Turnul Rușinii


jusÎmpăratul, privind de la balconul palatului său, credea că știe cum trăiesc supușii. Îi vedea forfotind prin piața mare, iar sfetnicii se întreceau în a-i da vești bune, cum că națiunea era prosperă, iar peste instituțiile ei domnea dreptatea. În anii de tinerețe ai suveranului, lucrurile se petreceau aproape ca în descrierile sfetnicilor. Măritului Împărat, suveranul, era tânăr și aprig, iar dregătorii își vedeau de treabă din teamă, cunoscută fiind mânia cumplită a stăpânului, dacă îl prindea pe cineva cu o greșeală. Poporul era și el mulțumit, fiindcă oamenii erau modești, nu le trebuia mare lucru să fie veseli și să se împace cu viața pe care o duceau.

Odată cu bătrânețea, Împăratul s-a trezit tot mai împovărat de treburile zilnice ale statului, devenise friguros și ipohondru, se deplasa din ce in ce mai greu și mai puțin și se bizuia tot mai mult pe vorbele sfetnicilor săi. Aceștia au înțeles repede că mintea obosită a suveranului nu mai accepta de cât vorbe liniștitoare, așa că s-a iscat o adevărată întrecere de lingușeli, de laude și de isprăvi inventante, care aveau tot mai puțină legatură cu realitatea. În același timp, dregătorii au simțit și ei slăbiciunea suveranului și au început să se considere fiecare îndreptățit să-și subjuge felia de influență și să o stoarcă de tot ce însemna vlagă. Țara sărăcea văzând cu ochii, în timp ce profitorii erau tot mai lacomi. Această stare de fapt nu a scăpat nici vecinilor, care cu gândul de a-și stabili influența în imperiu, după căderea tot mai previzibilă a împăratului, au început să trimeată iscoade, dar și oameni de încredere care să pregătească lucrurile în favoarea lor.

În cele din urmă a avut loc o răscoală, unii zic că a fost pusă la cale din afară, alții dau vina pe dregătorii care cautau barca salvatoare, pentru ziua în care avea să se scufunde corabia împăratului. Au fost, mai spun niște martori, câțiva oameni din popor care s-au răzvratit, dar ei erau puțini si slabi și în curând i-au dovedit ceilalți.

Împăratul a fost osândit și si-a pierdut capul, iar în dezordinea care a urmat, unii au rămas nauci în timp ce alții au știut foarte bine ce au de făcut. A început un jaf de zile mari, judecatorii făceau cârdășie cu hoții, medicii furau din medicamentele bolnavilor, dascălii dădeau examenele pe bani mărunți, totul era de vânzare, de la biserică la oameni și de la trecut la viitor, dar mai ales viitorul a fost amanetat si vândut de mai multe ori, să se certe cumpărătorii între ei, cui îi va aparține țara cu locuitorii ei cu tot.

A venit si ziua în care s-a apropiat fundul sacului de mâna care nu se mai sătura să adune. Toate bogățiile din lume nu ar mai fi fost de ajuns să astâmpere lacomia fără de margini a dregătorilor mari și mici, a slugilor si neamurilor lor, pe scurt, numărul celor care furau era tot mai mare, iar cei furați tot mai putini, așa că a venit și un fel de moment al adevărului, in care hoții au început să se arate cu degetul între ei.

Cum nu mai era loc prin tribunale și pușcării, oamenii s-au gândit să facă un turn al rușinii, în care să-i închidă pe toți cei care îi tâlhăriseră mai ceva ca la drumul mare. Altă cheltuială, dar ce să-i faci, dreptatea costă, la fel ca libertatea, turnul rușinii a fost ridicat și s-a umplut cu cei care si-au jefuit neamul si țara.

Ajunsă în acest punct, povestirea se poate sfârși in mai multe feluri.

Nimeni nu s-a mai încumetat să fie dregător, țara a rămas fără conducere și au luat-o străinii în grija lor.

S-au găsit dregători care au vrut să-și facă datoria până la capăt, dar capetele firelor erau departe, dincolo de hotare, așa că au intrat in conflict cu prea multă lume si s-a terminat rau si pentru ei si pentru ceilalți.

Oamenii și-au dat seama că și hoția e un mod de viață, în fond hoții nu stau pe sacii lor cu bani, îi cheltuie si mai câștiga și oamenii ceva, să-și ducă zilele.

Așa e de obicei în viață, vă alegeți sfârșitul care vă convine sau vă scrieți propriul sfârșit. Fiecare are dreptul la planeta lui – imaginația.

Anunțuri

9 gânduri despre „Turnul Rușinii

  1. Decat sa ne fure tara strainii, mai bine ….. au zis ei, si s-au luat la intrecere care gaseste modalitati de furat mai mult si mai rapid . Numai ca eu gasesc vinovati si pagubasii, oamenii cinstiti si indiferenti, ca nu le-a pasat . Adica, noi, cei mai multi .

    Apreciat de 3 persoane

  2. Într-o lume in care cei mai mulţi au hotarât ca AL MEU este mai important decât AL NOSTRU, în care fiecare işi va maximiza această aberantă credinţă, acest scenariu cu variante circumstanţiale se va repeta invariabil.
    Spui să-şi aleagă fiecare un sfărşit după propria imaginaţie sau dorinta?! Pai ĂSTA este sfarşitul, l-ai ales deja, iar faptul că acum ne laşi să ne alegem modalitatea de a muri, sau călaul…nu mai contează… sau poate ca da, cei mai mulţi preferănd să se anestezieze în continuare…

    Apreciat de 2 persoane

  3. „Oamenii și-au dat seama că și hoția e un mod de viață, în fond hoții nu stau pe sacii lor cu bani, îi cheltuie si mai câștiga și oamenii ceva, să-și ducă zilele.”

    E scris adânc, monșer. Și-au prea dat seama, din cele mai vechi timpuri până la sfârșitul poveștii. Asta se cheamă istoria.

    Apreciat de 1 persoană

  4. Noi cei „altfel” care nu acceptăm nicunul dintre acele „sfîrşituri” (de ce anume?) sîntem condamnaţi fie la depresie fie la sinucidere. Căci schimbarea în bine cu adevărat a lumii nu este posibilă. Defectul e intrinsec, în gena de prădător a omului.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s