de Zorin Diaconescu

Preacurvia si excesul de viteză


Motivele pentru care credem în Scriptură sunt aproximativ la fel de numeroase ca şi motivele pentru care nu respectăm Scriptura în care credem. Mai rămâne să răspundem la întrebarea cât de des invocăm Scriptura, care mai mult ne dă de gol decât ne apără?

Poate vi se pare o butadă ieftină când scriu că păcatele noastre nu ar ieşi atât de bine în evidenţă dacă nu am face, prea des şi fără trebuinţă, trimitere la cele 10 porunci? E posibil să aveţi dreptate, nu e cine ştie ce în această dialectică a prefăcătoriei, de care mă leg de câteva decenii, fără să mă învăţ minte, cu toate ponoasele de până acum. Trataţi-mă aşadar ca pe un recidivist, dacă aveţi bunăvoinţă. Vă mulţumesc.

Mă uit şi eu în jurul meu şi cedez imboldului de a spune ce văd. Acesta, îmi place mie să cred, este principalul motiv pentru care nu am făcut niciodată carieră. Probabil că nu e motivul real, acela fiind mai degrabă aptitudinile mele modeste, incapacitatea de adaptare, lipsa de viziune şi de deprinderi practice şi multe altele pe care, fireşte, încerc să le ascund, ca orice om.

Judecaţi-mă, (fiind vorba de spaţiul virtual, nu are rost să daţi cu pietre, riscaţi doar să vă spargeţi ecranul propriu) – şi după ce aţi isprăvit, urmăriţi vă rog următorul şi de idei:

  • Pitoreasca şi teoretic atractiva noastră patrie nu rămâne în urmă faţă de statele dezvoltate când e vorba de numărul femeilor care îşi duc viaţa ca amante (de profesie).
  • Din prima propoziţie de mai sus decurge necesarul de bărbaţi, deoarece avem motive să credem că puţini români şi puţine românce sunt pregătiţi psihologic pentru formula harem.
  • Bărbaţii amintiţi (tot mai sus) nu pot fi dintre cei săraci, fiindcă nici o femeie întreagă la cap nu devine amanta unui asistat social.
  • În concluzie amanţii fac parte din categoria bărbaţilor „cu greutate”, care în mod logic ocupă funcţii importante, conduc întreprinderi mari sau administrează averi considerabile.
  • Aceşti bărbaţi sunt conducătorii societăţii noastre, ei dau tonul în politică, administraţie, mediu de afaceri, biserică.
  • Birourile lor sunt de regulă decorate cu: steagul Românieii şi al UE, poza cu familia şi icoana cu Sf. Gheorghe şi balaurul.

Urmează întrebarea:

Steagurile – înţeleg, poza cu familia e pentru când se abate nevasta accidental pe la birou, dar şi pentru impresionarea celorlalţi, însă icoana, – la ce le trebuie şi icoana?, atâta timp cât suntem liberi să presupunem că de la birou vorbesc la telefon şi cu amanta?

13 gânduri despre „Preacurvia si excesul de viteză”

  1. Ipocrizia patrunsa in vietile noastre a ajuns un modus vivendi…Ca este vorba de cele 10 porunci scrise, ca este vorba de cel mai elementar bun simt, nescris, suntem atat de confuzi, atat de derutati incat TOT ceea ce intreprindem este sub semnul acestui dezechilibru profund. De fapt nu mai avem NIMIC sfant, totul s-a desacralizat, valorile s-au neantizat, totul este in deriva. Poate suna apocaliptic ce spun eu, dar realitatea imi depaseste aceste succinte constatari.
    Problema este ca NU dorim sa vedem aceasta realitate, ca preferam sa fim anesteziati, sa ne dam dupa cires, sa nu ne asumam nimic, nici un risc, cu toate ca cel mai mare risc ar fi sa SCAPAM de toata aceste confuzii. Este drept, va trebui sa ne asumam riscul CONSTIENTIZARII, adica de a ne trezi di acest „dolce fa niente”…care nu face decat sa adanceasca profunda criza in care ne aflam.
    Zorin, tu spui cu o umbra de regret nostalgic( usor ipocrita) ca n-ai facut cariera in conditile astea? Pai stii prea bine ca TOCMAI de aceea ESTI asa cum esti, adica REALIZEZI aceste lucruri…nu ingrosi randurile obscurilor si iresponsabililor „realizat”i…dupa criterile lumii noastre…Sper sa fim cati mai multi aceia care realizam „irealizarile” acestei lumi conduse de orice… numai de iubire NU.

    Apreciat de 1 persoană

    Răspunde

    1. Sigur că și eu sunt ipocrit, nu gândesc în formula ceilalți sunt ipocriți, eu nu, ci mă gândesc cum să trăim cu ipocrizia din noi, fiindcă o practicăm și după aceea ne revoltăm, de regulă când o practică și alții.

      Apreciază

      Răspunde

      1. Zorin, tu stii prea bine ca nu se poate traii cu sarpele in san…Faptul ca nu REALIZAM dimensiunea acestui pericol, ca incercam sa coabitam cu „nepermisul”, devenind permisivi si intelegatori fata de propriul nostru dusman…EGO-ul, este adevarata problema. Nenumarate vieti, cum si aceasta in care ne aflam s-a petrecut si se petrece asa ceva. Daca insa am constientiza acest fapt, realitatea ar izbucni cu o forta explosiva, ne-ar exploda in fata…transformandune instantaneu. Politica pasilor marunti este tot a ego-ului. Adevarul …ori il vezi fulgurant, intr-o strafulgerare revelatorie…ori nu-l vezi. Aici nu merge cu scuze, fente, amanari, jocuri de glezne, repet, acestea apartin „dusmanului”, adica ego-ului, el este diavolul…

        Apreciază

  3. @”Birourile lor sunt de regulă decorate cu: steagul Românieii şi al UE, poza cu familia şi icoana cu Sf. Gheorghe şi balaurul.” – serios, Zorin?… nu stiam ca românii din tara i-au copiat pe „amerloci” pâna si-n… birouri(ovale, patrate sau dreptunghiulare!) deja se vorbeste „romangleza”, ce mai – wow of the wow: stunnin’ Romania, indeed! 😀

    Apreciat de 1 persoană

    Răspunde

  4. Eu m-am obișnuit cu oamenii care-i detestă pe americani, dar fac ca ei. (Cacofonie intentionată).
    Americanii pe de altă parte nu dau 2 bani pe ceva ce nu e american. Nu știu dacă ne detestă, dar sunt convinși că ne sunt superiori.
    Iar noi nu facem nimic să le demonstrăm că ar fi altfel.

    Apreciază

    Răspunde

  5. nici o femeie întreagă la cap nu devine amanta unui asistat social.

    Ehe, bag sama n-ai auzit de unu’ Terente, că plăteau femeile oricât numa’ să-l aibă de amant, el era un amărât! 😯

    amanţii fac parte din categoria bărbaţilor „cu greutate”, care în mod logic ocupă funcţii importante, conduc întreprinderi mari sau administrează averi considerabile.

    Păi pe vremuri bărbaţii ăştia „cu greutate” erau musai membri de partid, prin CC, că acolo era magazia cu funcţii.
    Circula un banc cu unu’, Ionescu, care era chestionat în cadrul BOB, să fie şi el primit în rândul bărbaţilor ăstora, cu greutate. Cert este că Ionescu nu prea ştia nimic din ce era întrebat. La care Tovarăşu’, secretar al BOB, îl face de ocară: Păi cum vrei dumneata tov. Ionescu să te primim în rândurile noastre, celor care studiem tot timpul problemele partidului. Stăm permanent prin şedinţe şi până nu desprindem învăţăturile necesare nu ne lăsăm.
    Tov Ionescu, cătrănit, îi răspunde lu’ Tovarăşu: – dom-le e adevărat că nu m-am priceput să vă răspund, că nu am ştiut ce m-aţi întrebat. Da’ pot să vă pun şi eu o întrebare? – Sigur tov Ionescu, spuneţi! – Păi Dumneavoastră aţi auzit de unu’ Popescu? Se consultă tovarăşii şi Tovarăşu’ răspunde: – Nu, cu ce se ocupă Popescu ăsta? – Păi, zice Ionescu, Popescu ăsta-i ăla care vă regulează nevestele cât timp staţi voi în şedinţe şi studiaţi problemele partidului!
    +++
    Vedeţi deci, două situaţiii în care nu se verifică cele ce le susţineţi în legătură cu amanţii de drept! 🙂 😉

    Apreciază

    Răspunde

  9. Reblogged this on fata noptii and commented:
    „Steagurile – înţeleg, poza cu familia e pentru când se abate nevasta accidental pe la birou, dar şi pentru impresionarea celorlalţi, însă icoana, – la ce le trebuie şi icoana?, atâta timp cât suntem liberi să presupunem că de la birou vorbesc la telefon şi cu amanta?”
    @CRONICA REZERVISTULUI

    Apreciază

    Răspunde

Lasă un comentariu