Trădare, dar să știm și noi

Am invățat târziu meseria de jurnalist, la o instituție neacreditată în țara mea (mai lasă-ne cu BBCul tău, crezi că ei au inventat apa caldă?)… De fapt n-am fost bursier BBC, majoritatea interlocutorilor nu auziseră de fundația Thomson și pentru ei tot ce era englez venea de la BBC. Asta nu are importanță – sunt doar lămuriri pentru cele ce vor urma.

În UK am învățat că politicianul și jurnalistul sunt adversari naturali (cum ar fi câinele și pisica). În țara mea ei erau parteneri. Deci învățătura mea oricum nu se potrivea ca socoteala de acasă cu cea din târg.

La un moment dat un trainer (era pe vremea când în RO se făceau cursuri peste tot) – trainerul era ex BBC – mi-a mărturisit că „trădase”. Devenise consultant la o multinațională. Nu se simțea confortabil, dar se liniștea cu salariul de câteva ori mai mare.

Iată că în RO – 2019 se mai face un pas: jurnaliștii devin candidați pe bandă rulantă (care nu sunt deja senatori, deputați, etc.). Contează? Nu. Funcțiile pe care le vor cuceri sunt iluzorii. Ei vor fi interfața. Sunt obișnuiți cu microfonul, camerele video, vorbesc corect.

În fond, care e diferența între a face propagandă dintr-un studio – sau dintr-un fotoliu de parlamentar?

Cât despre presă – de morți numai de bine.