planul de zbor


civsă câştigi e un dar

libertatea – o alegere:

fără garduri

Planul de zbor devine o necesitate atunci când vrei să ajungi dincolo de gard. Dar, vrei să ajungi acolo? Gardul nu are doar funcţia de a te împiedica să intri (sau să ieşi), el mai îndeplineşte şi o funcţie protectoare a cărei importanţă  o descoperim de obicei de abia când am ajuns în câmp deschis, unde nu ne mai protejează nimeni şi nimic.

Într-o dictatură, vezi societatea românească până în 89, problema gardului e una simplă. Pentru unii el nu există, fiindcă nu şi-au pus niciodată problema să ajungă până la gard, cu atât mai puţin să privească dincolo de el. Pentru alţii nu există decât dorinţa de a sări gardul, o întreprindere riscantă, care cere curaj şi o doză serioasă de noroc. Din această categorie se selectează, pe cale naturală, victimele sistemului şi „fericiţii” transfugi, alias azilanţi. Mai sunt privilegiaţii, cu acces la poartă, care trăiesc în lumea lor, iar despre această lume nu ştiu mare lucru, fiindcă nu m-am învârtit niciodată printre ei.

Într-o democraţie parlamentară atestată, vezi societatea românească de azi, lucrurile se complică. Poarta e larg deschisă, intră şi iese cine vrea, dar nu toată lumea e pregătită pentru noile valori ale traficului. Inginerii de suflete s-au retras şi ei, nu te mai ajută să te scuzi,  invocând turnătorii de la „fosta” sau telefoanele ascultate. De la „directive” şi „indicaţii preţioase” am ajuns la „fă ce vrei” şi uite că multă lume nu se bucură de loc de atâta libertate. Evident,  o împrejurare de care profită din plin încă tânăra, dar foarte gălăgioasa noastră democraţie. Trendul general e de a-ţi căuta o tabără, de a te angaja într-un război care nu e al tău şi în care personal nu ai nimic de câştigat sau de pierdut, dar apartenenţa la pretinsa grupare te face să nu te simţi singur, respectiv, te scuteşte de stânjeneala libertăţii. Nu e vorba doar de politică. De la fotbal la religie, toate s-au încărcat cu un spirit partinic pe care zadarnic voia să-l inducă „maselor” îndoctrinarea din republica socialistă.

Spiritul partinic ne face agresivi, din dorinţa de a demostra ataşamentul, devotamentul şi performanţa în susţinerea valorilor de grup. Lumea nu vede că regizorii râd în culise, că joacă într-o piesă cu scenariul falsificat, o farsă de care profită un grup restrâns, cei care strâng banii pe bilete, în timp ce actorii îşi sparg plămânii pe gratis. Amatorismul celor de pe scenă e la fel de crâncen, pe cât de scurtă e memoria lor, fiindcă între acte se schimbă partitura, protagoniştii sunt puşi să înjure ce au lăudat mai înainte şi viceversa, toată lumea se plânge, acuză lehamite şi greaţă dar nimeni nu pleacă acasă, dintr-o convingere absurdă că teatrul trebuie să continue, că nu e posibil să se închidă din lipsă de actori şi de spectatori.

Acesta e gardul zilelor noastre. Când vom învăţa să mergem liniştiţi acasă, să nu ne mai implicăm în bătălii care nu sunt ale noastre, regizorii şi patronii lor vor rămâne cu gura căscată şi îi va paşte o mare panică. Aştept ziua aceea.

 

Anunțuri

8 gânduri despre „planul de zbor

  1. Zorin…noi gândim …”pe-acolo”… Ţi-am mai spus-o, ai talent la scris şi le “aduci” din condei cu inspiraţie…dar ceva te reţine să mergi până la capăt…Tot timpul laşi senzaţia (cel puţin mie) că nu vrei să rupi voalul, să devoalezi în mod brutal o realitate brutală…parcă de teamă unei cuţi a Pandorei(?!), care o dată deschisă ai pierde controlul situaţiei…şi nu vrei să se petreacă aşa ceva. Este o teamă de auto-desrabilizare, de cădere în neant…
    Unde este “alegere” este confuzie…şi unde sunt credinţe sau convingeri sunt limite…şi unde sînt limite NU este libertate.
    Când “crezi în limite atunci cresc garduri, atunci ele capătă existenţă. Credinţa la dă naştere.
    Omul este o parte a infinităţii, o picătură a oceanului…iar partea este EGALĂ cu întregul. NIMIC nu poate despărţi partea de întreg, iar întregul n-ar exista fără parte. Ce limită poate despărţi partea de întreg? Nu se poate…Realitatea este UNA singură…indiferent în câte moduri este “văzută”.
    Din cauza credinţelor, a convingerilor noastre suntem limitaţi, nu suntem liberi cu adevărat.
    Dacă nu crezi în “nimic”…eşti ce EŞTI…INFINIT…
    Convingerile, credinţele, limitările, definitile, dorinţele…sunt tot atâtea motive generatoare de limite. Fără acestea… EŞTI ÎNTREGUL.

    Apreciat de 2 persoane

  2. Profesionismul Dvs. este evident. Sunt înduioșat când observ că unii bloggeri ne citesc și se minunează, nu știu cu cine au de-aface…Aveți dreptate, mai luptăm în războaie care nu sunt ale noastre. Libertatea de expresie e prost văzută chiar în blogosferă. Primesc unele injurii, sunt somat, chiar de bloggeri care nu au nici o calitate oficială, ci doar aceea de partizanat la vreun colț politic.

    Apreciat de 1 persoană

  3. Mulţumesc pentru apreciere. Blogosfera nu e tocmai o oglindă fidelă a realităţii, dar exprimarea lui Lenin, „idoţii utili”, rămâne valabilă.
    Sugerez că democraţia ne aduce ceva doar în măsura în care îi cerem ceva. Campaniile elctorale sunt un excelent prilej.
    Depinde de noi dacă folosim ocazia şi vorbim pentru noi, sau ne lăsăm antrenaţi în spectacolul care nu e decât o perdea de fum, produsă tocmai pentru a ne împiedica să vorbim despre ce ne doare.

    Apreciat de 1 persoană

  4. Între voal și realitate ne plimbăm și parcă ne temem. Oare de realitate ne este teamă sau de voalul pe care ar trebui să-l sfâșiem?
    Eu cred, ca si Călin, că ne este teamă să nu descoperim îndărătul voalului o cutie a Pandorei pe care să nu fim capabili să o mai închidem!

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s