Vilele stîngii şi vilele dreptei

E vorba evident de acea păcăleală politică prin care ni se sugerează că în România ar exista politicieni de stânga şi politicieni de dreapta. Uneori, ambele tabere cochetează cu centrul şi se prezintă sfioşi de centru-stânga, respectiv de centru-dreapta.

 

 

 

De fapt, împărţirea reală a politicienilor noştri se raportează doar la putere: categoria încă la putere faţă în faţă cu categoria deocamdată în opoziţie. În ambele ipostaze, ei o duc bine, aş zice chiar din ce în ce mai bine.

De ce o duc politicienii din ce în ce mai bine? Fiindcă noi, ceilalţi, adică populaţia în comparaţie cu clasa conducătoare, noi o ducem din ce în ce mai prost.

 

 

 

În principiu aşa funcţionează orice societate, până în prezent. Toate încercările populist-egalitariste au eşuat lamentabil, zice manualul de istorie.

Pe mine mă nelinişteşte altceva. Diferenţa dintre cei doi poli sociali, oricât ar fi ea de firească, nu trebuie să crească dincolo de o anumită limită rezonabilă. Nu găsesc că e normal ca după două decenii şi mai bine de eforturi întru europenizarea României, o prostituată să coste la noi cât costă un hamburger în vest. De ce am ales tocmai acest exemplu? Fiindcă piaţa neagră a fost şi rămâne, de când mă ştiu, barometrul cel mai exact al economiei.

 

 

 

Numărul românilor care de la plecările „la muncă” pentru câteva luni de zile au ajuns să se stabilească în vest demonstrează acelaşi lucru – şi anume că în România progresul e doar o lozincă de campanie electorală.

Mi s-a spus de nenumărate ori că majoritatea românilor nu vor sau nu pot să trăiască altfel.

Interesant.

Cine îmi explică ce miracol se produce, încât, cu câteva sute de kilometri mai la vest, aceiaşi români vor şi pot să trăiască altfel?