă, fiecare are dreptul la propria opinie, în deplină concordanţă sau flagrantă discordanţă cu cele din jurul său. Adevărul absolut se cerne doar atunci cînd sita e plină cu puncte de vedere şi explicaţiile lor detaliate.

        Uite, din punctul meu de vedere, religia a fost întotdeauna o metodă de supunere şi control a maselor, speculînd teama ancestrală de necunoscut. Pe undeva pe la începuturile sale, e posibil să fi avut o legătură mult mai strînsă cu Conştiinţa Universală – aşa cum interpretez eu Divinitatea – însă pe parcurs a devenit o simplă unealtă a lăcomiei politico-economice, cel puţin în lumea „vestică”.

        În contextul curent, religiile vestice s-au diluat pînă aproape de anihilare, în timp ce altele din Orient şi zonele Islamice s-au apropiat şi mai tare de fanatism într-o încercare disperată de a păstra echilibrul, contracarînd dezmembrarea religiilor (sau ar fi mai bine să spun ‘credinţei’) vestice.

        În lumina unor coincidenţe (sau nu) personale, îndrăznesc să afirm că fiecare individ poate avea acces la Conştiinţa Universală atunci cînd îşi doreşte cu tărie asta. Însă în acelaşi timp îndrăznesc să ridic avertismentul binecunoscut: „ai grijă ce-ţi doreşti, că s-ar putea să ţi se îndeplinească!” Şi nu e doar o vorbă, ci e verificat pe mine însumi.

        Bun, mai sus am amestecat subiectivism cu obiectivism în oarece proporţii. Alte opinii…?

        Apreciază

      3. Păi însăși dogma „crede și nu cerceta” exprimă, nu invitația, ci obligația la supunere.
        Ori ”fericiți cei săraci cu duhul” este cea mai tare găselniță pentru a fi convins că funcționarea neuronilor în sensul cunoașterii-ori autocunoașterii-nu poate să-ți dea satisfacție.
        Dacă ar fi să plec de la crede și nu cerceta, automat în mintea mea se naște îndoiala. De ce să nu cercetez, de ce să nu aflu? Prin cunoaștere apare respectul, admirația eventual adorația, nu prin impunere.
        Ca oricare din noi, care vrea să-și răspundă la anumite întrebări, căutând calea cea mai nepărtinitoare, dacă există așa ceva, am tot răsfoit diverse publicații, atât pro religie cât și contra, și pot spune că, cel puțin în cazul propovăduitorilor religiei creștine, încăpățânarea și fanatismul cu care vor să te oblige să te supui religiei este infinit mai mare decât convingerea ateilor că nu există divinitate. Aș putea spune că m-am și amuzat citind următoarele:Ateii si liber cugetatorii spun ca indemnul „crede si nu cerceta” s-ar gasi in Sfanta Scriptura. Desigur ca daca ii punem sa ne arate locul respectiv nu il vor gasi nicaieri, deoarece aceasta expresie nu exista in Biblie, dar expresia s-a inradacinat in randul oamenilor nestiutori la cursurile marxiste de combatere a religiei. text publicat în ortodoxia tinerilor.ro
        Personal m-a distrat chiar fiindcă a exprimat clar că dogma a fost inventată de marxiști, ca și lait motiv întocmai de a nu crede, de parcă până la marxisiști nu existau atei sau liberi cugetători care să-și pună întrebări cu privire la existența divinității.
        Până la urmă, pe tot parcursul istoriei, din toate pildele, poveștile sau chiar întâmplările de-a lungul timpului de când s-a inventat omenirea, este evident că Omul are nevoie de credință, de divinitate, de speranța în minuni și mai ales de convingerea că nu este unic în Univers.
        Ceea ce nu înțeleg însă prelații este că Omul nu trebuie constrâns să creadă în ceva ce oricum îi apare, nu atât ca și credință cât ca și speranță.
        Cum spuneam, religia nu are de a face cu divinitatea. Omul însă…are.
        Și este evident că el, Omul, nu are ca prioritate îndoiala pusă în existența Divinității ci felul în care cei ce se autointitulează trimișii lui Dumnezeu înțeleg sau au înțeles să impună credința în Divinitate.

        Apreciază

      4. Recapitulînd ce-ai scris mai sus, înţeleg că „ai un dinte” contra popilor. Perfect de acord, cu puţinele excepţii de rigoare, aflătoare departe de „civilizaţia” oraşului. Am avut destule experienţe negative first-hand cu reprezentanţi ai instituţiei respective.

        Despre „crede şi nu cerceta” am auzit şi eu, citind la fel ca tine diverse discuţii între persoane cu suficient de multă cultură teologică, cum că ar fi o invenţie ce nu se regăseşte în „cărţile sfinte” – oricare ar fi acelea. N-am citit asemenea cărţi, nu m-a pasionat niciodată subiectul credinţei şi al religiilor mai mult decît doza naturală de curiozitate vizavi de comportamentul oamenilor în confruntarea dintre (ne)credinţe şi religii. Cu toate astea, sintagma respectivă îmi pare o interpretare – sau mai bine zis, o sinteză adusă la modul imperativ – a celei de-a doua: „Fericiţi cei săraci cu duhul, căci a lor va fi Împărăţia Cerurilor” (vezi aici). Căutînd o sursă bine informată, am mai găsit şi asta.

        Personal, pot spune că prea multă cunoaştere la un anumit anumit nivel aduce cu sine nelinişte sufletească, amărăciune, suferinţă. Iar odată ajuns acolo, nu mai e drum înapoi spre „ignorance is bliss”. Nu pot spune cu certitudine care dintre căi e cea corectă, la momentul la care ne aflăm pe scara dezvoltării omenirii. Însă ceea ce cred eu despre nevoile primare ale Omului este că dintre toate, celmai mult are nevoie să simtă că are posibilitatea de a merge înainte fără lanţuri şi bile grele de oţel la picioare. Omul are nevoie de libertate şi de simţul subconştient al unui viitor perfect posibil şi la îndemînă. Iar acum, astăzi, nu are aşa ceva.

        Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s